- Măi, dragelor, ce-ați zice voi
Să punem de-o partidă?
Că, pe aicea, pe la noi,
Se-nhaită unul cu alți doi,
Și treaba e rapidă.

Și ... mai vedem noi, căci tâmpiți
Sunt mulți, e țara plină,
Și ne-o da Domnul prozeliți
Sau, să le zicem ... acoliți
Din marea lui grădină.

- Iubita, crezi că am putea
Doar nefăcând nimic,
Să câștigăm și noi ceva
Doar discutând, la o cafea
De filtru sau ibric?

- Măi, fetelor, ce-am ascultat,
Aș șterge c-un buret.
Partida noastră ați uitat?
De-o oră-am tot amestecat
La cărți de ... tabinet.

Din vol. "Hai, pa!"

Pădurea visurilor mele,
Dă semne că-nfrunzește iar,
Că va cânta, din nou, sub stele,
În vechiul ritm, crepuscular.

Își va reînvia izvorul
Din care versuri noi, mai vii,
Vor fi, în inimi, ajutorul
Trimis de vise-n zori de zi.

Iar dacă apa lui, mai clară
Decât oricare strop de cer,
Va face ca un lac s-apară,
Voi fi, pădurii, condeier

Și îmi voi cufunda pocalul
În lacul visului boem,
Îl voi gusta și-apoi dedalul
Se va deschide-ntr-un poem.

Sunt semne clare de-nfrunzire,
Dar nu-i izvor și lacul nu-i…
Aștept ca muguri de iubire
S-apară verzi, în ochi căprui.

22 feb. 2021

Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ți toate, purpurii,
îți urcă pân’ la nori și te îndeamnă
să le urmezi, ca ele să devii.

Obrajii-ți ard, iar inima pulsează
în ritm ce-ți face sângele torent
ce îți inundă trupul și cutează
să-ți fie al dorinței, stimulent.

Te lași în voia cerului o vreme
și îți alinți un dor neîmplinit,
plutești în rubiniul cu poeme
al zilei ce se-ndreaptă spre sfârșit.

În liniștea apusului, îți pare
că Soarele, pe drumul său de foc,
e timpul ce se scurge într-o mare
în care anii nu-s decât un joc.

Îți cauți gândurile - se-nserează -
le-aduni sub raze care nu te mint
din Luna ce acum îți luminează
cărarea cu șuvițe de argint.

Din vol. “Eterna căutare”

Părea că-i un murmur, un vuiet șoptit
de-o noapte-adâncită-n tărâm de coșmar
cu zbateri de aripi în stei necioplit
de mâini demiurge-necate-n amar.

Era frământarea pământului mut
din zorii de teamă când Timpul trăia
miracolul vieții de prunc nenăscut
în lumea în care doar noapte era.

Din cute săpate în maluri de hău,
o flacără neagră a primului foc
găsea pe o scară a sinelui său
întâia scânteie din Marele Joc.

Era nefirească în bezna din jur
și, totuși, veriga spre tot ce-ar urma
când vaga-mpărțire în dublu contur
va face s-apară Lumina din ea.

În spaimele beznei din ziua dintâi,
un strigăt, vestind că un prunc s-a născut,
pornea adâncind apăsări de călcâi
pe tot ce, de-atunci, se numește trecut.

Din vol. “Eterna căutare”

L-am căutat în jurul meu o vreme
și nu era. Plecase. L-am pierdut!
nu m-aș fi așteptat, n-aș fi crezut
că va pleca și n-o să mă mai cheme,

că aripile-i albe, ne-ntinate,
își vor întinde umbra într-un zbor
îndepărtat de vechiul călător
pe care l-a-nsoțit, un timp, în toate.

Îl văd prin gânduri, dincolo de zare,
prin ceața care-mi strigă în priviri,
în fulgerări de magice sclipiri,
plutind spre-o altă lume, viitoare.

A fost, în mine, înger și lumină,
iubire-n dans de aripi i-am fost eu,
dar nu mai e, nu, nu mai e al meu,
nici alb nu e în noua lui grădină.

E-un mugur ce așteaptă, plin de rouă,
pe-o ramură-nflorită atârnând,
cu veșnicia primăverii-n gând …
Un înger vechi pierdut în lumea nouă.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Părea că va fi un apus
Ca multele stingeri de Soare,
Dar poate că, dintr-o eroare,
Un semn, peste el, s-a depus.

Era o fărâmă de nor
Cum altele nu mai văzusem
Prin zările ce străbătusem
Mânat de chemarea din dor.

Părea o coroană de-argint
Uitată pe cer de-o zeiță
Grăbită să-și coase-n altiță
Chenarele de hiacint.

Pe margini, coroana avea
Luciri ca manunchiuri de raze
Din ochi ce provoacă extaze
Acelui ce-i poate vedea.

Pe lacul cuprins de apus,
E-un semn ce îi dă strălucirea
Pe care-ntr-un suflet, iubirea
O are, de tot mai presus.

13 feb. 2021

Fericit, cum nu se poate,
Merge vesel spre mașină,
Încă plin de-adrenalină,
După cât a dat din coate.

Poate este prea devreme,
Căci vecinii nu se-arată;
Doar o babă c-o nepoată
Și-un cățel ce se tot screme.

- Este o celebritate!
(Spune, repede, bătrâna)
- Uite, pleacă, fă-i cu mâna!
- Asta, cred ...și singur, poate!

Din vol. "Parfum vesel"

Și mi te-apropiai, plutind, din ceruri,
Și mi te dăruiai pe câte-un nor,
Atât de natural și arzător,
Încât simțeam iubirea din eteruri
Făcându-mă  de tine cerșetor.

Și te cerșeam, și te purtam pe brațe
În zborul peste Podul Curcubeu,
Și mă simțeam, atunci, precum un zeu
Ce își transformă norii în fânațe
Cu-arome dulci de … numai tu și eu.

Și te-am luat, mi te-am luat în sânge,
Și m-ai luat în suflet și în gând,
Și ne-am luat cu totul, rând pe rând,
Cu tot ce-am reușit de-atunci înfrânge …
Și drumul spre Acasă așteptând.

Din vol. “Eterna căutare” 

Amăgitoarea clipă, îmi vine din trecut,
Plutindu-și strălucirea pe aripi de păcat
Întinse peste-o noapte și-un suflet de-mprumut,
Purtat de-un trup ce-l știe, din lanțuri, dezlegat.

Ea-i vinovată, clipa, de-alegeri ce-a făcut
În trecerea-i grăbită și parcă pe ascuns,
Prin corpul cu un suflet ce nu s-a priceput,
Cumva, s-o izgonească, să nu îl fi pătruns.

El, un străin de corpul ce-n taină-l găzduia,
Serba o fericire cum n-a avut demult
În lumea cu zăbrele, aceea ce-o ura
Și-n care-a stat o vreme închis. O, da, prea mult!

A fost o altă clipă când, de la amanet,
Adevăratul suflet, uitat și scump plătit,
S-a reîntors la mine, pe-o sumă de regret
Și a rămas în locu-i, de-o viață, cuvenit.

E mult de-atunci, iar timpul, nisip de amintiri,
A și uitat de trupul c-un suflet de-mprumut
Mai fericit, mai liber și gata de iubiri
Amăgitoare toate, ca-n clipa din trecut.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a ști. 

Și iarăși văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri -
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt, acolo-n vis, ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Și-așteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Și așteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenușă … în trecut.

Din vol. “Eterna căutare”