Thanks for joining me!
The Journey Begins
Drumul gândurilor mele
E doar un drum și nu știu unde duce,
Dar îl urmez, pășind ca într-un vis
În care o chemare te conduce
Spre ceea ce, acolo, ți-e promis.
Iar gândurile … gândurile, toate,
Se-alungă, se frământă, se-nnoiesc
În tremur de lumină ce străbate
Pădurea-n care pașii mi-adâncesc.
Cu fiecare tril ce se aude,
Dispare-un gând cu-al grijilor stindard,
În locul său, abia născute, crude,
Apar speranțe și, în suflet, ard.
Pe drumul meu, o-ntreagă simfonie
Învăluie copacii înfrunziți
Cu note luminoase care-mbie
Spre țărmul unde noi, înlănțuiți,
Închidem poarta visului c-un drum
Ce ne-a adus în raiul de acum.
Din vol. “Aripi de azur”
În adierea brizei de rai
Vise de noapte, vise de zi,
De le voi pierde, cum va veni?
I se vor șterge pașii pe raze
Făr-a-mi aduce nopți de extaze?
Vreau să-mi închipui flori de salcâm
Pe o potecă spre alt tărâm
Și o privire drept călăuză
Înspre iatacul cu vis și muză.
De la cununa din flori de mai,
Simt adierea brizei de rai
Care mă-ncearcă, noapte sau zi,
Când vii din vise, vis să îmi fii.
Din vol. “Aripi de azur”
Ultimul vis
Era în alb și negru visul meu
Și căutam, adânc în el, culoarea ...
De ce? - nu știu, dar căutam mereu
Și derulam, din când în când, visarea.
Mergând spre înapoi, dădeam de ea
Și o luam cu mine, mai aproape,
Dar dispărea. Cred că era ceva
Cu visul ce mi se zbătea sub pleoape.
Ce să fi fost? O căutam, din nou,
Spre înainte, poate voi găsi-o ...
Și o găseam ascunsă-ntr-un ecou
A ce a fost. Iar, în prezent ... adio!
Am derulat o noapte. Ce mai vis!
Alb-negru? Cine mi l-o fi trimis?
Din vol. "Eterna căutare"
Sonetul țurțurilor prefăcuți
Îți căutam, sub stratul de vopsea,
Izvoarele privirilor de jale,
Dar aburii atâtor osanale
Nu mă lăsau străfundul a vedea.
Doar țurțuri prefăcuți acopereau
Fantasme risipite-n cercuri pline
De picături plecate să aline
Dureri din gânduri care mai visau.
Și încă-mi par izvoarele că strigă
De-acolo, din rugini de țurțuri vechi,
Dar apa lor nu cântă, doar intrigă
Și îmi produce valuri în urechi
Ca un ecou al frunzei de ferigă
Ce cântă-n raiul frunzelor perechi.
Din vol. “Aripi de azur”
Agonia gândului călător
Aveam un gând ce se pierduse
Ori, prins în lanțuri de-amintiri,
Zăcea în timpul ce trecuse
Din zorii primelor iubiri.
Dar gânduri noi, pornind la luptă
Cu tot ce zborul îi oprea,
I-au fost, în viața-i întreruptă,
O-ntreagă oaste ce-l salva.
Au reușit eliberarea
Și, călător prin lumi de vis,
A înțeles că doar uitarea
E, pentru amintiri, abis.
Și uită, gândul de-altădată,
Își uită propriul său trecut,
Ba chiar ce s-a-ntâmplat odată
Când prin iubire s-a pierdut.
Îi place singur să se mintă,
În zborul lui prin zări pustii,
Cu niciun dor, lipsit de țintă,
Că n-a trecut prin agonii.
Din vol. “Eterna căutare”
Neanderthal (3)
Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl ştia,
Şi, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
Că nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e ... altundeva.
