Raze în duel

Desenam o lume pe un fir de iarbă,
C-un creion de raze prinse într-un gând
Mare cât o lună dintr-o noapte oarbă,
Ascuțit ca lupta dintr-un suflet blând.

Îmi erai acolo, într-un cer de gânduri,
Cu priviri în care stele răsăreau
Când cuvinte calde își găseau intrânduri
Printre-atâtea aripi care te păzeau.

Îmi tăiau din raze, îngerii aceia,
Ascundeau de tine câte un cuvânt
Și-ncercau întruna să îmi ia scânteia
Care-n firul ierbii vrea să te încânt.

Am ascuns-o iute în răvaș de unde
Arcuind pe-o mare, în parcurs rebel,
Spre un țărm în care iarba nu pătrunde
Când creionul poartă raze în duel.


Din vol. “Aripi de azur”

Poteca pașilor de gând

Cum îți mai trec prin gânduri, acolo-n depărtare:
Ca umbra înserării, ca febra tinereții,
Ca Soarele ce bate la poarta dimineții,
Ori ca un timp ce calcă pe valul dintr-o mare?

Privirea ta din suflet, mă vede, îmi urmează
Poteca ce se naște sub pașii mei de gând
Venit să te-nsoțească pe-un alt pământ mergând
Ce, pentru scurtă vreme, privirea-ți luminează?

Gândește-mă poveste, gândește-mă nălucă
Pierdută dintre vise pe drumul pietruit
Ce intră în tărâmul atât de jinduit,
În care depărtarea încearcă să reducă

Și spune-mi: tu, în gânduri, mă vezi ca o poveste?
E doar o întrebare. Aștept să-mi dai de veste.


14 iun. 2026

Visul unei unice trăiri

Cum timpul ce-l presa de-atâta vreme,
E-al său acum, și prins, și îmblânzit,
Își ia din el când își dorește clipe
Din care-ncearcă să mai înfiripe
Un vis ce încă nu s-a împlinit.

Nu-i e ușor, iar clipele-și iau zborul
Ca păsările mării în furtuni
Ce le-ar zdrobi de stâncile lovite
De timpuri care vin neistovite
Să cucerească noi dimensiuni.

Doar unele sunt prinse în șiragul
Ce le adună-n luciu de-amintiri,
Doar ele par să fie-acelea care
Par să-nțeleagă visul oarecare
Ca vis al unei unice trăiri.

8 iun. 2026

Ultima lacrimă

Ţi-a plâns trandafirul în palmă
o lacrimă-a timpului său,
când viaţa-i senină şi calmă
era mult deasupra de rău.

O lacrimă dulce-amară
ascunsă-n petale, demult,
pe care, s-o ştie afară,
i-a fost, chiar şi astăzi, preamult.

Primeşte-o şi vezi-i durerea
de după sclipirea-i de jad,
adusă odat’ cu plăcerea
trimisă de umbre din Iad.

Primeşte-o, arunc-o şi spală
cu rouă scăldată-n parfum
tot ce lui îi este petală!
Nu-i loc de vreo lacrimă-acum.

Şi-a plâns trandafirul durerea
prin lacrima timpului său,
căci simte, de-un timp, adierea
iubirii din sufletul tău.



Din vol. “Călător prin gânduri”

Licoarea picăturilor de gând

Privirea ta-ndreptată către viață
Urmează calea gândului nebun
În clipe care par că te răsfață,
Dar lumii tale nu i se supun.

Sunt clipe-n care-o vagă strălucire
Destramă întunericul din drum,
Dezvăluind o nouă amăgire
Pe lângă cele ce ți-au fost doar fum.

E drumul care crezi că te va duce
Spre țelul îndrăzneț, de neatins,
Ivit ca o himeră ce seduce
Cât crezi în ea și visul ți-e aprins.

Paharul tău conține o licoare
Ce naște picături de gând nebun,
Dar timpul trece, nebunia doare,
Himerele dispar din vis, apun.


Din vol. “Aripi de azur”

Sonetul florilor de Rai

Îmi curgeau prin sânge gândurile tale
Și-mi dormeau sub pleoape vise ce-au trecut
Pe sub cerul nopții când mi-ai apărut
Și-au crescut iubirii primele petale.

