Căutam într-o seară
Dintr-un mijloc de vară
Prin grădini și terase
Un amic ce jurase
Că vine la șase.

Obosit de-alergare
Și poftind la mâncare
M-am gândit că uitase
Și-am luat mici – vreo șase-
Sătul, cu burta plină
-Căci mai era lumină-
Mi-am amintit de vase
Ce nimeni nu spălase,
Da, ați ghicit, tot șase!

Gândurile-mi tot zburau
La colegii ce fumau
În liceu pe la veceu,
Iar la ușă tocmai eu,
Cum credeți? – de șase.

La ora de română,
Cu mărțișoru’-n mână,
M-am dus la profesoară
Și – pentru-a câta oară-
Mi-a dat același … șase.

Acum scriu ca un poet,
Schimb piciorul, schimb discret
Ritm, măsură, număr vers;
Pentru astea scot brevet,
Ca să știu că-n Univers
Sunt cel care are șanse…
- Uite-o asonanță: șase -.

Din vol. “Hai, pa!”

Amintirile mele sunt vii
și au prins rădăcini într-un loc
unde-atunci când apune o zi,
ce a fost mai frumos îmi îngrop.

Fericite, acolo răsar
ca lăstari ce se-nalță spre cer
și-mi aduc bucurie în dar,
într-un fel ce îmi e un mister.

Uneori, într-o stare de vis,
trec de poartă și merg pe un drum
care-mi este doar mie permis,
ca turist în al vieții album.

S-a-ntâmplat să m-opresc sub un brad
ce-mi părea mai puțin cunoscut,
nu știam ce a fost ca răsad,
și demult acea zi a trecut.

El mi-a spus -mai degrab-a șoptit-
că mi-a fost doar privirea ce Ea
mi-a trimis-o și tare-am iubit
amintirea în care-a zis “Da!”.

Din vol. “Zece”

Tu știi că plânsul mării e valul care curge
pe țărmul ce devine, treptat, nesimțitor
la apa ce nu-l mișcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obișnuit cu dor.

Mai știi că așteptarea e grea ca și nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

Privești în depărtare, dar știi că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susține
răbdarea ce alungă și norii de pe cer.

În adierea brizei, din suflet îți răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ți destinde privirile-ncordate,
iar valul îți aduce iubirea ca un dar.

Din vol. “Călător prin gânduri”

M-au trezit în staul șoapte,
Undeva, în spate,
Eu fiind chiaun, că-n noapte
Rumeg fermentate.

Auzeam cum porcul mare
Vrea ca să-l asculte.
-De câștig eu la votare
Vă promit mai multe:

Eu, ca prospăt președinte,
Dau și în înscrisuri,
Dar mă jur pe cele sfinte
Că beau numai mixuri;

N-am să fur la drumul mare,
-Eu mă pot abține-
Și promit că fiecare
Va trăi mai bine;

Însă am o grea problemă:
Vreau să schimb palatul,
Căci românii îl blestemă
Pentru suspendatul;

Am să fac un mare praznic
Și-am s-anunț poporul:
Stăuleniul pute groaznic,
L-a-mpuțit dihorul;

Sunt, prin colțuri, niște pene
De la cucuvele,
Și măsline indigene,
Pe sub dușumele.

Eu voiesc un loc anume
-Are porți deschise-
Mlăștineni e al său nume,
Parcă-i scos din vise;

Voi fi șef, voi fi magistru,
Chiar și la guverne,
Și voi pune-un prim-ministru
Să mi se prosterne.

A vorbit vreo două ore
Vrute și nevrute,
Cu inflexiuni sonore
Și priviri pierdute.

Cu o mină afectată,
Brațe desfăcute,
A strigat: -La vot, de-ndată!
Tare, în acute.

Dacă vrem să ne prefacem
Ăsta e actorul!
Dacă ce zic alții facem,
Hai cu râmătorul!

Sigur că-n poveste
Este o morală:
Vina e-n căldura
Mare și globală.

Din vol. "Parfum ... vesel"

Am ajuns târziu acasă, seara, la iubită,

Ea dormea, și-aveam pe masă, ciorba ei sleită.

Obosit din cale-afară, fără să fac nazuri,

Am sorbit-o într-o doară, ca să n-am necazuri.

E ciudată fata asta: nu-i mănânci mâncarea,

Ea, pe loc, îți zice ”-Basta!” și își schimbă starea.

Am pățit-o doar o dată, dar și-acum mă doare:

N-am mâncat mâncarea toată, pe motiv de sare.

S-a albit deodat’ la față, de părea mumie,

Ochii îi păreau de gheață și, apoi, urgie!

Nu mai spun cu câte vase a lovit pereții,

Sau ce bine îmi tocase nasul și pomeții.

Am zăcut o săptămână, dar i-am dat dreptate,

Iar de-atunci e ca o zână și îmi dă de toate.

Acum, sforăie-n surdină, deh, e obosită!

Dar și-așa parcă-i mașină (cam hodorogită).

M-aș culca și eu, alături, că mi-e dragă fata,

Dar, de trag puțin de pături, o trezesc și gata!

C-am pățit-o și-altă dată, de și-acum mă doare …

Din vol. „Parfum … vesel”

Este-o întâmplare care mă amuză,
cu protagonista – mica buburuză
care-n zi de toamnă rece, înnorată,
îmi veni ca soartă … personificată.
Ea, mergând pe mână fără nicio frică,
avusei ideea: “Măi, tu, aia mică,
poți, când îți iei zborul tău de buburuză,
să mă duci în calea ochilor de muză?”
Ce credeți? – răspunsul, repede-l dădu,
îndreptându-și zborul spre o voce: “Tu,
care stai degeaba, vino-aici rapid
și-adu spray-ul ‚’cela cu insecticid,
c-am aici o goangă, mi-a intrat în păr!”
Ce să fac? Dau fuga și, într-adevăr,
Tot striga prin păru-i biata buburuză,
într-o veselie. “Ia-ți nevasta … muză!”

Din vol. “Dor de lele”