Un curier călare pe-un cal înaripat
Mi-a pus, în fața ușii, cu grijă, un colet
Și a plecat în clipa în care-am întrebat
De unde-i și cât costă. “Expeditor secret”.

L-am desfăcut în grabă și am găsit în el
Un sipet mic și-o cheie, alături, într-un plic
În care, înșirate frumos pe-un bilețel,
Erau mai multe semne. Nu-nțelegeam nimic.

“Hai să-l deschid” – gândisem, privindu-l curios –
“Ce poate fi?”. În clipa în care l-am atins
Biletul a prins viață și, strălucind frumos,
Cuvintele vrăjite din semne s-au desprins.

Pluteau prin încăpere, se-aliniau cumva
Și-mi explicau, cu cheia, cum pot să îmi obțin
Un vis la o rotire, un altul dac-aș vrea,
Coșmar sau bucurie, furtună ori senin.

Le-am înțeles mesajul, am încercat și știu
Să îmi parcurg destinul pe-un drum ce nu e scris,
Visând copilăria acum, la ceas târziu,
Când totul e posibil în nesfârșitu-mi vis.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Se ridicase-un vânt la nori
Și-i alerga spre alt meleag
Atunci când mă priveai, în zori,
Cu ochi ce, vânt din nori, atrag.

În ploaia care ne uda,
Am deslușit un vag surâs
Ce-a transformat privirea ta
În ochi de ploaie, când ai râs.

În dansul dintr-un câmp cu flori,
M-am întrebat: “Cum pot eu, oare,
Să-i par un soare între sori
Și să-i lucesc în ochi de floare?”

Și tare-aș vrea, în prag de-apus,
Văzând în ochii tăi argint,
Să-ți spun că eu … acela nu-s!
Iubito, ochii tăi mă mint?

Din vol. “Cântecul visurilor”

Trăia în lumea apelor, pe-un plaur
Și nu avea, din lumea de afară,
Decât un gust ce i-a făcut amară
Povestea scrisă-n in, cu fir de aur.

Era doar o cămașă-n dar primită
La ziua ei, demult, în tinerețe, 
Atât de simplă, dar de-o frumusețe
Ce merita, cu fir brodat, sporită.

Nici ea, nici el, acel ce-o dăruise,
Nu reușeau, din munca lor, s-adune
Destul cât ia ei să încunune
Cu stilizări ce-i apăreau în vise.

Erau din viața ei: trăiri, momente,
Dorințe chiar, visare și magie,
Erau atâtea! – nu putea să știe
Și nu avea, pe-atunci, presentimente.

Când el s-a dus, lumina bucuriei
A dispărut, dar firele de aur
Au susținut-o-n viața pe un plaur,
Cu străluciri ce spun povestea iei.

Din vol. “Cântecul visurilor”

E doar un gând ce bate la poarta unui vis
Nerăbdător să intre, să facă o-ncercare
Și, poate, să-nceteze prea lunga-i căutare
Ce-l face, printre gânduri, un călător proscris. 

Dormea în noapte visul, era în plină pace
Cu lumea de afară, cu el, cu lumea sa,
Iar gândul, observându-i privirile opace,  
A-mpins cu grijă poarta ce totu-i ascundea. 

Era ciudat acolo, chiar pentru el, un gând:
Imagini când mai clare, când șterse și pierdute, 
Cu amintiri în zborul ce devenea mai blând
Atunci când, curioase, veneau să îl salute.

- Voi, amintiri din vise, în lumea neștiută
Pierdută în uitare și-n nepătruns abis,
Nu ați văzut pe-acolo, ascunsă și tăcută,
O amintire-anume, un gând rămas nescris?

- Noi am văzut, ți-am spune, zadarnicule gând,
Ți-am povesti mai multe din lumea cea străveche,
Dar visul se trezește, întreabă-l și, oricând,
El poate să te-ndrume spre gândul tău pereche.

Din vol. “Eterna căutare”

Te-ntrebi de-mi este dor? Nu, nu îmi este
Decât atunci când fulgii de zăpadă
Se-ndepărtează, nu vor să mai cadă
Şi-ncepe-un anotimp ca de poveste.

Nu-mi este dor decât în primăvară,
Din prima zi când mugurii se-agită
Şi ies în lumea proaspăt înverzită,
În frunze să petreacă peste vară

Şi, poate, doar puţin, atunci când vântul
Şi frigul, ploaia, vor să le coboare
Din lumea lor în alta, care doare
Iar foşnetul le este, singur, cântul.

