Setea

Mi-e sete!

Dă-mi stropul pe care-l râvnesc

S-o stingă,

Să-mi fie nectarul zeiesc

Pe care,

La buze,

În palmă să-l duc,

Să simt că,

Din tine,

O parte mi-aduc.

Îți cer doar o clipă,

O viață,

Un pic

Din tot ce a fost,

Ce va fi –

Un nimic,

Dar dă-mi-l acum!

Dă-mi stropul acel

Și vino

Spre buzele mele

Cu el!

Din vol. „Eterna căutare”

Singur printre piscuri

Pasărea de pradă trece printre cețuri

Cu un strigăt aspru care, prin văzduh,

Caută s-atragă zborul altui duh

Răspunzând chemării și-n priviri cu ghețuri.

Singur printre piscuri, rege peste ceruri,

Își dorește ochii care s-au pierdut

Cu aceea care, în necunoscut,

S-a-ndreptat lăsându-i sufletul în geruri.

A rămas, așteaptă. Duh lipsit de nume,

Care-și plânge chinul. Toamna ce-a venit

Mai mărește timpu-n care a jelit,

Reușind pustiul vieții să-și asume.

Zborul lui străbate-o veche amintire:

Grindina sub care ea s-a prăbușit,

Cel ce a luat-o-n brațe și, grăbit,

A plecat din munte, fără vreo oprire.

Îi știa ținuta, armele temute,

Firea iubitoare, gata de-ajutor

Și … să fie visul? Aripa din dor

Și priviri ce poartă ghețuri cunoscute?

Din vol. “Cântecul visurilor”

Apa de dor

De-a lungul apei gândurilor mele,

Pe maluri unde visele-au rodit,

Poți întâlni străjeri ce s-au clădit

Spre-a le păzi de duhurile rele.

Sunt multe și încearcă să plutească

Pe ape limpezi cum n-au mai văzut

În lumile din care-au apărut

Mânate de-o putere nelumească.

Încearcă, vor, dar le opresc străjerii

Cu ramuri încărcate de frunziș

Ce-i, contra lor, și armă, și fetiș,

Spre-a alunga ispitei mesagerii.

Sunt arbori printre care urma noastră

S-a estompat, dar încă nu s-a șters,

Căci n-a avut, în drum, nimic advers

Când se-așternea și devenea albastră.

Lăstarii din vechime mai rezistă

Și-au devenit străjerii de pe-un mal

Al unei ape care, spre aval,

Îmi duce doruri care-n gând există.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Culoarea nopților complice

Pe-un țărm împrumutat din lumea noastră,

Culorile sunt altfel, sunt schimbate

Așa cum visele de noapte-albastră

Ascund trăirea în tăcere, toate.

E câmp acum, iar scoicile sunt spice

Cu galben dispărut din amintire,

Căci movul pare nopților complice

Când se aștern cu vise de iubire.

În lumea lui cea nouă, țărmul este

Atras în vraja nopților de stele

Ce-l urmăresc, iar una, fără veste,

Coboară ca în visurile mele

Și-n brațe, moale, trup de rouă-și lasă,

La pieptul meu, devine amuletă,

Ea – steaua care se întoarce-acasă,

Eu – flutur într-o noapte violetă.

Din vol. “Aripi de azur”

Vieţi şi destine

De-ar fi să vii, din nou, în altă viaţă,

aş vrea să fii aşa cum eşti acum,

iar eu voi fi pe-al căutării drum,

în zile însorite sau prin ceaţă.

Şi te-aş găsi, când ceasul sau destinul

vor fi, pe lumea asta, în acord,

şi vor dori ca, într-un singur cord,

iubirea noastră să-şi găsească -alinul.

Nu te-aş lăsa nicicum să pleci din mine,

ţi-aş fi ocrotitor, ţi-aş fi erou,

ai fi, în viaţa-ceea bibelou.

Doar timpul va putea să ne dezbine

şi, într-un alt destin, cel scris din nou,

în orice viaţă-aş vrea să fiu cu tine.

Din vol. „Chipul iubirii”

Suflet în oglindă

Zâmbeşti, cu-acelaşi gând de altădată,

privind oglinda care-ţi spune: “Tu

eşti tot frumoasă, ştii, eşti neschimbată!”

şi îi răspunzi: “Da, da!”, în loc de “Nu!”

Ai fost frumoasă-n vremurile-acelea

când te simţeai iubită şi-ai fi vrut

ca timpul să nu-ţi încreţească pielea,

să îţi rămână cum era-n trecut.

Ai vrea şi ochii să îţi strălucească

sub arcul ce îi străjuie frumos,

iar buzele în roşu să lucească

şi să îţi poarte zâmbetul duios.

Erai frumoasă, da, şi încă eşti,

dar ce să ştie ea, doar o oglindă,

de sufletul pe care-l găzduieşti,

căci n-are cum în tine să descindă.

Din vol. “Eterna căutare”

Neîncredere

Aș vrea să pot să mă încred în tine,

să-ți cred orice cuvânt, iar tot ce faci

să-mi placă și să simt că-mi este bine,

iar tu, cu tot ce fac, să te împaci.

Îmi ești în gânduri, te iubesc, știi bine

că-n suflet mi-ai intrat, în sânge-mi ești,

îți tot spun asta, nu mă pot abține,

căci știu acum că, încă, mă iubești.

Te vreau alături, vreau să-ți simt privirea,

cuvintele, pe buze să-ți ating,

în brațe să mă ții, să-ți simt iubirea

prin noi fiori ce-n suflet se preling.

Te-aștept, căci am să-ți spun atât de multe

iar timpul pare-acum a sta în loc,

nici inima nu vrea să mai asculte:

cu tot cu neîncredere, ia foc.

Din vol. “Chipul iubirii”

Ai face asta?

Dacă mi-ai întâlni tristețea

într-o zi,

te-ai opri acolo,

în mijlocul străzii,

să-i ștergi o lacrimă

și să-i amintești

că-ți datorează

multe altele?

I-ai face umbră

cu sentimentele tale

astfel încât,

la despărțire,

umbra ta

să-i acopere

primul zâmbet?

Dacă ai face asta,

te-aș iubi.

8 sept. 2015

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,

un cer mult mai aproape de pământul

ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,

pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer

sau, pentru cei de-acolo, să coboare,

făcându-şi trepte razele de soare,

la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,

dar nu şi jos, în viaţa pe pământ

în care îşi găseau, ades, mormânt,

căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,

venea adesea-ntr-un anume loc,

atrasă de-un mănunchi de busuioc

cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,

ştia şi ea că legea e nedreaptă

cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,

dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer

cum se ridică dezgolind pământul,

a alungat din inimă frământul,

iar ce a fost apoi … e un mister.

Din vol. „Chipul iubirii”

Șoaptele toamnei

E toamnă

Și-nserarea adună în mănunchi

Fuioare ce coboară, ca dintr-un tainic ciur,

În apa liniștită

La care, în genunchi,

Îmi tac nefericirea

Și să o schimb, mă jur.

“Ridică-te” –

Șoptiră, deasupra mea, din ramuri

Cu frunze-ngălbenite, copacii de pe mal –

“Și fă-țí din înserare

Amestec de balsamuri

Apoi, din visul nopții,

Al vieții madrigal!”

M-am ridicat

Și totul părea o feerie:

Pluteau pe unde raze, iar liniștea din lac

Se transformase-n imnuri,

În cânt de bucurie

Ce-mi aducea miresme

De flori de liliac.

Din vol. “Eterna căutare”