Părea că va fi un apus
Ca multele stingeri de Soare,
Dar poate că, dintr-o eroare,
Un semn, peste el, s-a depus.

Era o fărâmă de nor
Cum altele nu mai văzusem
Prin zările ce străbătusem
Mânat de chemarea din dor.

Părea o coroană de-argint
Uitată pe cer de-o zeiță
Grăbită să-și coase-n altiță
Chenarele de hiacint.

Pe margini, coroana avea
Luciri ca manunchiuri de raze
Din ochi ce provoacă extaze
Acelui ce-i poate vedea.

Pe lacul cuprins de apus,
E-un semn ce îi dă strălucirea
Pe care-ntr-un suflet, iubirea
O are, de tot mai presus.

13 feb. 2021