Gânduri caudine

În fața mea, doar pantele abrupte
și stânci, bucăți de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
să mai salvez din paginile rupte.

Cum au ajuns deasupra mea esențe
din tot ce-a fost, încerc să deslușesc
urcând, pășind pe gânduri ce rănesc
și îmi transformă sufletul în zdrențe.

Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.

Continui mersul către un sfârșit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.



Din vol. “Eterna căutare”

Sonetul stropilor de argint

În ținutul ramurilor ude,
Mugurii n-au îndrăznit să crape,
Stropii sunt priviți ca niște iude,
Iar pădurea vrea, de ei, să scape.

De-ar fi vânt, s-ar scutura copacii
Ca de-un vis urât, ca de o boală
Care-mbogățește-n lume vracii
Nesătui de-a lor agoniseală.

Neclintiți, pe ramuri, stau la pândă
Picurii ce amintesc arginții
Dați demult, lumina să o vândă,
Consfințind victoria neminții.

Îmi înșir, sub ramurile ude,
Pași pe care nimeni nu-i aude.



Din vol. “Aripi de azur”

Sonetul zorilor de fum

Mi se năzar, în zorii ca de fum,
Cuvinte vechi, în treceri fără scop
Prin gânduri care-au devenit postum
Sub cruci din lemul fără soț, de plop.

Mai trec și umbre, siluete vagi,
Nedeslușite, căutându-și drum
În urmele bastoanelor de magi
Pe nopțile de ieri, pierdute-acum.

Sunt umbre ca un murmur de cuvânt
Pe care-aș vrea, cumva, să-l înțeleg
Ori, de nu pot, să îl arunc în vânt
Și, că l-am auzit, să pot să neg.

Iar ce-mi doresc, în zorii ca de fum,
E să pășesc pe-al murmurului drum.



Din vol. “Cântecul visurilor”

Sonet pe treapta viselor

Când primăvara-n muguri părea că se deșteaptă
Și vârfurile ierbii-ncepeau a se-nălța,
Din scara de-anotimpuri, s-a scufundat o treaptă
Și s-a trezit pământul acoperit de nea.

Pe câmpurile albe, abia întorși, cocorii
Ar vrea să-nceapă dansul, dar pașii obosiți
Mai lasă doar în gânduri și-n ochi speranța-n zorii
Cu nori plângându-și soarta, de Soare copleșiți.

O noapte friguroasă, încet-încet, se lasă
Pe lumea cu o treaptă căzută în trecut,
Prin ceruri se mai stinge o lacrimă aleasă
Din miile de stele ce, încă, n-au căzut.

E, totuși, primăvară și-n muguri par să fie
Doar vise care poartă o mare bucurie.


Din vol. “Aripi de azur”

Dulce-amar

În fiecare zi, de-ar fi doar soare,
Nu ți-ai dori să vezi măcar un nor
La umbra căruia s-alinţi un dor
Ce nu vrea să se piardă în uitare?

Iar dacă norul îți aduce ploaie,
Nu-i, oare, bucurie pentru flori
Ce râd în soare însă, uneori,
Se ofilesc în marea lui văpaie?

Sunt bucurii ce se adună-n viață,
Cuprinse între pietre de hotar
Și nu admit balanță sau cântar.

Când soarele sau norii te răsfață,
Tu s-o trăiești frumos, așa te-nvață,
Căci, altfel, dulcele va fi amar.


Din vol. "Oare"

Visul fără contur

Mergeam pe-o cărare de iarnă
Și totul în jur îmi părea
O parte din visul cu ea
Lăsat pe Pământ să se-aștearnă.

De mână mergeam pe cărare,
Doi fulgi ori doi îngeri eram,
Căci urme deloc nu lăsam
Pe albul adus din visare.

Priveam spre copacii din jur,
Uimiți că și ei, ca și noi,
Treceau prin zăpezi câte doi

În visul al cărui contur
Se pierde în lumea de-apoi
Cu ei și cu noi, amândoi.

21 feb. 2026

Visuri în doi

Nu știu ce să-ți mai spun, ți-am povestit
tot ce-am gândit și aș fi vrut să fie
în viața noastră, după ce-am primit
iubirea-n dar, cu-atâta bucurie.

M-ai ascultat, în felul tău plăcut,
cu ochi strălucitori și încântare,
ți-ai exprimat acordul și ai vrut
la visu’-n doi să fii coautoare.

Și ne-am iubit, și-a fost frumos un timp,
dar s-a-ntâmplat - și nu pot înțelege-
ceva ce-a apărut în scurt răstimp
și a distrus tot ce crezusem lege.

Iubito, să ne-ntoarcem înapoi
spre legile visate de-amândoi!



Din vol. “Călător prin gânduri”

Sonetul viselor confuze

Eu te sculptam în infinite feluri
Și-n fiecare-aceeași îmi erai:
Regina câștigată în dueluri
Cu tot ce-mi rezerva un loc în Rai.

Și mi te-nchipuiam o nemurire,
Scânteie-aprinsă-n lut pulsând și gol
Ca tot ce însemnase-nchipuire
Prin gândurile-mi ce-ți dădeau ocol.

Mi te-am dorit cu zâmbetul pe buze
Și-o nemurire-n vremea ce va fi,
Iar ochii mei, atente călăuze,
Te ridicau spre stele, zi de zi.

Ei nu știau că-n visele-ți confuze
M-ai dăltuit ca faun printre muze.


Din vol. “Eterna căutare”

Puntea amintirilor

Prin gânduri am spre amintiri o punte 
Pe care-o trec adeseori zâmbind,
Căci ea mă duce-n timpuri ce se-ntind
Pe ani ce n-ar putea să mă încrunte.

Am fost și ieri acolo-n scurt colind
Și am găsit cotlonul vechi de munte
În care bucuriile mărunte
Mă fac de-acele locuri să depind

Și să le caut când e frig afară,
Când timpul trece greu și în plictis,
Când cerul gândurilor înconjoară

Zăpezi și viscole de nedescris,
Iar eu pot face toate să dispară
Intrând în colțul meu de paradis.


Din vol. “Aripi de azur”

Doar o cafea

E doar o cafea în grădină,
la casa cu tine stăpână
în triluri de păsări ce-ngână
acorduri din sursă divină.

E doar o cafea, pe-o terasă
privită din zare de-un munte
ce-și varsă, din tâmple cărunte,
izvoare de apă aleasă.

Silfide, pe flori risipite,
se-ntrec să-și arate uimirea
văzându-ți, în ochi strălucirea.

Cuvinte se-ascund, negrăite,
când clipele trec, fericite,
cu noi, o cafea, și iubirea.


Din vol. "Chipul iubirii"