Pot fi cine vreau sau orice și oricând
N-am limite-aici, au rămas pe Pământ,
Îmi place pe Net și mă bucur de dar
Al meu, de la mine: al meu avatar.

E liber ca gândul, născut dintr-o stea,
Dar este și om, e imaginea mea.
Scăpat de restricții, el poate fi vânt
Ce poate să aibă zvâcniri de cuvânt,

El poate să bea din pocalul zeiesc
Să zboare prin locuri ce mi le-amintesc,
Să schimbe tărâmuri uitate de timp
Ce s-au prăfuit în atâta răstimp,

El poate iubi pe oricine, oricând,
Ciudat și zburdalnic, apoi, mai flămând,
Se poate preface-ntr-un vultur, pe cer,
Zburând spre înalturi, chemat de mister,

El poate orice și mă bucur de el
Căci e ce eu nu-s, el e fals, eu sunt cel
Cu dorul de-Acasă … ori nu? - n-am habar!
Sunt eu, sau un biet inventat avatar?

Din vol. “Gândul pierdut”

De sub cuibul de șoim, se aude un tril,
Și mă miră s-aud, și mi-e milă să știu
Că un astfel de cânt se pornește, servil,
Sub asemenea crengi c-un aspect cenușiu.

Îmi e greu să-nțeleg cum, din codru-nverzit,
Și-a ales loc de cânt sub privirea de sloi
A statuii de bronz ce-o atrage, coclit,
Cu o teamă de timpul de azi și de-apoi.

Cred că simte că sub cuibu-acela murdar,
E ferită, cumva, de toți corbii din cer,
Croncănind neștiuți un refren aviar,
Neplăcut, ne’nțeles și pierdut în eter.

Mai privește, ades, o acvilă zburând
Ca un gând rătăcit, ca un vis printre nori,
Ca un râs de copil, ca o mamă plângând,
Ca un dor alungat, ca un duh, uneori.

Ea mai cântă spre cer, dar, în cântecul ei,
Nu mai sunt strălucirile vechiului tril,
Nu se-aud simfonii ca în anii acei
Când trăia, neștiind ce înseamnă exil.

Din vol. "Cântecul visurilor"

Ai fost cuminte? Ai lătrat la hoți?
M-ai așteptat atâtea ore, singur;
Ți-a fost și sete? Uite, suntem toți!
Hai, facem o plimbare după fete?

Da, știu, ți-e greu acum, dar îți vorbesc
Așa cum ți-a plăcut o viață-ntreagă;
Ce-s astea? Lacrimi? Nu pot să le-opresc,
Iar timpul n-ar putea să mi le șteargă.

Te doare, știu că nu mai poți să mergi,
Ridici privirea-ți blândă către mine,
Te văd cum doar în visuri mai alergi;
Curaj, mai stai! Eu sunt aici, cu tine.

Din vol. "Oare"

Te caut în gânduri, în colțuri ascunse
Prin care nici timpul demult n-a trecut,
Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse
Și poate apari, adevăr absolut.

Mă-ntreb de exiști sau e numai părere,
Te caut în van? Adevărul meu trist
E viața-mi lipsită de orice plăcere
În care mă-ntreb pentru ce mai exist.

Prin bezna adâncă, în slaba lumină,
Găsesc amintiri zdrențuite de timp,
Le-ascult , le ridic și le scutur de tină,
Sunt foarte schimbate de lungul răstimp.

Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale,
Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat,
E alt adevăr care-mi iese în cale,
Și nu e al meu, e ... ce n-am căutat.

Le am pe-amândouă acum și mi-e bine
Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut
Mai am înc-o șansă, norocu-i cu mine,
Acum știu ce e adevăr absolut.

Din vol. "Gândul pierdut"

Te căutasem astăzi printre gânduri
- eram și eu, cumva, un fel de gând -
trecând pe coridoare, printre rânduri
în care te opriseși, așteptând.

Erai cam peste tot, cu multe fețe,
preocupate, toate, de ceva,
senine, uneori, sau certărețe,
ori una … sigură pe ce făcea.

Le-am ignorat – te căutam pe tine –
cea tristă-atât de des, ce ai rămas
fixată-n mintea mea atât de bine,
încât de nicio alta nu-s atras.

Ciudat! – sunt, totuși, gând, nu adiere
ce-mprăștie castele de nisip
sau cărți de joc, dar vreau ca să dispere
atâtea gânduri false ori cu chip.

