Pe treptele ruinelor pierdute
în valea cea uitată dintre munţi,
pășește lin, venind din vremi trecute,
cu un alai ce n-ai vrea să-l înfrunți.

Sunt umbre dure, cavaleri cu arme
ce-şi apără domniţa şi-un castel
pe care secolele-au reuşit să-l sfarme,
dar nu și-n ea iubirea pentru el.

Căci îl aşteaptă. Treptele o poartă
prin turnul ce se-nalță în apus
și mai privește drumul scris în soartă
acelui ce, la crunt război, s-a dus.

Sub cerul luminat de Luna Nouă,
dorința ei e-ascunsă-n stropi de rouă.

Din vol. “Eterna căutare”