Copacii cu frunze–șuvițe de nori
Sunt martori ai nopților care mă trec
În lumi depărtate de pași muritori,
Cu îngeri cântând și cu zei ce petrec.

E cerul, acolo, mai viu, mai aprins,
Dansează și norii, e aerul cald,
Îmi simt nemurirea în care-s cuprins
De-o mare de vise, în care mă scald.

Și zbor, mă avânt ca un înger și eu
Deasupra de liniștea lumilor noi,
Pe aripi crescute din sufletul meu
În cerul iubirilor, albe și moi.

În ochi, strălucesc bucurii de copil
Atunci când cobor și, cu pașii ușori,
Mă-ndrept spre copacii de unde un tril
Străbate prin frunze–șuvițe de nori.


Din vol. “Aripi de azur”