Drumul drept

Pe unde,-acum, mă cauți, nu mai sunt:
M-am izolat spre zorii-ndepărtați
De-un loc în care nu vreau să înfrunt
Urgia unor nori învolburați.

Voi aștepta ca gândul meu senin
Să fie-nconjurat de-un cer la fel,
Iar zboru-mi singuratic prin destin
Va fi pe note dulci, de menestrel.

Eu nu am scări cu trepte de prisos,
Nu am frânghii, și nu privesc în sus
Plutind asemeni unui albatros,
Dar zbor și să m-opresc nu sunt dispus.

De vrei să-mi fii alături, te aștept
Pe drumul care-mi pare mie drept.


Din vol. “Călător prin gânduri”

Surprizele iernii

Ce-am auzit, copiii mei, la știri:
Că, pe la voi, nu e nici pic de iarnă?
Aveți răbdare! O să se aștearnă
De-o să vă săturați de-nzăpeziri.

Voi, dragilor, să nu vă-ngrijorați
Cum nici guvernul vostru griji nu-și face,
Că-i și el mic, nu știe, dați-i pace,
Iar cei de-acum, cu cei ce-au fost, sunt frați

Și nu îi doare nici în “palarif”
Că nu puteți, măcar, să vă-ncălziți
Decât la un exagerat tarif,

Iar de zăpadă, se gândesc că “if” ;
Vor fi surprinși, ca dintr-un somn treziți,
Și vor da fuga, iute, la “Șerif”.


Din vol. "Hai, pa!"

Sonetul zborului spre cer

E-o zi senină azi și aș pleca
să te-ntâlnesc în lumea dintre nori,
cum te găsesc adesea când îmi zbori
prin gânduri și prin visul care-ar vrea

să-mi fii tu muza albă dintre munți,
cu dorul una, șoaptă în destin,
strălucitoare pe un cer senin,
cea care-mi face către raiuri punți.

De te-aș vedea acolo-n zborul meu,
mi-ar fi de-ajuns și-aș vrea ca, solitar,
să mă avânt și drumul cel mai greu

să nu îmi fie cel pe care, iar,
îl urc pe scara sufletului meu,
ca să-mi găsesc al cerurilor dar.


Din vol. “Aripi de azur”

Triere

Pătrund în regatul zăpezii
cărându-mi rucsacul cu trudă
pe spatele ce îmi asudă
în recea lucire-a amiezii.

M-așteptă-adăpostul în care,
ferit de priviri încruntate,
voi face-amintirile, toate,
să iasă, pe rând, din uitare.

La focul aprins pe-nserate,
voi face-ntre ele-o triere
și doar de-mi provoacă plăcere

vor fi, peste timpuri, păstrate,
iar cele-mbibate-n durere,
vor arde în foc și uitate.



Din vol. "Călător prin gânduri"

Visul de taină

Aveam un vis ce taina-și ascundea
prin falduri de secvențe-nșelătoare,
sub care o iubire se ferea
de o eventuală descifrare.

Îmi apărea și ziua, uneori,
când gândurile mele, răzlețite
prin lumile ce-mi provocau fiori,
îi permiteau în voie să profite.

L-am descifrat, iar visul s-a-mplinit,
iubirea a ieșit zâmbind, senină,
din ascunzișul ei descoperit,
și ne-a adus în suflete lumină.

Mi-e dor de visul meu, de taina lui,
Și îi doresc să-l aibă … orișicui.


Din vol. "Chipul iubirii"

Noaptea picăturilor albastre

Ce faci în seara asta, ne-ntâlnim?
Am auzit că plouă, plouă-ntruna,
Va fi-nnorat și n-o s-apară Luna
Să ne privească-n timp ce ne iubim.

Nici stele nu vor străluci pe cer
Și n-or vedea săruturile noastre
Din noaptea picăturilor albastre
Cu-mbrățisări ascunse în mister.

Sub ploaia rece, ochii-am să mi-i scald
În ochii tăi, ca și întâia oară
Când te-am privit, sub Lună, într-o seară

Și fiecare stea-mi părea smarald
În timpul ce încremenise-afară
Privind, din stele reci, sărutu-mi cald.


Din vol. “Eterna căutare”

Cheia cetății

Am cheia cetății dorite!
De vrajă, deja, sunt cuprins,
căci dorul rămâne aprins
în clipe ce-mi par adormite.

Mi-e dragă cetatea semeață,
Cu ziduri prea greu de trecut
Ce-i stau împrejur ca un scut
La orice-ncercare-ndrăzneață.

Aștept doar un semn de la Lună,
Un sunet, un licăr de stea,
Sau, poate, chiar noaptea să-mi spună:

-Încearc-o, e cheia cea bună!
Iar ușa așteaptă și ea
Tristețea cetății s-apună.


Din vol. “Călător prin gânduri”

Zgarda clipei de noroc

Pe dunele din Paradis aștern
Aprinderi în vegheri de felinare
Ferite-n clipe lungi de așteptare
De-un zid crescut pe salbe de Infern.

Înflăcărata veghe-n renunțare,
Atârnă în mănunchi de foc etern
Ce mângâie dorințele patern
Și caută pe-o coapsă alinare.

Ce foc mistuitor, ce vis de foc
Ar trebui în veghe să se piardă,
Când Paradisul pare că-i un joc?

Ce vis de Iad ar mai putea să ardă
În cel ce-ar vrea o clipă de noroc,
Doar cât să-și prindă, peste gât, o zgardă?


Din vol. “Aripi de azur”

Clipa din umbra timpului

Dincolo de umbra timpului ce trece,
Cum îți este viața, cum îi pui culoare
Clipei care vine și n-ai vrea să plece
Când îți oglindește dulcea înserare?

Poți cu o privire sau o mângâiere,
Să-i oprești plecarea, să o rupi din goana
Timpului ce pare o întârziere
A tot ce aduce sufletului hrana?

Tu ce faci când ploaia cântă la fereastră
Și-ți ascunde-n picuri clipele frumoase?
Cânți și tu, prin gânduri, melodia noastră,
Ori încerci tăcerea storurilor trase?

Clipa ce-ai păstrat-o, simte-o toamnă rece
Dincolo de umbra timpului ce trece.

10 nov. 2025
Noiembrie s-a înțeles cu norii
Să-i însoțească-n zile ce-or veni,
Toți pașii peste clipele pustii
De cer senin și visuri iluzorii,

Iar ei l-au înțeles și zi de zi
Au risipit stropi grei, purtând fiorii
Acelei vremi ce-a alungat cocorii
Spre zări ce par speranțe-a dărui.

Și astăzi plouă. Ceru-i ca de plumb,
Iar în grădina plină de tristețe,
Pe-un trandafir apare-un ultim bumb.

În casă-i cald, un film (o frumusețe!),
Pe masă – floricele de porumb,
Iar tu pășești cu-acea delicatețe…


Din vol. "Aripi de azur"