Ce-am auzit, copiii mei, la știri:
Că, pe la voi, nu e nici pic de iarnă?
Aveți răbdare! O să se aștearnă
De-o să vă săturați de-nzăpeziri.

Voi, dragilor, să nu vă-ngrijorați
Cum nici guvernul vostru griji nu-și face,
Că-i și el mic, nu știe, dați-i pace,
Iar cei de-acum, cu cei ce-au fost, sunt frați

Și nu îi doare nici în “palarif”
Că nu puteți, măcar, să vă-ncălziți
Decât la un exagerat tarif,

Iar de zăpadă, se gândesc că “if” ;
Vor fi surprinși, ca dintr-un somn treziți,
Și vor da fuga, iute, la “Șerif”.  


Din vol. "Hai, pa!"

E-o zi senină azi și aș pleca
să te-ntâlnesc în lumea dintre nori,
cum te găsesc adesea când îmi zbori
prin gânduri și prin visul care-ar vrea

să-mi fii tu muza albă dintre munți,
cu dorul una, șoaptă în destin,
strălucitoare pe un cer senin,
cea care-mi face către raiuri punți.

De te-aș vedea acolo-n zborul meu,
mi-ar fi de-ajuns și-aș vrea ca, solitar,
să mă avânt și drumul cel mai greu

să nu îmi fie cel pe care, iar,
îl urc pe scara sufletului meu,
ca să-mi găsesc al cerurilor dar.


Din vol. “Aripi de azur”

Pătrund în regatul zăpezii
cărându-mi rucsacul cu trudă
pe spatele ce îmi asudă
în recea lucire-a amiezii.

M-așteptă-adăpostul în care,
ferit de priviri încruntate,
voi face-amintirile, toate,
să iasă, pe rând, din uitare.

La focul aprins pe-nserate,
voi face-ntre ele-o triere
și doar de-mi provoacă plăcere

vor fi, peste timpuri, păstrate,
iar cele-mbibate-n durere,
vor arde în foc și uitate.



Din vol. "Călător prin gânduri" 

Aveam un vis ce taina-și ascundea
prin falduri de secvențe-nșelătoare,
sub care o iubire se ferea
de o eventuală descifrare.

Îmi apărea și ziua, uneori,
când gândurile mele, răzlețite
prin lumile ce-mi provocau fiori,
îi permiteau în voie să profite.

L-am descifrat, iar visul s-a-mplinit,
iubirea a ieșit zâmbind, senină,
din ascunzișul ei descoperit,
și ne-a adus în suflete lumină.

Mi-e dor de visul meu, de taina lui,
Și îi doresc să-l aibă … orișicui.


Din vol. "Chipul iubirii"

Ce faci în seara asta, ne-ntâlnim?
Am auzit că plouă, plouă-ntruna,
Va fi-nnorat și n-o s-apară Luna
Să ne privească-n timp ce ne iubim.

Nici stele nu vor străluci pe cer
Și n-or vedea săruturile noastre
Din noaptea picăturilor albastre
Cu-mbrățisări ascunse în mister.

Sub ploaia rece, ochii-am să mi-i scald
În ochii tăi, ca și întâia oară
Când te-am privit, sub Lună, într-o seară

Și fiecare stea-mi părea smarald
În timpul ce încremenise-afară
Privind, din stele reci, sărutu-mi cald.


Din vol. “Eterna căutare”

Am cheia cetății dorite!
De vrajă, deja, sunt cuprins,
căci dorul rămâne aprins
în clipe ce-mi par adormite.

Mi-e dragă cetatea semeață,
Cu ziduri prea greu de trecut
Ce-i stau împrejur ca un scut
La orice-ncercare-ndrăzneață.

Aștept doar un semn de la Lună,
Un sunet, un licăr de stea,
Sau, poate, chiar noaptea să-mi spună:

-Încearc-o, e cheia cea bună!
Iar ușa așteaptă și ea
Tristețea cetății s-apună.


Din vol. “Călător prin gânduri”

Pe dunele din Paradis aștern
Aprinderi în vegheri de felinare
Ferite-n clipe lungi de așteptare
De-un zid crescut pe salbe de Infern.

Înflăcărata veghe-n renunțare, 
Atârnă în mănunchi de foc etern
Ce mângâie dorințele patern
Și caută pe-o coapsă alinare.

Ce foc mistuitor, ce vis de foc
Ar trebui în veghe să se piardă,
Când Paradisul pare că-i un joc?

Ce vis de Iad ar mai putea să ardă
În cel ce-ar vrea o clipă de noroc,
Doar cât să-și prindă, peste gât, o zgardă?


Din vol. “Aripi de azur”

Dincolo de umbra timpului ce trece,
Cum îți este viața, cum îi pui culoare
Clipei care vine și n-ai vrea să plece
Când îți oglindește dulcea înserare?

Poți cu o privire sau o mângâiere, 
Să-i oprești plecarea, să o rupi din goana
Timpului ce pare o întârziere
A tot ce aduce sufletului hrana? 

Tu ce faci când ploaia cântă la fereastră
Și-ți ascunde-n picuri clipele frumoase?
Cânți și tu, prin gânduri, melodia noastră,
Ori încerci tăcerea storurilor trase? 

Clipa ce-ai păstrat-o, simte-o toamnă rece
Dincolo de umbra timpului ce trece.

10 nov. 2025

Noiembrie s-a înțeles cu norii
Să-i însoțească-n zile ce-or veni,
Toți pașii peste clipele pustii
De cer senin și visuri iluzorii,

Iar ei l-au înțeles și zi de zi
Au risipit stropi grei, purtând fiorii
Acelei vremi ce-a alungat cocorii
Spre zări ce par speranțe-a dărui.

Și astăzi plouă. Ceru-i ca de plumb,
Iar în grădina plină de tristețe,
Pe-un trandafir apare-un ultim bumb.

În casă-i cald, un film (o frumusețe!),
Pe masă – floricele de porumb,
Iar tu pășești cu-acea delicatețe…


Din vol. "Aripi de azur" 

Tainic, neștiută-n lumea-ntunecată
Din poieni ascunse-n codri-ndepărtați,
Lacrima de Lună, floarea fără frați,
Îi arată nopții fața-ndurerată.

Doar în miez de toamnă poate să apară,
Doar în miez de noapte, doar în nopți de dor
Și durere mută-a frunzelor ce mor
C-o speranță-n suflet: să renască, iară.

Nimeni n-o cunoaște, nimeni nu o știe,
Totuși, ea apare într-un vechi hrisov
Dată ca o plată pentru o moșie.

Din străvechea floare, într-un vechi ceaslov,
A rămas o urmă ce-ar părea să fie
Ultima dovadă: o petală mov.

Din vol. “Călător prin gânduri”