Cu ce-ți mai hrănești amintirile azi:
Cu roua din ochi și nimicul din jur?
Cu grija, când mergi, că te-mpiedici și cazi
Ori numai le treci printr-al inimii ciur?

Legate-n cotloane cu fire de gând,
Le ții adunate, le mângâi duios,
Ți-e foame de ele, mereu ești flămând,
Batrân singuratic și nesățios!

Abia de mai vezi pe cărarea ce-apuci,
Iar pașii-ți sunt mici, și nesiguri, și triști,
Dar totul e clar când privirea ți-o duci
Prin lumea ce-a fost, unde altfel exiști.

E tânăr și mersul, iar pașii vioi
Te poartă prin lumi din trecutul de basm,
Cu oameni alături de care cu boi,
Fecioare-n catrințe și inimi în spasm,

Iar tu, pe cărarea spre-un tainic izvor,
Aștepți ca o ie venind pe sub brazi
Să-ți fie un leac pentru marele dor
Ce încă-ți hrăneșe-amintirile azi.

Din vol. “Călător prin gânduri” 

Dau pagini de gânduri şi-aleg o moşie
la care, pierdut în al vieţii tumult,
n-am fost de un timp ce îmi strigă: “Prea mult!
Aşază-ţi hârtia pe masă şi scrie!”

Ascult … şi imagini încep să apară,
se-aştern în cuvinte-mbibate cu fum
din vatra-ngropată-n mormanul de scrum
iar lacrimi, în suflet, încep să mă doară.

Se-aprinde o flacără, arde în mine,
şi jurul devine mai viu, mai real,
se-adună-amintiri dintr-un vechi ritual:
“Ce mulţi sunt acolo! E vară! E bine!”

O pâine-aburindă se-aduce la masă,
rămâne-n prosoape căneala de ţest,
o rugă se-ndreaptă, grăbită, spre est,
în timp ce aroma-i se-mprăştie-n casă.

Apar şi ceşcuţe, iar ţuica, grăbită,
dispare din ele, căci cana cu vin
se-aşează, cuminte,-aşteptând un festin
aşa cum era doar în casa iubită.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Există oare-o lume în care mai trăiesc
Acelea dintre gânduri ce-au încolțit cândva,
Când ele, dintre toate, știau că te doresc
Și-mi deveneau cuvinte? Privirea le scria.

Mi le citeai, ferice, vedeam cum le citești
În ochi lucind a rouă, pe buze care vor
Fierbinte apăsarea în care simți că ești
Un trup cu două inimi unite-ntr-un fior.

Eu cred în lumea-ceea de gânduri strălucind,
Eterne ca iubirea, o lume fără praf
Depus pe-o amintire ce s-a pierdut jelind
O viață mult prea scurtă și fără epitaf.

Iar dacă ea există prin gânduri de demult,
Aș vrea să cred că unul, citit în ochii tăi,
E fericit și astăzi și-aș vrea să îi ascult
Dorința de-altădată și-a’ inimii bătăi,

Căci gândurile mele, acelea de acum,
Pulsează pentru tine și-ar vrea ca tu să ai
Privirile-ațintite spre ele, ca și cum
Doar ele-ar ști cărarea spre-al gândurilor rai.

Din vol. “Cântecul visurilor”

La focul din mica poiană, 
sub stele ce plâng a târziu,
culeg de prin bezne-o dojană
și-o rază oftând argintiu.

Prind oful de Lună-n batista
întinsă pe inima mea
ca noaptea ce-ncheie conchista
pe cerul c-o ultimă stea.

Îmbrac întuneric de noapte,
pe cap, am oftatul ca nimb,
în ceruri am Calea de Lapte
și-n minte am gânduri de schimb.

Sunt gata! – aștept să-mi apară
ceva: o idee, un pod
pe care să pot face iară
cu urma trecutului nod.

Și vine un cer de iluzii,
se sfarmă în gânduri șuvoi
cu unde ce-așteaptă perfuzii
din ce-o mai fi scris pentru noi. 

Din vol. “Eterna căutare”

Păreau atât de obosiţi,
În fundul curţii tolăniţi,
Că-n fumul acru, de grătar,
Ea îi vedea ca pe-un calvar
Pe nesimţiţi.

Veniseră la ziua ei
Cu “La mulţi ani!” şi pupicei
Din ăia aruncaţi în vânt
Şi-apoi, la masă, cu avânt!
Ce derbedei!

Şi au mâncat, şi au băut,
Au vrut grătar şi l-au cerut
Căci, de! – ei sunt de la oraş,
În weekend, zile de relaş.
S-a abţinut.

Abia târziu, pe înserat,
Când sticlele s-au terminat,
Şi-au amintit c-au de condus
– Femeile, că ei ... s-au dus –
Şi au plecat.

A stat mult timp la curăţit
Şi s-a gândit, s-a tot gândit:
“Cum, după zile de gătit,
Să nu le-ajungă ce-am muncit?”
S-a dumirit.

A vrut, în aerul curat,
Aşa cum e la ea în sat,
Să stea la umbra unui nuc ...
Şi, uite ce-a ieşit: bucluc,
Căci s-a fentat.

Ea n-a avut, atunci, habar
Că e, de-o vreme, un tipar:
La orăşeni, în mintea lor:
Când văd verdeaţă sau izvor,
E – clar! – grătar.

Din vol. “Hai, pa!” 

A-nceput, de-o vreme, 
Iarba să răsară
Peste-nsingurarea clipelor boeme
Din adâncu-n care totul va să piară.

Și se-nalță-n lume
Mlădioasă, oarbă
Care s-ar întinde cerul să-l sugrume
Cu întunecatul răsărit de iarbă.

Își înfige spice
Într-un zbor de fluturi
Care sângerează-n ropotul de bice
Stropi de buze arse-n roiuri de săruturi.

Rădăcina ierbii
Sapă, sapă, sapă
Ca în sânii toamnei, prin pădure, cerbii
Când împlântă coarne-n ochiul ce-i adapă.

Șuieră prin clipe
Armonii stinghere
Care-ncearcă,noaptea, zorii să-nfiripe
Și-n adânc să-nchidă iarba ce nu piere.

Din vol. “Eterna căutare”