Cu soare ce demult a răsărit,
E-așa frumoasă-această zi de toamnă,
Că până și nevastă-mea mă-ndeamnă:
-Azi mergem la plimbare,-ai auzit?
Eu mă ridic îndată: - Aferim!
Priveam un meci, ceva cu Nederland-ul,
Dar nu contează, bine că ieșim!
Frumoasă toamnă, dar cam scump ...Kaufland-ul!
Din vol. “Hai, pa!”
Acolo unde munții se oglindesc în ape
Și cerul se-nvelește-n culori de asfințit,
Se-ntinde o pădure mai greu de întâlnit,
Ce ține-ascunse taine, sub rădăcini ca trape.
Să poți ajunge-acolo, e greu, e aventură,
Dar ca să poți pătrunde în lumea de sub ea
E sigur o minune, căci nu poți încerca
Pătrunderea în forță prin vreo deschizătură.
Sunt zile-n care cerul se-așterne peste ramuri
Și verdele-i albastru, și-n frunze ard tăceri
Pe care nici chiar vântul ce-aduce noi plăceri
Nu poate să le curme cu aripi drept balsamuri.
Sunt nopți în care ceața și murmurul de stele
Se-abat în lumea-ceea și-ncearcă a afla,
Din tainele ce-ascunde, doar una de-ar putea,
Dar e cu neputință: sunt gândurile mele,
Iar totul se ascunde când pleoapele-mi se lasă
Acoperind izvorul pădurii din străfund
Cu rădăcini de arbori, sub care îmi ascund
O lume-a mea de gânduri, adâncă și retrasă.
18 oct. 2022
Dacă mâine ziua ne va fi-nsorită,
mergem la pădure? Vrei să ne plimbăm
pe cărări cu frunze și să mai uităm
tot ce-nseamnă viață, când e netrăită?
Ți-amintești cărarea care șerpuiește
pe sub ramuri prinse-n trunchiuri argintii?
Frunze de mesteacăn, te așteaptă. Vii
să vedem pădurea care ne iubește?
Știu, e doar pădure, dar, când vântul trece
prin veșmânt de frunze, pot să îi ascult
șoapta ca o doină care, de demult,
s-a născut în lumea care se petrece.
Pe cărarea noastră, pașii ni-i vom duce
prin povești cu frunze care-au asfințit
și-au lăsat în urmă tot ce au trăit
făr-a ști ce-i toamna, ce-i destin ori cruce.
Fără noi, pădurea, poate-i adormită,
poate mai visează timpul ce va fi
când, pe ramuri, viața va înmuguri …
Cred că mâine ziua ne va fi-nsorită.
Din vol. “Cântecul visurilor”
Pârâu cu ape limpezi, știi tu, oare,
Ce drum s-alegi în viața curgătoare,
Ori înspre ce te-ndrepți, ce vei găsi
Atunci când apele îți vei opri?
Ai gânduri printre stropii tăi de viață,
Ai visuri strecurate printr-o ceață
Rebelă ca un tremur de pădure
Atunci când iarna-i cere s-o îndure?
E ca un murmur mersul tău și-mi spune
Că nu știi ce e viața, când apune,
Ce clipe vor veni, tu doar trăiești
Pe-un drum în care, singur, șerpuiești.
Că va fi cald și apa ți-o seca,
Ori frig și stropii îți vor îngheța,
Că te vei pierde-n apele adânci
Venite în puhoaie dintre stânci,
Nu poți gândi, nu merită, nu-i loc
Decât de unduirea într-un joc
Pe care-l joci intens, cu bucurie
Și nu-ți dorești mai mult decât să fie.
12 oct. 2025
Cerul tău de gânduri, devenea senin
În amurgul unei toamne prea târzii
Pentru ca fiorii provocați de vin
Să-ți redea puterea de a mai iubi.
Se-nvârtea seninul, nesatisfăcut
De aroma-n care nori împleticiți
Bâiguiau cuvinte dintr-un vechi trecut,
Unde pașii-n visuri umblă rătăciți.
Norii-ți vin și astăzi, ca un laitmotiv,
Prelungind prin gânduri lacrimi de demult,
De prin vremea-n care semnificativ
Îți era doar visul nopții în tumult.
Te complaci în ape cu-adâncimi de-un inch,
False-n descifrarea de eternități,
Dar cu persistența pietrei din opinci
Și încrâncenarea din veleități.
Lasă visul liber, scrie-l pe un cer
Unde nici amurgul toamnei de acum
Nu mai are forța de-a aduce ger
Și găsește-ți calea pe al vieții drum!
9 oct. 2022
Spune-mi, femeie cu părul tăciune,
Ochi de-ntuneric și gură de foc,
Cine pe lume-ar putea să-ți îmbune
Inima smulsă din marele joc?
