Măria-i o femeie de la țară
Ce s-a ajuns, și știe-acum tot satul
C-o duce bine, chiar și cu bărbatul,
De când și-a tras în casă cârciumioară.

Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are și ea un Merțan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.

Așa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia ușor-ușor să prindă rata,
Că, la oraș, deja, o-așteaptă fata,
Cu banii pregătiți, să ia mașină.

Salonu’- auto pare să-i ofere
Ce își dorea: ceva să strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.

-La prețul ăsta? Știi, mai bine lasă!
Ia nu mai fă, cu mine, pe nebunul!
Măgarul e mai bun, iar eu am unul.
E bun și ăla, iar de el ... nu-mi pasă!

Din vol. “Parfum ... vesel” 

Ai apărut pe aripi moi, de ceață,
de nicăieri sau din străfund de timp,
și ți-ai întins o aripă de gheață
pe trupu-mi ce trăia alt anotimp.

-Vii prea devreme! Mai speram în viață,
aveam atât de multe de făcut,
iar tu-mi aduci, acum, de dimineață,
o veste care, iată, m-a durut.

Nu vreau să știu de zile numărate,
nici de dureri pe care-acum le simt.
Era mai bine dacă astea, toate,
m-ar fi lăsat ca, singur, să mă mint.

Ce-ai vrea să fac? Să fug, acum, de mine?
Să mă afund în gânduri care-ți plac?
Mai bine pleacă! Eu … nu merg cu tine!
Îmi va găsi el, sufletul, un leac.

Îl voi ruga să îmi arate calea
spre locul unde îngerii trăiesc
și voi lăsa durerile și jalea
pe-un drum pe care-n moarte, nu pășesc.

Din vol. "Călător prin gânduri" 

O fluturiță din zăvoi
A întâlnit un fluturoi
Pe care îl știa demult,
Din vremea marelui tumult
Când, prospături și el și ea,
Cu aripi ca de catifea,
O zi întreagă s-au iubit,
Apoi s-au pus pe fâlfâit:
Fâl-fâl și el, 
fâl-fâl și ea ...
S-au dus.
Niciunul nu credea
Că se vor mai vedea cândva,
Dar cineva,
Acolo sus,
Îl tot privea
Și nu știa
De ce e el tot supărat,
Și o pândește pe-nserat.
Mă rog, acum s-au întâlnit, 
Iar el, pe-un ton puțin răstit
A abordat-o cam așa:
- Să-mi spui, cinstit, 
Acum, pe loc: 
Ce văd eu, sus, pe rămurea
Și nu îmi seamănă deloc,
E sau nu e … omida mea?

Din vol. “Hai, pa!”

Îi vedeam mergând de mână,
El – de-o vârstă, ea – juma,
El stâlcind-o pe română,
Ea, româncă, tot așa.

Se opreau la o-nghețată,
El – plătea, ea – savura,
El o termina îndată,
Ea, plăcerea, o lungea.

La un mic, pe o terasă,
El – vreo șase, ea – juma,
El voia și pentru-acasă,
Ea, tot mic, nu mai voia.

Uite-așa, o vară-ntreagă,
El – de-o vârstă, ea – juma,
Au ajuns să mă atragă:
Ea – spre ea, el – nu știa.

Din vol. “Hai, pa!”

Să trecem! - e doar o arcadă
Ce ține pe umeri un pod
Cântat într-o veche baladă
De-un mândru, nostalgic, rapsod.

Ți-e frică? – tu crezi că-i portal
Ce-ți duce în necunoscut
Un suflet ce, fără trecut,
Va fi ignorat în astral?

Da, știu! – ți se pare-aventură
Să lași într-o parte ce-a fost
Și crezi că se cere un cost
Când treci la o altă cultură.

Greșești! – e aceeași, e veche,
E-a noastră, iar podu-i de flori
Și trec peste el, uneori,
Istorii ce știu că-s pereche.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Pe un gând isteric, agitat de-o toană,
Cum că nu suportă prafuri și polen,
Dintr-un vis, ușoară, se-așeză o pană.

- Fi-ți-ar să îți fie viața de arsen!
Nu știi că-s alergic? Ce-oi mai vrea și tu?
Să îmi faci strănutul nesfârșit refren?

- Iartă-mă, nebune, nu vreau asta, nu!
Mă roteam prin cerul unui vis ciudat,
C-o iubire mare și … doar asta fu.

Gându-n gând, își zise:“O, te-ai excitat
Și-ai venit la mine, goală, fluturând
Și încinsă tare” … Trase-un strănutat

Spre micuța pană. Pana lui de gând!

Din vol. “Dor de lele” 

Să-ți cânt ceva, căci tu … nici voce n-ai,
Cum n-ai miros, iar la culori … ia stai! -
Că-mi amintii că ai ceva defect
Și pe la cap. Iubite, ești suspect!

Mă tot gândesc la ce mi-oi fi făcut
Ori ce-oi fi spus … Eu, bleagă, te-am crezut
Și mi te-am înfruptat o-ntreagă noapte
Cu ambele-amândouă fructe coapte

Și cu ce mai aveam, doar știi și tu
Că nu puteam să te tratez cu “Nu!”
Când mai mereu paharul îmi umpleai
Și mă tratai – mă rog! – cu ce aveai.

Și-acum … ce să mai fac? Îți cânt, că de! -
Tu voce n-ai, dar ai un oarece
Cum alții n-au și … ce mai confundai?
Doar trandafirii roz cu cei corai?

Hai, spune drept, nu inventa vreo scuză:
M-ai confundat, iubitule, c-o muză
Și-am devenit, confuziei, efect?
Căci, dacă da, atât îți spun: perfect!

Din vol. “Dor de lele”