Au primit culoarea ce i-au dat-o zorii,
Primele săruturi i-au adus, de sus,
Străluciri de lună și-n corolă-au pus
Roșul din plăcerea buzelor candorii.

Din sclipiri de stele-n nopțile de vară,
Floarea mea, ivită-n dansul lunii mai,
Și-a creat cunună, cum pe lume-arară,

Ce-mi străluce-albastru, uneori corai,
În privirea care-n fiecare seară
O cuprinde-n visul florilor de Rai.



Din vol. “Aripi de azur”

Gând climatic furtunatic

Era furtună și ploua dramatic
Aseară, în parcare, pe mașini
Aduse din coclaurii străini
Pe-ales, ca în sistemul democratic.

Un Mercedes privea melodramatic,
C-un far ce-avea din când în când contact,
Spre-o Dacie cu care-avea un pact
Călcat în mod brutal și sistematic.

Se potriveau, luând-o matematic,
Cu suprafața singurului loc
Din unica parcare-a unui bloc
Pe care umbra se-așeza apatic,

Iar vara, sub un Soare-aristocratic
Ce-și înfigea privirile-n asfalt
Cu grade-nfierbântate în asalt,
Era un loc de faimă, emblematic.

Necazul lui era că, birocratic,
Era un loc de-oricine ocupat;
Eh, ce contează! Ploaia n-a mai stat
De zile-ntregi, de când e-al său. Dramatic!



Din vol. “Dor de lele”

Tropot spre cer

Ce galop! Ce scântei din copitele lor!
Cum aleargă prin vremuri de care mi-e dor!
Herghelie de gânduri pe nori de-amintiri!
Ce șuvoi nesfârșit! Cât de multe trăiri!

E decorul de-acum în decor de atunci
Când sălbaticii mei n-ascultau de porunci,
Alergând cum voiau, netezindu-și pe cer
Noi cărări, căutând, printre cețuri, reper.

Depășeau barierele anilor grei
Și treceau asmuțind sub copite idei
Nestrunite de legi, neștiute de-un veac
Oropsit de un crez închistat și opac.

Sub copite-au simțit drum de Rai, drum de Iad,
Au simțit înălțări, au simțit cum decad,
Au trecut prin vârtejuri de apă și foc,
Au trăit cât un vis ce se pierde-n soroc.

Sunt în clipe de-acum, pe un câmp înflorit,
Pregătiți de un zbor pe un drum nesfârșit,
Doar de îngeri parcurs, doar de stele știut …
Ce tăceri vor stârni la întoarcerea-n lut!


Din vol. “Aripi de azur”

Lunga așteptare

Era tăcut, pe-o bancă la șosea,
privind prin oameni și văzând ceva
departe, poate doar în mintea sa,
iar uneori zâmbea: își amintea.

Își amintea de ea, vorbindu-i blând,
de cum erau alături, gând la gând,
și se-ntrista adesea când, plângând,
ea-l mai certa timid, dar acuzând.

De unde știu? – mi-a spus-o chiar el, azi,
privindu-mă blajin, cu ochii-i fazi,
dar care m-au pătruns până-n adânc:

-Ai grijă-n ochii ei să nu decazi!
Eu știu, eram ca tine, doar un țânc,
... ea a plecat… o-aștept … pân’ la amiazi.



Din vol “Chipul iubirii”

Șoaptele ultimului gând

Nedumerit, la poarta veșniciei,
Nu-nțelegea cum timpul s-a oprit
Și nici înscăunarea acalmiei
Prin gânduri ce păreau c-au adormit.

Ce s-a-ntâmplat? – erau ca o tornadă
Ivită-n înserarea minții lui,
Erau ca-nvolburarea din cascadă
Și nu mai sunt. Nici vuietul ei nu-i.

Aude, vag, în jungla de tăcere,
Un vaier slab, al ultimului gând,
Purtând în el tristețe și durere;
Îl caută și îl întreabă, blând:

- Ce vrei să-mi spui acum, aici, la poartă,
Când nu-ndrăznesc să intru? Nemișcat,
Aștept să aflu dacă-i scrisă-n soartă
Intrarea cu un pas însingurat

Ori mila cerului o voi avea.
- Așteaptă, vine și iubirea ta!



Din vol. “Aripi de azur”