Nu ştiu ce-i dorul! Poate c-o să-mi fie
Atunci când albul păturii de nea
Mă va purta, cumva, pe urma ta,
Dar cum să-mi fie dor? Nu-mi e! Nu mie.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Veneau la întâlnire două umbre,
alunecând pe-aleea de sub tei,
cu deformări ciudate în penumbre
ce le-nsoțeau ca triste melopei.

Lumina soarelui părea că are
efecte tremurânde-asupra ei,
a celei de femeie, iubitoare
doar de nenaturalul din condei.

Iar umbra lui ... părea că se târăște
și-ar vrea să ocolească un parfum
al teilor, sub care se iubește
când vara e la început de drum.

Sunt două umbre care, altădată,
pe banca de sub tei s-au întâlnit
și, în lumina bolții înstelată,
în doar o umbră s-au înlănțuit.

Acum se întâlnesc, la multă vreme
de când iubirea lor s-a destrămat,
strivită între temeri și dileme
în fața cărora n-a rezistat.

Se recunosc ușor căci, împreună,
formează umbra unui singur trup,
sub luna ce încearcă să le spună
că umbrele au inimi ... și se rup.

Din vol. "Chipul iubirii"

Nicio pasăre nu cântă în izlazul ars de Soare,
Niciun tril de ciocârlie nu se cerne din văzduh
Peste florile-nsetate și o lume-n care doare
Orice rază ce rănește cu asprime în zăduh.

De-ar avea-n corole rouă, poate-ar plânge, -ar suferi,
Toate florile acelea ce se clatină-n văpăi
Când o adiere blândă se milește de câmpii
Și mai trece, ca o boare, printre razele călăi.

Niciun fluture nu zboară prin căldura de cuptor
Care-ascunde-atâtea plase ce-i așteaptă, nu se văd
Printre firele de iarbă fără semn de abator
Gata să-i primească-ntrânsul pentru-al vieții lor prăpăd.

Doar un trandafir sălbatic mai zâmbește către cer
Din petale ce se roagă pentru picurii de ploaie
Ce le-ar face să-și dezlege miezuri pline de mister,
Nevăzute, neștiute, sub splendoare-atâtor straie.

Când pe cer apar , năvalnic, umbre negre de Infern,
Totul pare să-și revină dintr-o stare de hipnoză
Și să tremure-n plăcerea stropilor ce, brusc, se cern,
Peste lumea-n care-un flutur e îmbrățișat de-o roză.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Privesc cu uimire în sufletul meu
și lucruri de care nicicând n-am știut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe și-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări
ce par diafane și-n urmă se șterg
pierzându-se, parcă, spre alte-așezări.

Sunt locuri știute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur și încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât 
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg cu uimire un vast labirint
prin care demult n-am mai fost și ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul și-apare-n tumult.

E-aproape ieșirea din sufletul-vis,
îți văd ochii umezi ce-așteaptă să ies, 
privești înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut...
- Iubito, de-ai ști ce frumos am visat!

Din vol. "Gândul pierdut"

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai știut de truda – din suflet când le-am scos
Și mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Și-am așteptat să treacă zăpada și să sper
Că-ți vei dori urcușul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ți-au fost neprimitori.

Și-am zis atunci: “Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ți fiu răcoare, să-ncerc să-ți fiu pe plac.”,
Dar pașii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ți-am croit.

Mi te-am dorit aproape și m-am topit în vânt,
Să-ți vin pe neștiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă, în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr și numai eu să știu.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Agitație, rumoare!
Șoapte,-ndemnuri, sfaturi multe,
Când mai sfinte, când oculte ...
Doamne, ce s-or face, oare?

Se înghesuie-n cabina
Cu oglinzi și sulimanuri,
Încercând să facă planuri …
Vai, ce țipă-adrenalina!

Nici nu merge c-un ghicit
Căci, în meseria lor
- Știți, aceea de actor -
Tre’ să știi cum a venit,

Altfel, dacă-ți taie calea,
Poate-ncurci o vorbă-n rol
Și, uitând de protocol,
Urlă,-ndată, șeful: “Valea!”

Uite-așa, de mare frică,
Își dau ochii peste cap,
Tot privind spre handicap,
Care-i negru și ... pisică.

Din vol. “Hai, pa!”