L-am căutat în jurul meu o vreme
și nu era. Plecase. L-am pierdut!
nu m-aș fi așteptat, n-aș fi crezut
că va pleca și n-o să mă mai cheme,

că aripile-i albe, ne-ntinate,
își vor întinde umbra într-un zbor
îndepărtat de vechiul călător
pe care l-a-nsoțit, un timp, în toate.

Îl văd prin gânduri, dincolo de zare,
prin ceața care-mi strigă în priviri,
în fulgerări de magice sclipiri,
plutind spre-o altă lume, viitoare.

A fost, în mine, înger și lumină,
iubire-n dans de aripi i-am fost eu,
dar nu mai e, nu, nu mai e al meu,
nici alb nu e în noua lui grădină.

E-un mugur ce așteaptă, plin de rouă,
pe-o ramură-nflorită atârnând,
cu veșnicia primăverii-n gând …
Un înger vechi pierdut în lumea nouă.

Din vol. “Cântecul visurilor”