Nu știam ce să fac 
și mi-am zis că nu-i drept
să opresc pași trecând, 
și un suflet, și-un trup
neștiut pân-atunci 
când un zvâcnet în piept
s-a pornit și-am simțit, 
din real, că mă rup.

Începusem un vis 
cu neliniști, cu dor,
cu pustiu când în el 
nu eram amândoi,
cu poteci de plăceri 
spre un singur izvor,
susurând ca ecou 
al poveștii cu noi.

Nu știam ce să fac,
nu știam de mă vezi …
- Hai, că dormi de un veac!
Te-ai trezit? Mai visezi?

20 oct. 2022

Cu soare ce demult a răsărit,
E-așa frumoasă-această zi de toamnă,
Că până și nevastă-mea mă-ndeamnă:
-Azi mergem la plimbare,-ai auzit?

Eu mă ridic îndată: - Aferim!
Priveam un meci, ceva cu Nederland-ul,
Dar nu contează, bine că ieșim!
Frumoasă toamnă, dar cam scump ...Kaufland-ul!



Din vol. “Hai, pa!”

Acolo unde munții se oglindesc în ape
Și cerul se-nvelește-n culori de asfințit,
Se-ntinde o pădure mai greu de întâlnit,
Ce ține-ascunse taine, sub rădăcini ca trape.

Să poți ajunge-acolo, e greu, e aventură,
Dar ca să poți pătrunde în lumea de sub ea
E sigur o minune, căci nu poți încerca 
Pătrunderea în forță prin vreo deschizătură.

Sunt zile-n care cerul se-așterne peste ramuri
Și verdele-i albastru, și-n frunze ard tăceri
Pe care nici chiar vântul ce-aduce noi plăceri
Nu poate să le curme cu aripi drept balsamuri.

Sunt nopți în care ceața și murmurul de stele
Se-abat în lumea-ceea și-ncearcă a afla,
Din tainele ce-ascunde, doar una de-ar putea,
Dar e cu neputință: sunt gândurile mele,

Iar totul se ascunde când pleoapele-mi se lasă
Acoperind izvorul pădurii din străfund
Cu rădăcini de arbori, sub care îmi ascund
O lume-a mea de gânduri, adâncă și retrasă.


18 oct. 2022

Dacă mâine ziua ne va fi-nsorită,
mergem la pădure? Vrei să ne plimbăm
pe cărări cu frunze și să mai uităm 
tot ce-nseamnă viață, când e netrăită?

Ți-amintești cărarea care șerpuiește
pe sub ramuri prinse-n trunchiuri argintii?
Frunze de mesteacăn, te așteaptă. Vii
să vedem pădurea care ne iubește?

Știu, e doar pădure, dar, când vântul trece
prin veșmânt de frunze, pot să îi ascult
șoapta ca o doină care, de demult,
s-a născut în lumea care se petrece.

Pe cărarea noastră, pașii ni-i vom duce
prin povești cu frunze care-au asfințit
și-au lăsat în urmă tot ce au trăit
făr-a ști ce-i toamna, ce-i destin ori cruce.

Fără noi, pădurea, poate-i adormită,
poate mai visează timpul ce va fi
când, pe ramuri, viața va înmuguri …
Cred că mâine ziua ne va fi-nsorită.


Din vol. “Cântecul visurilor”

Cerul tău de gânduri, devenea senin
În amurgul unei toamne prea târzii
Pentru ca fiorii provocați de vin
Să-ți redea puterea de a mai iubi.

Se-nvârtea seninul, nesatisfăcut
De aroma-n care nori împleticiți
Bâiguiau cuvinte dintr-un vechi trecut,
Unde pașii-n visuri umblă rătăciți.

Norii-ți vin și astăzi, ca un laitmotiv,
Prelungind prin gânduri lacrimi de demult,
De prin vremea-n care semnificativ
Îți era doar visul nopții în tumult.

Te complaci în ape cu-adâncimi de-un inch,
False-n descifrarea de eternități,
Dar cu persistența pietrei din opinci
Și încrâncenarea din veleități.

Lasă visul liber, scrie-l pe un cer
Unde nici amurgul toamnei de acum
Nu mai are forța de-a aduce ger
Și găsește-ți calea pe al vieții drum!

9 oct. 2022

Spune-mi, femeie cu părul tăciune, 
Ochi de-ntuneric și gură de foc,
Cine pe lume-ar putea să-ți îmbune
Inima smulsă din marele joc?

Cine-ar putea să-ți rămână în gânduri
Și să te-alunge din ploile reci?
Spune-mi ori, poate, îmi scrii două rânduri
Despre pierdutele tale poteci.

Cum de, sub pleoape, sunt norii de ploaie
Tulburi ca ceața pătrunsă de fum?
Unde-s privirile care înmoaie
Inimi de piatră în marele drum?

Vino și spune-mi ce poate s-aline
Vremea din cerul pe care-l suporți
Ca pe-un blestem ce apasă pe tine
Și te împinge-n temutele porți.

Poate-mpreună, cu ochii pe ceruri,
Îl vom învinge și vom reuși
Norii să-i facem pierduți în eteruri
Și, prin senin, să-ncercăm a zâmbi.


Din vol. “Eterna căutare”

Mă străduiesc să-ți scriu, în noapte,
Când spiritele s-au trezit
Și se aud citind, în șoapte,
Din versu-mi brut, neșlefuit.

Se-nvârt prin mintea mea cuvinte
Ce caută un înțeles
Și le aștern, cu luare-aminte,
Deși mă tem că n-au succes,

Că nu te vor putea întoarce
Cu fața către mine iar
Și voi vedea tot niște arce
În loc de-al cerurilor dar.

Îmi storc o lacrimă din suflet
Și-mi diluez iubirea-n ea,
S-o bei, cu ultimul răsuflet
Al celei ce să plece-ar vrea

Și să privești cu bucurie
Apoi, cu toată fi'nța ta,
Spre-acela care-acum îți scrie
Şi mai suspină, și te vrea.


Din vol. "Gândul pierdut" 

Mi-a obosit privirea
Scrutând spre depărtări
Și așteptând ivirea
Din apa unei mări

A soarelui, a vieții,
A chipului ce-l știu,
În roua dimineții,
Cât visul încă-i viu.

Aștept de mult și, poate,
Azi voi avea noroc,
Și soarta mi te scoate
În cale, dintr-un ghioc

Sau dintr-o stea de mare
Adusă de un val
Ca, pe nisipul umed,
Acoperiți c-un voal,

Să desenăm vagi forme,
Văzute doar în vis,
Desene neconforme
Din vechiul paradis.


Din vol. "Gândul pierdut"