Şi s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
- eu nu ştiu cine-a ciripit -
Când o idee i-a venit
Şi cerului i-a mulţumit
Că ruga i-a-mplinit.
S-a dus şi-a reuşit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
Să fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.
Că-n peşteră nu i-ar fi frig,
Şi-ar fi, desigur, un câştig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.
Aşa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut uşor,
Şi-n peşteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetişor,
Cinci puradei. Iar el: “Vum knor!”
(Înseamnă: “Recunoscător!”)
Din vol. “Hai, pa!”
Îngerul de sub penelul nopții
Prin gândul meu, e tușa care-n vis
Mi-a dezvelit făptura ta divină
Când, parcă într-o joacă, și-a permis
Privirea-mi, pentr-o clipă, s-o rețină.
Dar a trecut apoi, ca un pendul,
Pe tot ce-mi apăruse și-a schimbat
Ce mi-a plăcut și n-am privit destul,
Cu văluri încărcate de păcat.
Pe-un sens de iad, pe-un sens de rai, apoi,
Dezvăluia penelul, rând pe rând,
Când trupuri ce se arcuiau, vioi,
Când îngeri printre visuri lunecând.
Am vrut să îl opresc. N-am reușit,
Dar mi-am oprit privirile din vis
Doar înspre partea-n care te-am privit
Și să o mut din nou, mi-am interzis.
Cred că penelul nopții, fermecat,
A înțeles că inima mi-e plină
De-un singur chip și singur, dintr-odat’,
Mi-a dezvelit făptura ta divină.
Din vol. “Aripi de azur”
Visul mării
Ea venea uneori, se-ntorcea și-l privea
Ca pe-un jar ce mocnește-n cenușă de timp,
Ca pe-un soare plecat spre un alt anotimp,
Ca pe-o urmă de cer cu o singură stea.
De-ar fi fost un izvor liniștit și ascuns
Sub o stâncă ori sub un copac doborât,
I-ar fi fost de ajuns o privire și-atât,
Dar el nu-i liniștit și e greu de pătruns.
Când un vis l-a chemat și-n privire l-a prins,
I-a părut că-i un vârf dintr-un munte tăcut
Ce se-nalță spre cer cu al stâncilor scut,
Dar a fost doar un vis, din adâncuri desprins.
Ea mai vine spre el cu dorințele val
Și priviri ce-l pătrund și-l ating ca și când
Nu ar fi doar un vis, nu ar fi doar un gând,
Ci doar marea și-un țărm rătăcit în real.
4 apr. 2026
Gânduri caudine
În fața mea, doar pantele abrupte
și stânci, bucăți de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
să mai salvez din paginile rupte.
Cum au ajuns deasupra mea esențe
din tot ce-a fost, încerc să deslușesc
urcând, pășind pe gânduri ce rănesc
și îmi transformă sufletul în zdrențe.
Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.
Continui mersul către un sfârșit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.
Din vol. “Eterna căutare”
De voi pleca
De voi pleca, să nu-mi privești în urmă!
Copacii-n primăveri vor înflori
Ca și acum, neașteptând o zi
În care și lumina lor se curmă.
Așteaptă răsărituri noi! Așteaptă
Apusuri încărcate de-amintiri
În care-au fost atâtea risipiri
De sărutări și vorbe spuse-n șoaptă!
Când vei simți un vânt că te adie
Și te-nfioară-n valuri ca un cânt,
Primește-i mângâierea c-un frământ
Și fă-i tristeții drum spre agonie!
Trecutului, de vrei să-i faci cărare,
Doar printre gânduri fă-o, cât mai rar,
Iar de-o parcurgi spre bucurie, iar,
Alege zilele de sărbătoare!
Rămâi cum ești acum! Rămâi așa
Cum te-am dorit și, prin destin, te am!
Nu te schimba! Îți sunt cum îți eram
Și îți voi fi, chiar dacă voi pleca.
Din vol. “Aripi de azur”
Daniel Vișan-Dimitriu 