Prima lacrimă

Tristețea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
și nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânși, dar cum poți plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se știe
decât de-un glas ce-aduce armonie
și-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poți păstra, în lacrimi, suferința
acelor ce-și arată neputința
de a-și urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist și păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea să plângi și tu întâia oară?



Din vol. “Călător prin gânduri”

Cu drag

Am fost, iubita mea, cuprins de spaime
la gândul că la mine-ai să te-ntorci
ca nervii ce-au rămas să mi-i mai storci
cu bănuieli că am iubiri și taine.

Dădeam din colț în colț prin mintea-mi vie
și mă loveam adesea de un gând,
dar –fii tu liniștită!– din cel blând,
de-acela gen: cum ar putea să fie?

Acum sunt împăcat; privesc un prag
pe care l-ai trecut de multă vreme
doar într-un sens, iar sufletul îmi geme

ca scârțâitul unei uși de fag
pe care aș fixa, cumva, cu cleme,
anunțul: “Am plecat! Hai, pa! Cu drag.”


Din vol. "Parfum ... vesel"

Țărmul pașilor de aur

Îmi amintesc o plajă de-altădată,
Cu urme ale pașilor desculți
Pierzându-se în noaptea înstelată.

Voiai și cântul stelelor s-asculți,
Voiai să vezi cum ziua se sfârșește,
Voiai la mine-n brațe să exulți.

Simțeam, iubirea ta, cum îmi topește
Întregul cer și mi-l preface-n val
Ce-n țărmul tău, ușor, se-adăpostește,

Știind că tu îi ești eternul mal,
Iar brațele-mi, în clește ca de faur,
Mi te-au cuprins, pe țărmul ireal

Ce se-nvelea în stropi tăcuți de aur.



Din vol. “Aripi de azur”

Dans pe tabla de șah

Sunt regele negru pe-o tablă de șah,
Păzit de oșteni ca un mândru rajah,
Am turnuri în jur, iar nebuni printre cai
Se mișcă-n zig-zag într-un falnic alai.

Sunt singur acum, stau retras, umilit,
Căci, fără regina pierdută-n gambit,
Am slabe speranțe să pot câștiga
Partida pe viață ce, iată, e grea.

Și, totuși, sunt rege, aștept un răspuns,
Și tot ce-am făcut pân-aici e de-ajuns
Ca dama de alb ce m-atacă mereu
Să pice-n capcană și ... jocul e-al meu!

Dar ea se ferește, stăpână pe dans,
Se-nvârte în juru-mi, mă ține-n suspans,
Ea crede că-i tare, mă vede în crah,
Și zburdă, voioasă, pe tabla de șah.



Din vol. "Călător prin gânduri"

Valul gândului visător

A fost o atingere fină,
Urmată de-atingeri de gând
Și vise, apoi, ca și când
Veneau cu aceeași lumină

Și-n toate-mi erai o plutire
De înger pe aripi de dor,
În toate și covârșitor,
Eram cucerit de iubire.

Iar tu, coborându-mi din vise,
Veneai să mă prinzi în priviri
Și-n brațe-ncepând biruiri
A porților încă închise.

Pășeai prin tărâmul în care
Un suflet, al meu, aștepta
Pe-aceea ce-n el va putea
Să fie ca valul în mare,

Să-l scoată din pacea adâncă,
Din crezul de vânt muritor,
Să-l facă un gând visător,
Cioplind nemurirea-i în stâncă.


Din vol. “Aripi de azur”

Păi, se putea?

Groaznică furtună! Cerul – de catran,
Valuri furibunde, stânca de sfârșit,
Vasul în derivă, eu – rostogolit
Într-un hău de ape dintr-un vast ocean.

M-am lovit de-o bârnă și, ca într-un spasm,
Mâinile-nghețate-n jurul ei s-au strâns
Și-am gândit că moartea a-nceput un plâns,
Cum credeam pe vremuri la sfârșit de basm.

