Vieţi şi destine

De-ar fi să vii, din nou, în altă viaţă,

aş vrea să fii aşa cum eşti acum,

iar eu voi fi pe-al căutării drum,

în zile însorite sau prin ceaţă.

Şi te-aş găsi, când ceasul sau destinul

vor fi, pe lumea asta, în acord,

şi vor dori ca, într-un singur cord,

iubirea noastră să-şi găsească -alinul.

Nu te-aş lăsa nicicum să pleci din mine,

ţi-aş fi ocrotitor, ţi-aş fi erou,

ai fi, în viaţa-ceea bibelou.

Doar timpul va putea să ne dezbine

şi, într-un alt destin, cel scris din nou,

în orice viaţă-aş vrea să fiu cu tine.

Din vol. „Chipul iubirii”

Suflet în oglindă

Zâmbeşti, cu-acelaşi gând de altădată,

privind oglinda care-ţi spune: “Tu

eşti tot frumoasă, ştii, eşti neschimbată!”

şi îi răspunzi: “Da, da!”, în loc de “Nu!”

Ai fost frumoasă-n vremurile-acelea

când te simţeai iubită şi-ai fi vrut

ca timpul să nu-ţi încreţească pielea,

să îţi rămână cum era-n trecut.

Ai vrea şi ochii să îţi strălucească

sub arcul ce îi străjuie frumos,

iar buzele în roşu să lucească

şi să îţi poarte zâmbetul duios.

Erai frumoasă, da, şi încă eşti,

dar ce să ştie ea, doar o oglindă,

de sufletul pe care-l găzduieşti,

căci n-are cum în tine să descindă.

Din vol. “Eterna căutare”

Neîncredere

Aș vrea să pot să mă încred în tine,

să-ți cred orice cuvânt, iar tot ce faci

să-mi placă și să simt că-mi este bine,

iar tu, cu tot ce fac, să te împaci.

Îmi ești în gânduri, te iubesc, știi bine

că-n suflet mi-ai intrat, în sânge-mi ești,

îți tot spun asta, nu mă pot abține,

căci știu acum că, încă, mă iubești.

Te vreau alături, vreau să-ți simt privirea,

cuvintele, pe buze să-ți ating,

în brațe să mă ții, să-ți simt iubirea

prin noi fiori ce-n suflet se preling.

Te-aștept, căci am să-ți spun atât de multe

iar timpul pare-acum a sta în loc,

nici inima nu vrea să mai asculte:

cu tot cu neîncredere, ia foc.

Din vol. “Chipul iubirii”

Ai face asta?

Dacă mi-ai întâlni tristețea

într-o zi,

te-ai opri acolo,

în mijlocul străzii,

să-i ștergi o lacrimă

și să-i amintești

că-ți datorează

multe altele?

I-ai face umbră

cu sentimentele tale

astfel încât,

la despărțire,

umbra ta

să-i acopere

primul zâmbet?

Dacă ai face asta,

te-aș iubi.

8 sept. 2015

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,

un cer mult mai aproape de pământul

ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,

pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer

sau, pentru cei de-acolo, să coboare,

făcându-şi trepte razele de soare,

la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,

dar nu şi jos, în viaţa pe pământ

în care îşi găseau, ades, mormânt,

căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,

venea adesea-ntr-un anume loc,

atrasă de-un mănunchi de busuioc

cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,

ştia şi ea că legea e nedreaptă

cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,

dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer

cum se ridică dezgolind pământul,

a alungat din inimă frământul,

iar ce a fost apoi … e un mister.

Din vol. „Chipul iubirii”

Șoaptele toamnei

E toamnă

Și-nserarea adună în mănunchi

Fuioare ce coboară, ca dintr-un tainic ciur,

În apa liniștită

La care, în genunchi,

Îmi tac nefericirea

Și să o schimb, mă jur.

“Ridică-te” –

Șoptiră, deasupra mea, din ramuri

Cu frunze-ngălbenite, copacii de pe mal –

“Și fă-țí din înserare

Amestec de balsamuri

Apoi, din visul nopții,

Al vieții madrigal!”

M-am ridicat

Și totul părea o feerie:

Pluteau pe unde raze, iar liniștea din lac

Se transformase-n imnuri,

În cânt de bucurie

Ce-mi aducea miresme

De flori de liliac.

Din vol. “Eterna căutare”

Sărutul din visul Toamnei

Se trezise Toamna dintr-un somn, încinsă;

Ar fi vrut, cu Visul, să danseze-n zorii

Care au trezit-o când era cuprinsă

Într-o sărutare-n ceruri iluzorii.

El era ca vântul, ea – cuprinsă-n brațe,

El – o adiere, ea – trezind fiorii

Ce-i simțise-odată colindând fânațe

Cu speranțe care-i colorau bujorii.

Vraja amintirii o-ndemna spre Visul

Ce-o strângea-ntre aripi și-i dădea sărutul

Unei lumi din care el părea trimisul

Gata să-i învie-n viitor, trecutul.

Se-ncinsese Toamna și-i părea albastră

Noaptea-n care Visul o făcea să fie

Cum a fost odată: în amor – măiastră,

Ne’ntrecută-n dansuri și în bucurie.

Despletise păru-n frunze-mprăștiate

Peste ierburi care o priveau cum strânge

Aerul în brațe moi, încețoșate,

Pe sub nori cu straie în culori de sânge.

Din vol. “Aripi de azur”

Buchetul zilei ce va fi

Ți-aș fi dat un buchet și-o scrisoare,

Dar, văzându-te, m-am răzgândit,

Căci în el nu era nicio floare

Să mă facă, prin ea, amintit.

Iar scrisoarea pe care-aș fi scris-o,

N-ar fi fost la ce vreau de folos,

Căci speranța din ea am ucis-o

Ca pe-o toamnă un an secetos.

Cred c-am scos și detalii de iarnă,

Chiar și arșița verii de foc,

N-am vrut nici primăvara s-aștearnă

Flori de mai cu-nțeles echivoc.

Conținutul, cu vorbele goale,

Ar fi fost ca un veac ne-mpărțit

În secvențe de viață totale

Și în ani cu nimic împlinit.

O arunc, dar buchetul îmi place;

Voi avea flori la geam de-admirat

Și în zile când viața mă face

Să privesc ani ce-n urmă-am lăsat.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Vis de toamnă

Mă-nchid, prin al nopții târziu,

în lumea cu visuri trecute,

cu cerul mereu azuriu

și drumuri adesea bătute.

Îmi caut, sub frunze, un semn,

o urmă-a potecii pierdute

prin visul în care mă-ndemn

spre clipe demult petrecute.

N-am grabă în lumea din vis,

nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,

curată va fi, mi-am promis,

poteca și-n strat de zăpadă.

Iar dacă va fi, uneori,

ascunsă-n covor de petale,

voi face cărare prin flori

spre vara ce-așteaptă o cale.

Sub pleoape de cer azuriu,

mă-nchid în al toamnei târziu.

Din vol. “Călător prin gânduri”