Am cheia cetății dorite!
De vrajă, deja, sunt cuprins,
căci dorul rămâne aprins
în clipe ce-mi par adormite.

Mi-e dragă cetatea semeață,
Cu ziduri prea greu de trecut
Ce-i stau împrejur ca un scut
La orice-ncercare-ndrăzneață.

Aștept doar un semn de la Lună,
Un sunet, un licăr de stea,
Sau, poate, chiar noaptea să-mi spună:

-Încearc-o, e cheia cea bună!
Iar ușa așteaptă și ea
Tristețea cetății s-apună.


Din vol. “Călător prin gânduri”