Cine-ar putea să-ți rămână în gânduri
Și să te-alunge din ploile reci?
Spune-mi ori, poate, îmi scrii două rânduri
Despre pierdutele tale poteci.
Cum de, sub pleoape, sunt norii de ploaie
Tulburi ca ceața pătrunsă de fum?
Unde-s privirile care înmoaie
Inimi de piatră în marele drum?
Vino și spune-mi ce poate s-aline
Vremea din cerul pe care-l suporți
Ca pe-un blestem ce apasă pe tine
Și te împinge-n temutele porți.
Poate-mpreună, cu ochii pe ceruri,
Îl vom învinge și vom reuși
Norii să-i facem pierduți în eteruri
Și, prin senin, să-ncercăm a zâmbi.
Din vol. “Eterna căutare”
Mă străduiesc să-ți scriu, în noapte,
Când spiritele s-au trezit
Și se aud citind, în șoapte,
Din versu-mi brut, neșlefuit.
Se-nvârt prin mintea mea cuvinte
Ce caută un înțeles
Și le aștern, cu luare-aminte,
Deși mă tem că n-au succes,
Că nu te vor putea întoarce
Cu fața către mine iar
Și voi vedea tot niște arce
În loc de-al cerurilor dar.
Îmi storc o lacrimă din suflet
Și-mi diluez iubirea-n ea,
S-o bei, cu ultimul răsuflet
Al celei ce să plece-ar vrea
Și să privești cu bucurie
Apoi, cu toată fi'nța ta,
Spre-acela care-acum îți scrie
Şi mai suspină, și te vrea.
Din vol. "Gândul pierdut"
Mi-a obosit privirea
Scrutând spre depărtări
Și așteptând ivirea
Din apa unei mări
A soarelui, a vieții,
A chipului ce-l știu,
În roua dimineții,
Cât visul încă-i viu.
Aștept de mult și, poate,
Azi voi avea noroc,
Și soarta mi te scoate
În cale, dintr-un ghioc
Sau dintr-o stea de mare
Adusă de un val
Ca, pe nisipul umed,
Acoperiți c-un voal,
Să desenăm vagi forme,
Văzute doar în vis,
Desene neconforme
Din vechiul paradis.
Din vol. "Gândul pierdut"
Am fost învins de timp și depărtare
deși am încercat de-atâtea ori
în luptele ce-am dus, să am răbdare
cât timp mă număr printre muritori.
Eram puternic, nu conta distanța,
iar timpul mă servea ca sclav supus,
urmând lumina mea în cutezanța
cu care Universul am sedus.
În starea mea de-acum, cea efemeră,
îmi e dușman și-n luptă m-a învins,
crezând în dreptul lui, doar o himeră,
uitând de Universul necuprins.
Voi ști de-acum, cu-această-nvățătură,
în orice stări, în orice viitor,
că timpul este sclavul plin de ură
ce poate să distrugă orice dor.
El poate, aliat cu depărtarea,
să-ți facă din prezent doar amintiri
pe care, împreună cu uitarea,
să le arunce-n goluri de trăiri.
A-nvins acum, a reușit, în fine,
să îmi arate că-i răzbunător,
și să-mi trimită-n zone celestine
iubirea pentru tine, fără dor.
Simt un pustiu în piept și bariere
în sufletul ce-mi zace-acum rănit,
și-aș vrea să îndulcesc a lui durere,
dar leacuri pentru asta, n-am găsit.
Nu mai e mult și voi fi iar lumină
cutreierând prin vaste galaxii,
prin lumea-ntunecată, clandestină,
în care te voi aștepta să vii.
Căci am pierdut o luptă, nu războiul
pe care l-am tot dus atâtea vieți
în care-am fost și flacăra și sloiul
din versurile scrise de poeți.
Acolo te voi aștepta iubire,
în zborul de lumină, temerar,
cu gândul la o singură-ntâlnire,
în brațe să te țin, o clipă doar.
Din vol. "Zece"
Părea că-n ziua-ceea își serbau
Ivirea-n muguri înșirați pe ramuri
Din primăvara plină de balsamuri
Și de cântări ce tocmai se-întorceau.
Își îmbrăcaseră culori mai vii
Și se mișcau ca-n dans pe-o melodie
Pe care vântul își dorea s-o știe,
Cu tot ce se-ntâmpla în drum a-i fi.
Erau cuprinse-n vraja dansului
Și fluturau culori seducătoare
Ca el, în zbor și ca din întâmplare,
Să le cuprindă-n aripile lui
Și să le ducă-n zborul său tomnatic
Departe, peste marginea pădurii
În care și-au schimbat, din verde, nurii,
În ruginiu cu tentă de jăratic.
Daniel Vișan-Dimitriu 