Era în alb și negru visul meu
Și căutam, adânc în el, culoarea ...
De ce? - nu știu, dar căutam mereu
Și derulam, din când în când, visarea.

Mergând spre înapoi, dădeam de ea
Și o luam cu mine, mai aproape,
Dar dispărea. Cred că era ceva
Cu visul ce mi se zbătea sub pleoape.

Ce să fi fost? O căutam, din nou,
Spre înainte, poate voi găsi-o ...
Și o găseam ascunsă-ntr-un ecou
A ce a fost. Iar, în prezent ... adio!

Am derulat o noapte. Ce mai vis!
Alb-negru? Cine mi l-o fi trimis?


Din vol. "Eterna căutare"

Îți căutam, sub stratul de vopsea,
Izvoarele privirilor de jale,
Dar aburii atâtor osanale
Nu mă lăsau străfundul a vedea.

Doar țurțuri prefăcuți acopereau
Fantasme risipite-n cercuri pline
De picături plecate să aline
Dureri din gânduri care mai visau.

Și încă-mi par izvoarele că strigă
De-acolo, din rugini de țurțuri vechi,
Dar apa lor nu cântă, doar intrigă

Și îmi produce valuri în urechi
Ca un ecou al frunzei de ferigă
Ce cântă-n raiul frunzelor perechi.


Din vol. “Aripi de azur” 

În fața mea, doar pantele abrupte
și stânci, bucăți de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
să mai salvez din paginile rupte.

Cum au ajuns deasupra mea esențe
din tot ce-a fost, încerc să deslușesc
urcând, pășind pe gânduri ce rănesc
și îmi transformă sufletul în zdrențe.

Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.

Continui mersul către un sfârșit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.



Din vol. “Eterna căutare” 

În ținutul ramurilor ude,
Mugurii n-au îndrăznit să crape,
Stropii sunt priviți ca niște iude,
Iar pădurea vrea, de ei, să scape.

De-ar fi vânt, s-ar scutura copacii
Ca de-un vis urât, ca de o boală
Care-mbogățește-n lume vracii
Nesătui de-a lor agoniseală.

Neclintiți, pe ramuri, stau la pândă
Picurii ce amintesc arginții
Dați demult, lumina să o vândă,
Consfințind victoria neminții.

Îmi înșir, sub ramurile ude,
Pași pe care nimeni nu-i aude.



Din vol. “Aripi de azur”

Mi se năzar, în zorii ca de fum,
Cuvinte vechi, în treceri fără scop
Prin gânduri care-au devenit postum
Sub cruci din lemul fără soț, de plop.

Mai trec și umbre, siluete vagi,
Nedeslușite, căutându-și drum
În urmele bastoanelor de magi
Pe nopțile de ieri, pierdute-acum.

Sunt umbre ca un murmur de cuvânt
Pe care-aș vrea, cumva, să-l înțeleg
Ori, de nu pot, să îl arunc în vânt
Și, că l-am auzit, să pot să neg.

Iar ce-mi doresc, în zorii ca de fum,
E să pășesc pe-al murmurului drum.



Din vol. “Cântecul visurilor”

Când primăvara-n muguri părea că se deșteaptă
Și vârfurile ierbii-ncepeau a se-nălța,
Din scara de-anotimpuri, s-a scufundat o treaptă
Și s-a trezit pământul acoperit de nea.

Pe câmpurile albe, abia întorși, cocorii
Ar vrea să-nceapă dansul, dar pașii obosiți
Mai lasă doar în gânduri și-n ochi speranța-n zorii
Cu nori plângându-și soarta, de Soare copleșiți.

O noapte friguroasă, încet-încet, se lasă
Pe lumea cu o treaptă căzută în trecut,
Prin ceruri se mai stinge o lacrimă aleasă
Din miile de stele ce, încă, n-au căzut.

E, totuși, primăvară și-n muguri par să fie
Doar vise care poartă o mare bucurie.


Din vol. “Aripi de azur”

În fiecare zi, de-ar fi doar soare,
Nu ți-ai dori să vezi măcar un nor
La umbra căruia s-alinţi un dor
Ce nu vrea să se piardă în uitare?

Iar dacă norul îți aduce ploaie,
Nu-i, oare, bucurie pentru flori
Ce râd în soare însă, uneori,
Se ofilesc în marea lui văpaie?

Sunt bucurii ce se adună-n viață,
Cuprinse între pietre de hotar
Și nu admit balanță sau cântar.

Când soarele sau norii te răsfață,
Tu s-o trăiești frumos, așa te-nvață,
Căci, altfel, dulcele va fi amar.


Din vol. "Oare"

Mergeam pe-o cărare de iarnă
Și totul în jur îmi părea
O parte din visul cu ea
Lăsat pe Pământ să se-aștearnă.

De mână mergeam pe cărare,
Doi fulgi ori doi îngeri eram,
Căci urme deloc nu lăsam
Pe albul adus din visare.

Priveam spre copacii din jur,
Uimiți că și ei, ca și noi,
Treceau prin zăpezi câte doi

În visul al cărui contur
Se pierde în lumea de-apoi
Cu ei și cu noi, amândoi.

21 feb. 2026

Nu știu ce să-ți mai spun, ți-am povestit
tot ce-am gândit și aș fi vrut să fie
în viața noastră, după ce-am primit
iubirea-n dar, cu-atâta bucurie.

M-ai ascultat, în felul tău plăcut,
cu ochi strălucitori și încântare,
ți-ai exprimat acordul și ai vrut
la visu’-n doi să fii coautoare.

Și ne-am iubit, și-a fost frumos un timp,
dar s-a-ntâmplat - și nu pot înțelege-
ceva ce-a apărut în scurt răstimp
și a distrus tot ce crezusem lege.

Iubito, să ne-ntoarcem înapoi
spre legile visate de-amândoi!



Din vol. “Călător prin gânduri”

Eu te sculptam în infinite feluri
Și-n fiecare-aceeași îmi erai:
Regina câștigată în dueluri
Cu tot ce-mi rezerva un loc în Rai.

Și mi te-nchipuiam o nemurire,
Scânteie-aprinsă-n lut pulsând și gol
Ca tot ce însemnase-nchipuire
Prin gândurile-mi ce-ți dădeau ocol.

Mi te-am dorit cu zâmbetul pe buze
Și-o nemurire-n vremea ce va fi,
Iar ochii mei, atente călăuze,
Te ridicau spre stele, zi de zi.

Ei nu știau că-n visele-ți confuze
M-ai dăltuit ca faun printre muze.    


Din vol. “Eterna căutare”