Când primăvara-n muguri părea că se deșteaptă
Și vârfurile ierbii-ncepeau a se-nălța,
Din scara de-anotimpuri, s-a scufundat o treaptă
Și s-a trezit pământul acoperit de nea.

Pe câmpurile albe, abia întorși, cocorii
Ar vrea să-nceapă dansul, dar pașii obosiți
Mai lasă doar în gânduri și-n ochi speranța-n zorii
Cu nori plângându-și soarta, de Soare copleșiți.

O noapte friguroasă, încet-încet, se lasă
Pe lumea cu o treaptă căzută în trecut,
Prin ceruri se mai stinge o lacrimă aleasă
Din miile de stele ce, încă, n-au căzut.

E, totuși, primăvară și-n muguri par să fie
Doar vise care poartă o mare bucurie.


Din vol. “Aripi de azur”