Peste-un deal și-o vale, se-abătuse-n zori
Frig ce rătăcise-n lungă căutare
Printre stânci de munte și-n adânc de nori,
Prin lăcașuri unde nu pătrunde Soare.

A venit cu praful alb și nemilos
Care să transforme-mprejurimea toată
În decorul aspru, pentru el frumos,
Cu o moarte pură și imaculată.

Nicio vietate nu mai e pe cer,
Nicio urmă nu se vede pe zăpadă,
Totu-i nemișcare, totu-i auster
Într-o zi când frigul pare pus pe sfadă.

Lacul încă luptă, înfruntând semeț
Gerul ce nu-i știe sufletu-n izvoare
Din adâncul care nu-și dorește-ngheț
Și privește cerul cu înfrigurare.


Din vol. “Aripi de azur”

Iote-așa, oltenește

Mă dusăi la baie-n mare,
Da’ făcui? Nu mai făcui …
Și vă las cu ochii-n soare:
Ce-ați vrea voi, nu vă mai spui

8 august 2020

  Iubita mea, cu buzele rănite
  De lacomul sărut cu care eu
  Am căutat, în clipele vrăjite,
  Pierdut, să îți arăt amorul meu,

  Mă iartă, vin la tine cu tristețe
  Și văd în roșul lor, o vină-a mea,
  C-am vrut dulceața lor, nu cu blândețe,
  Ci cu dorința de a te avea.

  Îți cer iertare-acum, cu umilință,
  Căci te iubesc și-aș vrea să te sărut
  Pe ochi, pe gât, ușor, semn de căință,
  Și-apoi din nou pe buze, neștiut.

Din vol. "Gândul pierdut"

Tu ai ales, iar eu ... nu te mai caut.
-m-am săturat de mofturile tale-
nu e iubire-aceea care doare
și-n care unul vrea o nouă cale.

Am să-mi îngheț și lacrima-ntre pleoape,
iar gândurile mele vor fi, toate,
lăsate într-un colț de încăpere,
închise, cenzurate și uitate.

Nu-mi trebuie nici lamentări, nici jale,
Căci sunt sătul de mofturile tale.

Din vol. “Chipul iubirii”

Era într-o zi oarecare
Atunci când gândul meu te privea
Ca printr-o lunetă
Sau ochii mei se făcuseră pâlnie
Ori, mai degrabă,
Mâinile mele se întinseseră spre tine
Într-o spirală prin care te priveam
Ca printr-o lunetă
Ori pâlnie
Ori gând.

11 iun. 2017

De ziua ta, pe-ntâi de cireșar,
te văd, ca-ntotdeauna, o copilă
pe care zeii mi-au trimis-o-n dar,
atât de minunată și fragilă.

Trecuseră atâtea vieți de când
te-am întâlnit, în lumea cea străveche
și ți-am promis, cu sufletu-mi plecând,
că numai tu-mi vei fi, pe veci, pereche.

Există, poate,-o carte-n Univers
în care, pentru noi, e scris destinul
iar noi să fim doar un final de vers
ce strofei îi asigură divinul.

Te strâng în brațe astăzi și aș vrea,
în viața asta care ne unește,
să-i mulțumesc destinului cumva,
și te sărut … ca soț ce te iubește.

Din vol. "Chipul iubirii"

28 oct. 2018 - Vol. “Călător prin gânduri”