Era un fel de zodiac și el,
cu zodii multe, multe și hazlii,
de te-nchinai și nu puteai să știi
în care te-ai născut, de unde vii
și unde ești în vastul carusel,
Căci nu puteai să-l înțelegi defel:
avea un soi de spițe pentru ani,
cu umflături ca bâta la ciobani
sau ca turbanele la musulmani,
de îți părea că anii-s toți la fel,
Iar pentru luni … cu sutele erau,
așa că aia de-o știai a ta,
chiar de-o fi fost pe-acolo, nu era
sau – cine știe! – o fi fost și ea,
dar pusă printre anii ce-o-mpărțeau.
De zile nu mai spun. Ce-oți crede voi,
că mai știai, de-acolo, ziua ta?
N-o mai știai și-oricum nu mai conta
când orice-ai fi ales te bucura
și te făcea să crezi că ești de soi.
Ce zodii, Doamne, vesele, pe plac,
cu vești de parcă-i Raiul pe Pământ,
cu bucurii în fiece cuvânt,
doar zile fără grijă ori spăimânt,
iar eu în toate. Ăsta zodiac!
Din vol. “Dor de lele”
Daniel Vișan-Dimitriu 