A fost o noapte-n luna mai
când stelele, mirate,
au strălucit când tu dansai
și-au vrut să te arate
aceluia ce te privea
în toată frumusețea ta,
de-o rară puritate.

Eu te priveam înmărmurit
iar muzica tăcuse
și, ca prin vis, te-am auzit,
sau poate îmi păruse:
“-Dansezi? - Eu, … sigur, dar aș vrea…
- Stai liniștit, îți voi cânta!”
… iubirea apăruse.

N-a fost un dans, a fost un zbor
prin lumi necunoscute,
în care te strângeam ușor
în mâinile făcute
un arc în timpul prețios
pierdut din vremea lui Cronos
în spații absolute.

Am fost în al iubirii pont,
în spațiul dintre fapte,
privind același orizont
acolo,-n marea noapte.
Apoi, de mână și ușori,
strălucitori ca niște sori,
ne-am mângâiat cu șoapte.

Din vol. "Călător prin gânduri"