Te-ai rătăcit în jocul tău de noapte prin visurile-atâtor muritori, vremelnice fantome ce-s actori pe-o scenă-n care sunetele-s șoapte, mișcările sunt versuri desuete, iar hainele lipsite de culori se pierd, în zdrențe, printre spectatori ce zboară agățați de amulete purtate-n loc de gândul cel din urmă ce i-ar putea aduce pe pământ, pe-al fericirii dulce jurământ, pe un altar de dragoste și cânt în care tu, rătăcitorul vânt, te regăsești în visul ce se curmă. Din vol. "Oare"
Era un timp când mai scriam poeme, În minte cu eroi din mari iubiri; Lor le plăcea, vedeau asemuiri, Dar la final îmi auzeam blesteme. Mi se-ntâmpla să uit de vreo-ntâlnire Şi mă purtam, ades, ca un nătâng De se zbătea, sub pleoapă, ochiul stâng, Dar căutam, frenetic, o iubire. Priveam, cu drag, spre unele artiste … Ştiam că și ea le va semăna Şi va intra, curând, în viaţa mea Ca o regină, ca un vis, o stea, Iar gândurile mele egoiste Vor fi uitate-n vremurile triste. Din vol.“Cântecul visurilor”
Își conturau spre fluturi noi petale Primăvăratice, de lună mai, Sperând să îi atragă în escale Cu-atingeri îngerești, precum în Rai. Veneau destui, le degustau polenul Și se îndepărtau contrariați, Jurându-se că au greșit Edenul Și-au fost, de reci petale, înșelați. Au stat o vară-ntreagă-n așteptare, S-au tot foit sub adieri de vânt, Iar toamna, sub a vremii apăsare, Și-au înțeles menirea pe Pământ. Petalele s-au transformat în spini … Și plouă-n toamnă peste mărăcini. Din vol. “Cântecul visurilor”
Cântecele ploii încă mai răsună în adânc de pietre ce s-au risipit peste lutul aspru dintr-o văgăună care nu cunoaște zori sau asfințit. Slabele ecouri, ca de liturghie, poartă-n ele nume-n timpul de apoi și le dă speranța într-o veșnicie ca o limpezire-a apelor din ploi. Viața le privește, îmbrăcată-n verde, urcă pe o stâncă, trece prin eter, uită răsăritul și-n amurg se pierde, fără să-și regrete timpul efemer. Din adânc de pietre, într-o văgăună, cântecele ploii încă mai răsună. Din vol. “Aripi de azur”
Privesc prin ploaia toamnei şi nu văd nici stropi, nici ramuri ude sau ceva să mă atragă, să nu pot vedea, gravat pe-un gând, un chip ce-l tot revăd; E-o noapte înstelată şi privesc, ascuns în umbra clipelor pustii, spre bolta-n care, printre stele mii, e luna cu profilul ce-l iubesc. E peste tot în jurul meu. Decid că ochii sunt de vină. Îi închid, iar gândul ce m-apasă îl alung. Sub pleoapele închise îmi ajung imagini care-n ceruri se divid în stele ce formează -un chip candid. Din vol. “Eterna căutare”
În visul meu, pământul de sub ape e-un alt tărâm și-mi este, uneori, un adăpost de vis, iar alteori, coșmarul ce se zbate pe sub pleoape. Când este visul bun, tărâmul este domeniul meu de mare cavaler, temut, iubit și ocrotit de cer, în lumea de legendă sau poveste. Dar dacă este celălalt, coșmarul, tărâmul meu, de ape inundat, e-nvăluit de flăcări la hotarul în care Soarele își stinge-amarul întregii zile cât a căutat stăpâna nopții, ce l-a fermecat. Din vol. "Călător prin gânduri"
Curgeau din cer tomnaticele raze, C-o strălucire albă-diafan Ce îi dădeau lucirea de topaze Poienii din al râului liman. Se ascundeau în picurii de rouă, În aburii ce se-nălțau spre cer, Se bucurau de-o altă toamnă, nouă, De-un mic popas prin timpul efemer. În joaca lor din zorii dimineții, S-au prins și-n stropi de râu au zăbovit Cât să aducă bucurie vieții În dansul verii care s-a sfârșit. Apusul ei e-al toamnei răsărit În străluciri de raze. “Bun venit!”. Din vol. “Călător prin gânduri”
În ziua ce-a apus, mi-ai fost dorinţă, şi mi te-ai arătat, apoi mi-ai dat ceva de dincolo de conştiinţă, de prin străfund de cer întunecat. M-ai ajutat să înţeleg misterul atâtor lumi de care n-am ştiut şi care sunt aproape, nu în cerul de care, de milenii, ne-am temut. Mi-ai fost un dar al nopţii, adiere venită dintr-o lume de demult, ascunsă după gratii de tăcere prin frica de durere şi ocult. Mi-ai spus, în şoaptă, totul, rând pe rând tu, ce mi-ai fost dorinţă într-un gând. Din vol. "Chipul iubirii"
De-ai ști cât mi-am dorit ca, dimineața, atunci când prima rază mă atinge, să te privesc și să mă pot convinge că te doresc a mea pe toată viața. Pe pieptul meu, șuvițele rebele îți curg ușor și-mi gâdilă orgoliul, căci ai intrat, iubito-n portofoliul femeilor ce m-au urcat la stele. Tu ești frumoasă, eu sunt obosit și te privesc în somnul tău ce-mi spune că de vei mai veni, ar fi minune sau, cine știe, doar de-aș fi silit (corăbii înecate,-amărăciune), căci eu nu pot dormi în ... sforăit. Din vol. "Parfum ... vesel"
Vom face printre valuri, valuri, și ne vom cufunda-n apus atât de jos și-atât de sus, prin lumea noastră fără maluri. Vom face dintr-un vis, un vis și-l vom petrece împreună sub raze argintii de lună, uitând ce-n stele ni s-a scris. Vom înota prin fericire spre malul inventat de noi, de ieri sau azi ori de apoi. Va fi o lume cu iubire, vom fi acolo amândoi, atât de plini și-atât de goi. Din vol. "Chipul iubirii"
Daniel Vișan-Dimitriu 