În ținutul ramurilor ude,
Mugurii n-au îndrăznit să crape,
Stropii sunt priviți ca niște iude,
Iar pădurea vrea, de ei, să scape.

De-ar fi vânt, s-ar scutura copacii
Ca de-un vis urât, ca de o boală
Care-mbogățește-n lume vracii
Nesătui de-a lor agoniseală.

Neclintiți, pe ramuri, stau la pândă
Picurii ce amintesc arginții
Dați demult, lumina să o vândă,
Consfințind victoria neminții.

Îmi înșir, sub ramurile ude,
Pași pe care nimeni nu-i aude.



Din vol. “Aripi de azur”