În fiecare zi, de-ar fi doar soare,
Nu ți-ai dori să vezi măcar un nor
La umbra căruia s-alinţi un dor
Ce nu vrea să se piardă în uitare?

Iar dacă norul îți aduce ploaie,
Nu-i, oare, bucurie pentru flori
Ce râd în soare însă, uneori,
Se ofilesc în marea lui văpaie?

Sunt bucurii ce se adună-n viață,
Cuprinse între pietre de hotar
Și nu admit balanță sau cântar.

Când soarele sau norii te răsfață,
Tu s-o trăiești frumos, așa te-nvață,
Căci, altfel, dulcele va fi amar.


Din vol. "Oare"

Mergeam pe-o cărare de iarnă
Și totul în jur îmi părea
O parte din visul cu ea
Lăsat pe Pământ să se-aștearnă.

De mână mergeam pe cărare,
Doi fulgi ori doi îngeri eram,
Căci urme deloc nu lăsam
Pe albul adus din visare.

Priveam spre copacii din jur,
Uimiți că și ei, ca și noi,
Treceau prin zăpezi câte doi

În visul al cărui contur
Se pierde în lumea de-apoi
Cu ei și cu noi, amândoi.

21 feb. 2026

Nu știu ce să-ți mai spun, ți-am povestit
tot ce-am gândit și aș fi vrut să fie
în viața noastră, după ce-am primit
iubirea-n dar, cu-atâta bucurie.

M-ai ascultat, în felul tău plăcut,
cu ochi strălucitori și încântare,
ți-ai exprimat acordul și ai vrut
la visu’-n doi să fii coautoare.

Și ne-am iubit, și-a fost frumos un timp,
dar s-a-ntâmplat - și nu pot înțelege-
ceva ce-a apărut în scurt răstimp
și a distrus tot ce crezusem lege.

Iubito, să ne-ntoarcem înapoi
spre legile visate de-amândoi!



Din vol. “Călător prin gânduri”

Eu te sculptam în infinite feluri
Și-n fiecare-aceeași îmi erai:
Regina câștigată în dueluri
Cu tot ce-mi rezerva un loc în Rai.

Și mi te-nchipuiam o nemurire,
Scânteie-aprinsă-n lut pulsând și gol
Ca tot ce însemnase-nchipuire
Prin gândurile-mi ce-ți dădeau ocol.

Mi te-am dorit cu zâmbetul pe buze
Și-o nemurire-n vremea ce va fi,
Iar ochii mei, atente călăuze,
Te ridicau spre stele, zi de zi.

Ei nu știau că-n visele-ți confuze
M-ai dăltuit ca faun printre muze.    


Din vol. “Eterna căutare”

Prin gânduri am spre amintiri o punte 
Pe care-o trec adeseori zâmbind,
Căci ea mă duce-n timpuri ce se-ntind
Pe ani ce n-ar putea să mă încrunte.

Am fost și ieri acolo-n scurt colind
Și am găsit cotlonul vechi de munte
În care bucuriile mărunte
Mă fac de-acele locuri să depind

Și să le caut când e frig afară,
Când timpul trece greu și în plictis,
Când cerul gândurilor înconjoară

Zăpezi și viscole de nedescris,
Iar eu pot face toate să dispară
Intrând în colțul meu de paradis.


Din vol. “Aripi de azur”

E doar o cafea în grădină,
la casa cu tine stăpână
în triluri de păsări ce-ngână
acorduri din sursă divină.

E doar o cafea, pe-o terasă
privită din zare de-un munte
ce-și varsă, din tâmple cărunte,
izvoare de apă aleasă.

Silfide, pe flori risipite,
se-ntrec să-și arate uimirea
văzându-ți, în ochi strălucirea.

Cuvinte se-ascund, negrăite,
când clipele trec, fericite,
cu noi, o cafea, și iubirea.


Din vol. "Chipul iubirii" 

Pe unde,-acum, mă cauți, nu mai sunt:
M-am izolat spre zorii-ndepărtați
De-un loc în care nu vreau să înfrunt
Urgia unor nori învolburați.

Voi aștepta ca gândul meu senin
Să fie-nconjurat de-un cer la fel,
Iar zboru-mi singuratic prin destin
Va fi pe note dulci, de menestrel.

Eu nu am scări cu trepte de prisos,
Nu am frânghii, și nu privesc în sus
Plutind asemeni unui albatros,
Dar zbor și să m-opresc nu sunt dispus.

De vrei să-mi fii alături, te aștept
Pe drumul care-mi pare mie drept.


Din vol. “Călător prin gânduri”

Ce-am auzit, copiii mei, la știri:
Că, pe la voi, nu e nici pic de iarnă?
Aveți răbdare! O să se aștearnă
De-o să vă săturați de-nzăpeziri.

Voi, dragilor, să nu vă-ngrijorați
Cum nici guvernul vostru griji nu-și face,
Că-i și el mic, nu știe, dați-i pace,
Iar cei de-acum, cu cei ce-au fost, sunt frați

Și nu îi doare nici în “palarif”
Că nu puteți, măcar, să vă-ncălziți
Decât la un exagerat tarif,

Iar de zăpadă, se gândesc că “if” ;
Vor fi surprinși, ca dintr-un somn treziți,
Și vor da fuga, iute, la “Șerif”.  


Din vol. "Hai, pa!"

E-o zi senină azi și aș pleca
să te-ntâlnesc în lumea dintre nori,
cum te găsesc adesea când îmi zbori
prin gânduri și prin visul care-ar vrea

să-mi fii tu muza albă dintre munți,
cu dorul una, șoaptă în destin,
strălucitoare pe un cer senin,
cea care-mi face către raiuri punți.

De te-aș vedea acolo-n zborul meu,
mi-ar fi de-ajuns și-aș vrea ca, solitar,
să mă avânt și drumul cel mai greu

să nu îmi fie cel pe care, iar,
îl urc pe scara sufletului meu,
ca să-mi găsesc al cerurilor dar.


Din vol. “Aripi de azur”

Pătrund în regatul zăpezii
cărându-mi rucsacul cu trudă
pe spatele ce îmi asudă
în recea lucire-a amiezii.

M-așteptă-adăpostul în care,
ferit de priviri încruntate,
voi face-amintirile, toate,
să iasă, pe rând, din uitare.

La focul aprins pe-nserate,
voi face-ntre ele-o triere
și doar de-mi provoacă plăcere

vor fi, peste timpuri, păstrate,
iar cele-mbibate-n durere,
vor arde în foc și uitate.



Din vol. "Călător prin gânduri"