Din vol. "Chipul iubirii"

Ești fericit, copil frumos,
sub razele de lună,
iar râsul tău armonios
aduce voie bună.

Ești vis, prințesa din povești,
sau mintea-mi joacă feste
și nu mai știe că tu ești
cea care-mi dă de veste
că, printre stele, în calești,
iubirile celeste
așteaptă, de la mine, vești
ca să se manifeste?

Ar vrea să vină, dac-ar ști
că le aștept, sub lună,
deschis la gândul de-a iubi
și de-ai pune cunună

doar celei care va dori
să zboare, mână-n mînă
cu mine, printre galaxii
și-n stele să rămână.

Ești fericit, copil frumos,
iar râsul tău răsună,
căci știi cât sunt de norocos,
iubit copil de lună.

Din vol. "Gândul pierdut"

Am înțeles, de-o vreme, că greșesc
atunci când caut să-mi exprim părerea
asupra unora ce "nu trăiesc",
dar le provoacă altora durerea.

Ar trebui să-ncerc să-i înțeleg
să aflu cât au suferit în viață,
să îi ascult, iar apoi să dezleg
tot ce în suflet au acum de gheață.

Aș vrea s-alung din ei tot ce-i urât,
să-i fac să uite orice răzbunare,
să ierte din trecut cum pot și cât
și, poate, să-și găsească alinare.

Îmi pare rău de ei când, într-un joc
vor după punct să-ncerce un alt capăt,
în care n-au vreo șansă de noroc
și uită că-i târziu și sunt la scapăt.

Din vol. “Călător prin gâduri”

A fost o noapte-n luna mai
când stelele, mirate,
au strălucit când tu dansai
și-au vrut să te arate
aceluia ce te privea
în toată frumusețea ta,
de-o rară puritate.

Eu te priveam înmărmurit
iar muzica tăcuse
și, ca prin vis, te-am auzit,
sau poate îmi păruse:
“-Dansezi? - Eu, … sigur, dar aș vrea…
- Stai liniștit, îți voi cânta!”
… iubirea apăruse.

N-a fost un dans, a fost un zbor
prin lumi necunoscute,
în care te strângeam ușor
în mâinile făcute
un arc în timpul prețios
pierdut din vremea lui Cronos
în spații absolute.

Am fost în al iubirii pont,
în spațiul dintre fapte,
privind același orizont
acolo,-n marea noapte.
Apoi, de mână și ușori,
strălucitori ca niște sori,
ne-am mângâiat cu șoapte.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Demult, demult,
Îmi place primăvara s-o ascult,
S-o simt, să-mi fie
O mângâiere și o bucurie,
Să-mi dea mireasma florilor de tei
Și amintirea vechii odisei
A pașilor pe care-n vremuri, eu,
Îi presăram pe drumul tău, mereu,

Căci tu-mi erai
Ispita coborâtă dintr-un rai
Ori dintr-un vis
Pe care Universul l-a trimis
Unduitor, tăcut, plutind ușor
Prin liniștea adâncului de dor
Și ai rămas pe-un loc ce-n veșnicii
A fost al tău și te-aștepta să vii.

Acolo-mi ești,
Neîncetând de-atunci să-l îngrijești,
Să-mi fii, să-ți fiu
O primăvară-a timpului târziu
Din sufletu-mi ce vrea să îți rămână
Același ce a fost și, mână-n mână,
Să trecem împreună în uitare
Și-n neuitări din viața viitoare.

Din vol. “Eterna căutare”

Eram străini de lume și de vise,
De timp, de noapte, zi, de totu-n jur,
Atunci când spațiul dintre noi pierise
Și-un singur trup eram, întreg și pur.

Săruturi lungi, suspine de o clipă,
Luciri de trupuri arse de văpăi 
Din suflete rostogolind  risipă
De scânteieri în ochii mei și-ai tăi.

Ne înălțasem într-un singur zbor,
Un singur trup, o singură zvâcnire
În clipele pierdute-ntr-un fior
Născut în valurile de iubire.

Ne-am reîntors din lumea de plăcere
În zbor ușor și-alunecări de pași
Nehotărâți, pe vârfuri și-n tăcere,
Ca doi copii, de lucruri noi atrași,

Iar mâinile au început un joc 
Ce ne-atrăgea în dulcele balans
Al unor umbre ce, din loc în loc,
Se-nlănțuiau, pe ziduri, într-un dans.

Din vol. “Eterna căutare”