Înspre zorii zilei, pe un țărm pustiu,
Pofta mea de viață, sub cocotieri,
Își cerea arvuna când, de nicăieri,
Am simțit chemarea ca de suflet viu

Și-am privit spre plaja unei depărtări
Parcă mai aproape de un vis, de Rai,
Parcă de-o poveste cu un nou serai,
Plin de trupuri calde și de frământări.

-Doamne, oare Moartea vrea să mor așa?
Am ieșit din valuri ca s-ajung aici?
-Nu-ți mai face gânduri, nu pofti și nici
Să nu crezi că-n barcă nu-i nevastă-ta!


29 iun. 2026

Pagini în cartea sufletului

Noi doi am vrut și-am început să scriem
Demult, demult, o carte de-amintiri
Pe care-o completăm cu povestiri
Din tot ce-i nou și-n suflete înscriem.

E-un scris frumos în cartea virtuală
Ce-așteaptă completări, în pagini noi,
Pe care-n scris mărunt, noi amândoi,
Să ne descriem ultima escală.

Hai, vino! Azi vom scrie despre munte;
De serpentine, știu, te-ai săturat,
Dar, nu uita! – pe ele am urcat
Spre zonele cu frumuseți de frunte.

Era caniculă în restul țării
Și am uitat de ea când, printre brazi,
Călcam pe umbre chiar și la amiazi,
Cu strălucirea-n ochi a încântării…

Din toate, noaptea care-a fost să fie
De neuitat, nebună ca un vis
Ce vrea în carte să rămână scris,
E amintirea care-mi place mie.



Din vol. “Aripi de azur”

Sonetul clipelor ce pier

În deșertul lumii, clipele ce pier
Se adună-n locuri care par uitate,
Dar, când peste ele vântul, brusc, răzbate,
Le ridică-n aer, le adună-n cer,

Iar acele clipe încolțesc pe nori
Și devin solfegiul anilor târzii,
Preschimbând amurgul sunetelor vii
Într-o simfonie care-ți dă fiori.

Zboară peste lume clipele ce-au fost,
Răspândind mireasma stropilor de ploi,
Sub un altfel nume, cu un altfel rost,

Fără-ngrijorarea unei vieți de-apoi,
Doar cu nemurirea singur adăpost
În deșertul lumii, plin de clipe noi.


Din vol. “Aripi de azur”

Peduculus

Doi păduchi se ceartă-n van
Printre pene de fazan:
Unul cică-i arendaș,
Altul este chiriaș
Și, cu plata, stă cam prost
- De-asta e luat la rost -

Mai la margine, pe-un ram
Fără treabă sau program,
Jderul, cu stomacul gol,
Vrea și el fazan obol,
Neștiindu-se-n vizor
Luat de un vânător.

Mai departe, în oraș,
E un biet funcționăraș
Care vrea, numaidecât
Blana jderului la gât
Că și el, săracu'-a dat
Toate taxele la stat.

N-aș prea vrea să adâncesc
Ar fi bine să mă-opresc
Căci, de v-aș mai povesti,
Cine știe ce-aș păți.
Gata, am încălecat
Pe-un păduche și-am plecat.


Din vol. “Parfum … vesel”

Raze în duel

Desenam o lume pe un fir de iarbă,
C-un creion de raze prinse într-un gând
Mare cât o lună dintr-o noapte oarbă,
Ascuțit ca lupta dintr-un suflet blând.

Îmi erai acolo, într-un cer de gânduri,
Cu priviri în care stele răsăreau
Când cuvinte calde își găseau intrânduri
Printre-atâtea aripi care te păzeau.

Îmi tăiau din raze, îngerii aceia,
Ascundeau de tine câte un cuvânt
Și-ncercau întruna să îmi ia scânteia
Care-n firul ierbii vrea să te încânt.

Am ascuns-o iute în răvaș de unde
Arcuind pe-o mare, în parcurs rebel,
Spre un țărm în care iarba nu pătrunde
Când creionul poartă raze în duel.


Din vol. “Aripi de azur”