Ai fost cuminte? Ai lătrat la hoți? M-ai așteptat atâtea ore, singur; Ți-a fost și sete? Uite, suntem toți! Hai, facem o plimbare după fete? Da, știu, ți-e greu acum, dar îți vorbesc Așa cum ți-a plăcut o viață-ntreagă; Ce-s astea? Lacrimi? Nu pot să le-opresc, Iar timpul n-ar putea să mi le șteargă. Te doare, știu că nu mai poți să mergi, Ridici privirea-ți blândă către mine, Te văd cum doar în visuri mai alergi; Curaj, mai stai! Eu sunt aici, cu tine. Din vol. "Oare"
Te caut în gânduri, în colțuri ascunse Prin care nici timpul demult n-a trecut, Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse Și poate apari, adevăr absolut. Mă-ntreb de exiști sau e numai părere, Te caut în van? Adevărul meu trist E viața-mi lipsită de orice plăcere În care mă-ntreb pentru ce mai exist. Prin bezna adâncă, în slaba lumină, Găsesc amintiri zdrențuite de timp, Le-ascult , le ridic și le scutur de tină, Sunt foarte schimbate de lungul răstimp. Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale, Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat, E alt adevăr care-mi iese în cale, Și nu e al meu, e ... ce n-am căutat. Le am pe-amândouă acum și mi-e bine Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut Mai am înc-o șansă, norocu-i cu mine, Acum știu ce e adevăr absolut. Din vol. "Gândul pierdut"
Te căutasem astăzi printre gânduri - eram și eu, cumva, un fel de gând - trecând pe coridoare, printre rânduri în care te opriseși, așteptând. Erai cam peste tot, cu multe fețe, preocupate, toate, de ceva, senine, uneori, sau certărețe, ori una … sigură pe ce făcea. Le-am ignorat – te căutam pe tine – cea tristă-atât de des, ce ai rămas fixată-n mintea mea atât de bine, încât de nicio alta nu-s atras. Ciudat! – sunt, totuși, gând, nu adiere ce-mprăștie castele de nisip sau cărți de joc, dar vreau ca să dispere atâtea gânduri false ori cu chip. Din vol. "Chipul iubirii"
Sunt liniștea din marea-mi frământare, Sunt cer albastru-n volbură de nori, Furtună sunt și țărm în alinare, Sunt fulgerul din ochi mângâietori. Mă risipesc, în nopți cu lună nouă, Prin lumea ne’mplinitelor dorinți Și mă preling, în scurgere de rouă, Din ochii triști ai stelelor fierbinți. Sunt inima închisă într-o stâncă Desprinsă dintr-un munte de-un destin Ce-o vrea ferită și-n tăcere-adâncă În altă lume, pe un țărm străin. În liniștea din marea-mi frământare, Sunt suflet ... în eternă căutare. Poezia care dă numele volumului “Eterna căutare”
Ești fericit, copil frumos, sub razele de lună, iar râsul tău armonios aduce voie bună. Ești vis, prințesa din povești, sau mintea-mi joacă feste și nu mai știe că tu ești cea care-mi dă de veste că, printre stele, în calești, iubirile celeste așteaptă, de la mine, vești ca să se manifeste? Ar vrea să vină, dac-ar ști că le aștept, sub lună, deschis la gândul de-a iubi și de-ai pune cunună doar celei care va dori să zboare, mână-n mînă cu mine, printre galaxii și-n stele să rămână. Ești fericit, copil frumos, iar râsul tău răsună, căci știi cât sunt de norocos, iubit copil de lună. Din vol. "Gândul pierdut"
Îmi plouă pe-o stradă anume Cuvintele cad în zadar În stropii cu gustul amar. Ce ploaie, ce ploaie cu spume! Mă fulgeră cerul prin norii Din care își scutură, sec, Cuvinte de dor ce se-ntrec Să-nvie prin mine fiorii. Își mută văzduhul taraba Din pagina stropilor reci În cea a uitării pe veci Și plouă cuvinte cu graba Pe care o ai când te-apleci Să iei ce-a căzut … și-i degeaba. Din vol. “Cântecul visurilor”
Am înțeles, de-o vreme, că greșesc atunci când caut să-mi exprim părerea asupra unora ce "nu trăiesc", dar le provoacă altora durerea. Ar trebui să-ncerc să-i înțeleg să aflu cât au suferit în viață, să îi ascult, iar apoi să dezleg tot ce în suflet au acum de gheață. Aș vrea s-alung din ei tot ce-i urât, să-i fac să uite orice răzbunare, să ierte din trecut cum pot și cât și, poate, să-și găsească alinare. Îmi pare rău de ei când, într-un joc vor după punct să-ncerce un alt capăt, în care n-au vreo șansă de noroc și uită că-i târziu și sunt la scapăt. Din vol. “Călător prin gâduri”
24 mai 2020 – Vol. “Cântecul visurilor”
A fost o noapte-n luna mai când stelele, mirate, au strălucit când tu dansai și-au vrut să te arate aceluia ce te privea în toată frumusețea ta, de-o rară puritate. Eu te priveam înmărmurit iar muzica tăcuse și, ca prin vis, te-am auzit, sau poate îmi păruse: “-Dansezi? - Eu, … sigur, dar aș vrea… - Stai liniștit, îți voi cânta!” … iubirea apăruse. N-a fost un dans, a fost un zbor prin lumi necunoscute, în care te strângeam ușor în mâinile făcute un arc în timpul prețios pierdut din vremea lui Cronos în spații absolute. Am fost în al iubirii pont, în spațiul dintre fapte, privind același orizont acolo,-n marea noapte. Apoi, de mână și ușori, strălucitori ca niște sori, ne-am mângâiat cu șoapte. Din vol. "Călător prin gânduri"
Demult, demult, Îmi place primăvara s-o ascult, S-o simt, să-mi fie O mângâiere și o bucurie, Să-mi dea mireasma florilor de tei Și amintirea vechii odisei A pașilor pe care-n vremuri, eu, Îi presăram pe drumul tău, mereu, Căci tu-mi erai Ispita coborâtă dintr-un rai Ori dintr-un vis Pe care Universul l-a trimis Unduitor, tăcut, plutind ușor Prin liniștea adâncului de dor Și ai rămas pe-un loc ce-n veșnicii A fost al tău și te-aștepta să vii. Acolo-mi ești, Neîncetând de-atunci să-l îngrijești, Să-mi fii, să-ți fiu O primăvară-a timpului târziu Din sufletu-mi ce vrea să îți rămână Același ce a fost și, mână-n mână, Să trecem împreună în uitare Și-n neuitări din viața viitoare. Din vol. “Eterna căutare”
Daniel Vișan-Dimitriu 