Te-ai rătăcit în jocul tău de noapte
prin visurile-atâtor muritori,
vremelnice fantome ce-s actori
pe-o scenă-n care sunetele-s șoapte,

mișcările sunt versuri desuete,
iar hainele lipsite de culori
se pierd, în zdrențe, printre spectatori
ce zboară agățați de amulete

purtate-n loc de gândul cel din urmă
ce i-ar putea aduce pe pământ,
pe-al fericirii dulce jurământ,

pe un altar de dragoste și cânt
în care tu, rătăcitorul vânt,
te regăsești în visul ce se curmă.

Din vol. "Oare"