Când tu, 
Din visurile mele,
Te vei descătușa-n izvoare,
Eu nu voi ști că au în ele
Esența lumii viitoare,
Iar stropii tăi vor fi lumina      
Ce-mi va acapara ființa
Și-mi va pluti pe ape 
Vina
De-a-mi fi schimbat, 
Pe veci, 
Voința.

Mi te voi mângâia-n tăcere
Și te voi strânge-ntr-o privire
Ce te va pierde 
În plăcere
Ca într-o ultimă trăire
A unui vis c-o evadare
În visurile 
Viitoare.



13 aug. 2026

Întinde-ți mâna peste ape
Să o mai strâng,
Să o sărut,
Să-i simt parfumul și căldura,
Să-i trec,
Din buzele-mi,
Arsura
Pe care-o au din vremea care
A devenit, treptat, trecut.

Și de-oi putea, pe tine, toată,
În brațe,
Iarăși,
Să te strâng,
Să simt obrazul tău pe piept
Cerându-și locul lui de drept,
Voi ști,
Atunci,
Că-i primăvară,
Iar primăvara norii plâng.

Și-i voi certa cu-a mea privire,
Îi voi urî pe norii-acei,
Căci îmi vor aminti de lacrimi
Cu gust amar,
Cu gust de patimi,
Ce-au curs,
Izbindu-se de valuri,
Din ochii tăi,
Din ochii mei.

Din vol. „Eterna căutare”

 
 Călătorești prin gândul meu
 Mereu, mereu …
 Și te-aș opri să-mi stai o clipă
 Să faci din ochii tăi risipă
 De-al scânteierilor sărut 
 Să-mi amintești, din trup tăcut,
 Plăcerea vechilor povești,
 Să-mi spui, din nou, că mă iubești,
 Că iarna, iată, a trecut
 Și încă-mi ești.
  
 O clipă doar? 
 Dar ea trecu
 Lăsând în mine urma rece
 A glasului ce spune “Nu!”
 Pe drumul iernii care trece
 Și-n sufletul îngândurat
 De tot ce-a fost,  
 De ce-ai fost tu,
 De tot ce-n urmă ai lăsat
 Când ai plecat. 

Din vol. "Eterna căutare"