Să fie poarta către-o altă lume?
Să fi ajuns doar la un singur pas?
Să mă îndrept spre ultimul popas?
Să fie vremea vorbelor postume?

E doar un pas, dar simt adânc fiorul
Produs de teama de necunoscut,
Și nu știu ce aș vrea, sau ce am vrut,
Dar vreau să știu ce-aduce viitorul.

Iar, dacă poarta e spre-o altă viață
Cu viitorul devenit prezent,
Trecutul va fi marele absent
Din amintirea, poate,-o dimineață.

Mi-ar fi de-ajuns o singur-amintire
Din tot ce am avut aici frumos?
Nu! –pasul nu mi-ar fi de vreun folos
De mi-ar schimba a vieții hărăzire.

Dar, vezi, m-atrage parcă o căldură
Și simt un suflu nou, întinerit,
Venit din vremea-n care am iubit,
Iar pasul meu ar fi o aventură.

Voi face, poate, alte lungi escale,
Mă-ntorc dinspre apus, spre răsărit,
Las poarta-ntr-un capitol de sfârșit,
Cu gânduri zise … existențiale.

Din vol. "Oare"

În podul casei vechi, privind în jur,
Îmi simt în piept rumoarea unor vremuri
Ce prind treptat, în amintiri, contur
Și se înalță-n voci din recviemuri.

Abia se-aude un vacarm tăcut
Ce urcă și se-agață de o grindă
Ca un fuior de lână din trecut
Rămas netors de-o mână suferindă.

O rază-n care firele de praf
Își caută dormirea viitoare,
Se-ntinde către liniștea din vraf
A cărților lăsate în uitare.

A fost o vreme-a lor, aveau un rost
Și aduceau în suflet bucurie,
Erau, în lupta vieții, avanpost
Și un atu în tot ce-a fost să-mi fie.

Din amintiri ce capătă contur
În chipuri ce renasc de printre vremuri,
Prin vechiul pod, mi-e greu să mai îndur
Ecoul clipelor din recviemuri.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Sunt piatra cea neagră pierdută de zei
în lupta cu ultimii dintre titani,
ascunsă în peșteri de către acei
ce-au vrut măreție, putere și bani.

Am fost obligată să dau la mișei
puteri ce în lupte le-au fost de folos
făcându-i, din iepuri, sălbaticii zmei,
pe-oricare nevolnic, puternic, frumos.

Sunt piatra uscată, cea neagră și rea,
ce-ascunde-adevărul în tainicul miez 
și-așteaptă pe cel care poate s-o ia,
s-o poarte în lume ca unicul crez.

Aștept pe acela ce poate vedea,
plimbându-și privirea pe jalnicu-mi trup
o formă ce vag și cu greu ar părea
o inimă arsă în piatra calup.

Doar lui îi voi da tot ce-n miez am ascuns
și nici chiar și zeii că port n-au știut,
căci nimeni, vreodată, la el n-a pătruns:
iubirea, ca dar pentr-un nou început.

Din vol. "Zece"

Eram, împreună, un vers
Din marele-al vieții poem
Și-n vechiul, știut, Univers,
Eram mai presus de suprem.

Puteam în străfund să privim,
Lumină de-acolo s-avem,
Cuvinte-mpreună să fim,
În inimi, adânc, să vedem.

Ce dulce și tandru-mi părea
Sărutul pe umerii goi!
Ce caldă privirea-mi era
În versul din dansul în doi!

Am scris ne-ntrecutul poem
Purtați de-al iubiri avânt,
Iar azi, împreună, avem
Atingeri de mâini în cuvânt.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Apari galopând din tenebre,
Stropind cu neliniști în jur,
Îmbraci în veșminte funebre
Tot cerul cu gânduri de-azur.

Îmi tulburi și pacea din vise,
Îmi faci răsăritul apus,
Amesteci dorințele-n clise
Ce-mi vor viitorul distrus.

O, nu! Îți voi pune zăbala,
Puterea-ți voi ține-o în frâu,
Culoarea-ți cea neagră ca smoala,
Albi-voi cu piatră de râu.

Voi face din tine speranță,
Vei fi viitorului plus,
Iar pașii-ți vor fi cutezanță
În mersul ușor din apus.

Din vol. “Eterna căutare”

A izbucnit pământul
într-un hohot de flori,
iubito,
iar noi călcăm clipele
de la marginea mării
cu tălpile gândurilor noastre.
Apusul ne alintă umbrele
într-un sărut
ce trece dincolo
de timp.

13 mar. 2017

Am început să caut aur
Și prospectez, și prospectez …
M-apropii și mă-ndepărtez
Ca, de lucrarea lui, un faur.

Îmi strălucește o pepită
Și-n jurul ei lucrez, lucrez …
S-o scot din lumea ei, cutez,
Iar ea se lasă-ademenită.

Îmi strălucește-n mâini o clipă
O drămuiesc, o drămuiesc …
Și, de departe s-o privesc,
În urmă pașii-mi fac risipă.

E aur și din depărtare,
Cum de aproape îmi era
Când strălucea, îmi strălucea,
Cu străluciri atât de rare.

Din vol. “Eterna căutare”

De-ar fi să-ți fiu un trandafir, aș fi,
În părul tău, atât de delicat
Încât că sunt acolo nici n-ai ști
Și-ai auzi în juru-ți: “Minunat!”.

Parfumul tău ar fi parfumul meu,
Iar buzele-ar avea culoarea mea
Și aș simți că tu îmi ești trofeu,
Că-mi aparții cu toată fi’nța ta.

De te-ai privi-n oglindă,  poate-ai ști
Că altă floare n-ai putea iubi.

Din vol. "Cântecul visurilor"

Dumnezeu a zis:
- Iubeşte-ţi aproapele!
Şi eu le-am iubit pe toate
aproape la fel ca pe mine,
căci aşa am înţeles eu
să-mi iubesc aproapele.

Dumnezeu a zis:
- Cere şi ţi se va da!
Mie nu mi-au plăcut niciodată cererile
(sunt împotriva birocraţiei).
Ele m-au înţeles
şi mi-a dat fiecare
o parte din dragostea ei,
păstrând restul pentru ocazii mai bune.

Dumnezeu a zis:
- Bate şi ţi se va deschide!
Mie nu-mi place violenţa.
Ele m-au înţeles şi fiecare
mi-a deschis o portiţă spre sufletul ei.

Aveam atâtea domicilii
Încât nu mai ştiam unde să dorm.
Am bătut la o uşă străină
şi am cerut adăpost;
Atunci m-au părăsit toate,
pentru că mi-am călcat principiile.

Din vol. "Gândul pierdut"

Tu, primăvara mea, cum de-ai venit
Când cerul îmi era cuprins de-o iarnă
Ce începuse visele să-mi cearnă
Și numai cele reci m-au însoțit?

Cum de ai reușit să le culegi
Pe cele care nu puteau să treacă
Din lumea lor, în alta, care joacă
Destinele ce par că nu-s întregi?

Mi le-ai adus la timp și-acum visez
Că trupul tău s-a-ngemănat cu vântul
Și-n zborul vostru încântați pământul …
Moment în care visului cedez

Și recunosc: sunt vântul care-a dus
Atâtea lupte-n norii de furtună,
Dar care cicatricile-și adună
Și le aruncă-n ultimul apus,

Căci tu îmi vii pășind pe asfințit
Cu visuri noi și verde în priviri,
Îți construiești cu mine amintiri,
Iar sufletu-mi îți spune: “Bun venit!”

4 mar. 2021