Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai știut de truda – din suflet când le-am scos
Și mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Și-am așteptat să treacă zăpada și să sper
Că-ți vei dori urcușul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ți-au fost neprimitori.

Și-am zis atunci: “Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ți fiu răcoare, să-ncerc să-ți fiu pe plac.”,
Dar pașii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ți-am croit.

Mi te-am dorit aproape și m-am topit în vânt,
Să-ți vin pe neștiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă, în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr și numai eu să știu.

Din vol. "Călător prin gânduri"