Tu știi câte stele sunt?
Muuuuulte,
Iar copacii le numără.
Vrei să vezi cum numără copacii
stelele?
Uite: fiecare frunză
are o stea a ei,
una singură.
Nu încerca să numeri frunzele!
Privește spre mine:
în seara asta
voi începe să tremur ca o frunză
în privirea ta.

14 aug. 2017

Azi, te invit prin amintiri s-asculți
un freamăt ce se-aude și acum
pe țărmul cu același vechi parfum:
al tău, al meu și-al pașilor desculți.

Închide ochii! Simți? – eram doar noi,
călcând pe fire-ncinse de nisip,
cu fericirea-n suflet și pe chip,
încrezători în viață, amândoi.

Aveam o strălucire în priviri
și-o mângâiere-n fiecare gând
ce devenea un val de mare blând
pe trupul așteptatei regăsiri.

Deschide ochii-acum și spune-mi: tu
auzi chemarea vechilor porunci
când simți parfumul verii de atunci?
Îți văd sclipirea-n ochi, nu spune “Nu!”.

Din vol. "Eterna căutare" 

Azi, te iubesc! Te vei mira: “Și azi?” -
iar eu te voi privi cu bucurie
“Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
- Aș vrea, din ce a fost, acum să scazi
tot răul și ... renunță la trufie!
Oprește-ți pașii singuri și nomazi!

Ce va mai fi? Doar eu și tu vom ști,
în viitorul nostru împreună,
în viața ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi și vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

Din vol. "Chipul iubirii"

Prin față, un gând jucăuș
Îmi trece și pare că vrea
Să simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În palme făcute căuș.

Îl prind cu o plasă de dor
În brațele-ntinse ușor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n brațe-ar pulsa.

Ești tu, ori e gândul ghiduș
Ce știe cât m-aș bucura?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aș putea
Să-i simt mângâierea de pluș?

Din vol. “Călător prin gânduri”

Sfătuitorule, prea mult vorbești
Și n-ai habar de lumea de afară,
De toate câte ... tu le zici “lumești”,
Așa că taci și, poate-ntâia oară,
Încearcă ce-i normal: să te oprești!

Nu mai vorbi de lucruri ce nu știi
Tu, cel ce doar cu vorbe te fălești!
Ești mortul ce, spre lumea celor vii,
Își vinde-nchipuitele povești
Și tot conjugă verbul “a iubi”.

Nu ai habar, n-ai simțuri, n-ai nimic
Cu care poți veni în ajutor
Acelora ce vor, măcar un pic,
Să simtă fericirea până mor,
Așa că taci! În lume, ești prea mic.

Din vol. “Călător prin gânduri

În lumea lui din Codrul Visător,
Își tremura frunzișul de-amintiri
Din vremuri vechi, pulsând aprobator
În seva-ntinerită de trăiri.

Și totu-n jur părea că, din înalt,
Primește bucuria de a fi
A razelor pornite în asalt
Asupra codrului cu visuri vii.

Se unduiau în umbra lui chemări
De ramuri lungi ca urma unui plâns
Al sălciilor care-n depărtări
Se-apleacă sub durerile ce-au strâns.    

Le auzea în șoapte vagi de vânt
Ce apărea în trena unui vis                                       
Ori ca ecou al unui vechi descânt,
În lumea viselor, pe veci, proscris.

Prin seva-ntinerită de trăiri,
Chemările-i păreau precum un nor
Ce-i mai umbrea frunzișul de-amintiri
Copacului din Codrul Visător

Din vol. “Cântecul visurilor”

Există undeva un loc ascuns privirilor
lacome de frumos.
De veacuri copacii îl apără,
apele nesătule
înghit paşii iscoditori,
natura toată e neînduplecată
cu cei îndrăzneţi

Îl văd adesea,
când sufletul meu obosit
caută un loc de refugiu.
Văd crengile copacilor făcându-mi loc,
mângâietoare,
văd apele deschizându-se
în faţa paşilor mei,
aud foşnetul ierbii chemându-mă
în Valea Fericirii.

Vino, iubito,
acest loc a fost creat pentru noi !
Să fugim din aerul înăbuşitor
al tuturor răutăţilor!
Să tragem adânc, în noi,
fericirea!

Din vol. “Gândul pierdut”