Thanks for joining me!
The Journey Begins
Dragoste hibernală
Un țurțure și-o țurțurea,
Cuprinși de-un ger ce le plăcea,
Se alintau, atinși de vânt,
În clinchet plin de simțământ.
- Cling-cling! - știi, țurțureaua mea,
În iarna asta, ce ți-aș da?
Ți-aș da, iubita mea, să bei
Tot ce e rece-n ochii mei,
Ți-aș da tot gerul ce îl am
Și ți-aș culege flori de geam,
Ți-aș da, la orice cling, sărut
Atât de rece și plăcut.
Din transparentă-ai deveni
Cum nici în vis nu te-ai gândi:
Mai albă ca zăpada. Hai,
Un clinchet franțuzesc să-mi dai!
Din vol. “Hai, pa!”
Nu mai știu
Nici nu mai știu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n brațele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig și nici pustiu.
Erau atâtea stele peste noi
Și peste cortul nostru din zăvoi,
Atâția greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.
Mă-ntreb și-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai știu nici dacă ne-am iubit
Sub stele-n cort și nici cum am dormit.
Ce știu cu siguranță, e că eu
Te văd tot mai frumoasă-n visul meu
Și îți aștept sosirea cu nesaț
În nopțile când îmi adormi pe braț.
Din vol. “Eterna căutare”
Sărutul ultimei călătorii
Pribegeam prin ere, căutând lumina
Care să-ntregească scânteierea mea,
Biată licărire ce putea scădea
Colindând eterul, negăsind grădina,
Pentru că prin toate erele trecute,
Așteptai cuminte, floare între flori,
În grădini în care îngeri păzitori
Îngrijeau destine bine-cunoscute.
Dintr-o eră-n alta, îmi pulsam dorința
De-a ajunge-n raiul unde m-așteptai
Și-a putea-ntregirea care îmi erai
Să îmi lumineze calea și ființa.
Te găseam și-o viață nouă începeam,
Dând lumina noastră noilor scântei,
Risipite pe-ale cerului alei,
Într-o căutare ce-o înțelegeam.
Suntem într-o viață nouă, trecătoare,
Suntem într-o eră-n care, prin sărut,
Ne unim puterea care s-a născut
În grădina fără de asemănare.
Din vol. “Aripi de azur”
Iarna clipelor solemne
Mai cântă-mi, iubito, cuvinte,
Mai spune-mi povestea de iarnă
Cu albul de-afară ce minte
Că vrea peste noi să se-aștearnă.
Ne-nvăluie clipe solemne,
Ne-așteaptă paharele pline,
Cabana e caldă, iar lemne
Avem cât să ardem destine.
Și poate că-n focul ce arde
Vom pune și timpul din urmă
Cu nopți adormite-n mansarde
Și zile-nșirate în turmă.
Îmi place lumina difuză
Prin care îmi cântă cuvinte
O iarnă-n povestea confuză
Cu vin din aduceri aminte.
Din vol. “Eterna căutare”
Zbor pe aripi de suflet
Copacii cu frunze–șuvițe de nori
Sunt martori ai nopților care mă trec
În lumi depărtate de pași muritori,
Cu îngeri cântând și cu zei ce petrec.
E cerul, acolo, mai viu, mai aprins,
Dansează și norii, e aerul cald,
Îmi simt nemurirea în care-s cuprins
De-o mare de vise, în care mă scald.
Și zbor, mă avânt ca un înger și eu
Deasupra de liniștea lumilor noi,
Pe aripi crescute din sufletul meu
În cerul iubirilor, albe și moi.
În ochi, strălucesc bucurii de copil
Atunci când cobor și, cu pașii ușori,
Mă-ndrept spre copacii de unde un tril
Străbate prin frunze–șuvițe de nori.
Din vol. “Aripi de azur”
Surprizele iernii
Ce-am auzit, copiii mei, la știri:
Că, pe la voi, nu e nici pic de iarnă?
Aveți răbdare! O să se aștearnă
De-o să vă săturați de-nzăpeziri.
Voi, dragilor, să nu vă-ngrijorați
Cum nici guvernul vostru griji nu-și face,
Că-i și el mic, nu știe, dați-i pace,
Iar cei de-acum, cu cei ce-au fost, sunt frați
Și nu îi doare nici în “palarif”
Că nu puteți, măcar, să vă-ncălziți
Decât la un exagerat tarif,
Iar de zăpadă, se gândesc că “if” ;
Vor fi surprinși, ca dintr-un somn treziți,
Și vor da fuga, iute, la “Șerif”.
Din vol. "Hai, pa!"
Sonetul zborului spre cer
E-o zi senină azi și aș pleca
să te-ntâlnesc în lumea dintre nori,
cum te găsesc adesea când îmi zbori
prin gânduri și prin visul care-ar vrea
să-mi fii tu muza albă dintre munți,
cu dorul una, șoaptă în destin,
strălucitoare pe un cer senin,
cea care-mi face către raiuri punți.
De te-aș vedea acolo-n zborul meu,
mi-ar fi de-ajuns și-aș vrea ca, solitar,
să mă avânt și drumul cel mai greu
să nu îmi fie cel pe care, iar,
îl urc pe scara sufletului meu,
ca să-mi găsesc al cerurilor dar.
Din vol. “Aripi de azur”
Amazon
Sunt ani de când gândul hoinar
mă poartă prin locuri ascunse,
de ochi omenești nepătrunse,
în care decoru-i bizar.
Prin junglă, canoea-mi strecor
urmând o potecă știută
ce trece prin lumea tăcută
spre apa ce curge ușor.
Nu-i marele fluviu, e-un braț
plecat într-un joc de meandre
să prindă în el copilandre
ce-aleargă spre el cu nesaț.
Sunt ape din ploaia de ieri,
cerută-n pădurea-nsetată
de frunzele ce își arată
sclipiri, în ușoare-adieri.
Canoea, în dulce-abandon,
alunecă lin, în tăcere,
iar totul în jur e plăcere,
căci gândul meu e-n Amazon.
Visam, îmi doream și speram,
dar locul meu tainic din vise
nu-mi este în lucruri permise,
așa cum credeam și voiam.
Din vol. “Călător prin gânduri”
Cânt stingher
Triere
Pătrund în regatul zăpezii
cărându-mi rucsacul cu trudă
pe spatele ce îmi asudă
în recea lucire-a amiezii.
M-așteptă-adăpostul în care,
ferit de priviri încruntate,
voi face-amintirile, toate,
să iasă, pe rând, din uitare.
La focul aprins pe-nserate,
voi face-ntre ele-o triere
și doar de-mi provoacă plăcere
vor fi, peste timpuri, păstrate,
iar cele-mbibate-n durere,
vor arde în foc și uitate.
Din vol. "Călător prin gânduri"
Daniel Vișan-Dimitriu 