10 apr. 2017 - Vol. “Călător prin gânduri”
Războiul gândurilor
Echilibru
Știi, iubito, am început să cred că în sufletul meu s-au adunat o mulțime de sentimente. Nu-mi explic altfel cum de norul meu s-a lăsat dus în jos, atât de jos încât abia te mai văd strălucind undeva deasupra. Trebuie să facem ceva pentru echilibru: eu îți voi mai arunca o privire, tu vei mai culege câteva dintre șoaptele mele, eu voi renunța la tristețe, tu îmi vei mai prinde câteva zâmbete și tot așa până când vom putea zbura, umăr la umăr, către locul în care toate astea nu mai contează. 6 apr. 2017
Zborul spre lumea primei lumini
Deasupra mării triste-a depărtării, Se-aud chemări spre țărmul cunoscut, Din înălțimi ce par că s-au pierdut În orizontul negru-al înserării. Sunt păsări ce se-ntorc din pribegie Și își îndeamnă aripile-n zbor Spre un meleag mai ademenitor Decât oricâte-n lume pot să fie. E lumea cu dintâia lor lumină, Aceea de-nceput, de primă zi În care, în menirea lor de-a fi, S-a încrustat cuvântul „rădăcină”. În calea așternută pe sub stele, Plutesc ușor, de parcă ar visa La fericirea verii ce-ar urma Și la căldura clipelor acele. Mai au o zi, în raiul lor s-ajungă, Ferindu-se de cer și de pământ, De nori și de furtuni, cu un avânt Ce, oboseala-n aripi, o alungă. Se-arată zorii și, de peste mare, Un țărm de-un verde crud, încântător, Le-ademenește îndelungul zbor Spre zări ce le așteaptă-mbietoare. Din vol. “Cântecul visurilor”
Măcăieli clevetitoare
Trei rățuște mititele, Cocoțate pe-un pârleaz, Se-ntreceau în zeflemele Despre-o cioară din izlaz: - Asta-i, clar, ieșită noaptea Dintr-un ou făcut în pripă În apus din ziua șaptea, Printr-un strănutat de gripă. - Nu cred! N-o auzi cum țipă? Ăsta-i cântec? Nu, e-un “Cronc!” Smiorcăit ca dup-o lipă Tam-nesam și hodoronc. - Voi vedeți ce-adună-n gușă? Viermi, și râme, și gândaci!!! Dacă mi-ar veni la ușă, Aș pofti-o-n grajd, la vaci. Dintr-odată cioara zboară În văzduhul de prier, Croncănind așa-ntr-o doară: - Țoape fără caracter! Din vol. “Dor de lele”
Fiorii călători
Sunt unele momente când fiorii porniți din suflet la emoții mari, în ochi ți se transformă-n călătorii ce, pe obraz, se scurg și par amari. Sunt lacrimi ce-ți apar la bucurie, în clipe fericite, poate rar, și tare-ai vrea, când ți se-ntâmplă ție, să umpli, de se poate, un pahar. Mai sunt și cele triste, în momente pe care ți-ar plăcea să le refuzi, și-atunci, din ochii tăi, pornesc torente ce-și sapă calea pe obrajii uzi. Mi s-a-ntâmplat să mi se umezească și mie ochii, chiar de i-am constrâns emoțiile să nu-mi oglindească. Și-atunci de ce, iubindu-te, am plâns? Din vol. "Oare"
Nu vreau
Nu vreau să cântăresc ceva acum din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost, căci nu vreau viața să-mi măsor precum acei ce cred că totul are-un cost. Nu vreau să-mi fie teamă că ceva din echilibrul vieții n-a fost bun și m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta când judecății am să mă supun. Nu vreau nici să compar, nici să măsor o faptă sau un gând sau chiar un vis din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor, din ce-am înfăptuit sau am promis. De ce nu vreau? E doar un amănunt: când toate-s pe un umăr, doare crunt. Din vol. “Călător prin gânduri”
O lacrimă
E-o lacrimă în somnul dintre vise ce-și caută uitarea într-o lume în care niciun vis nu are nume: e zona amintirilor ucise. Cu trandafirii care-și pierd culoarea, petale ce se zbat în agonie, cu-a gândului sinistră fantezie, coșmarul pare c-a-nceput teroarea. E totul în tabloul ce-mi apare când ochii mi se-nchid, spre dimineață, pătrund în lumea neagră care doare urmându-mi gândurile printr-o ceață în care lacrima din vis dispare ca să apară într-o nouă viață. Din vol. "Oare"
Poarta ultimului pas
Să fie poarta către-o altă lume? Să fi ajuns doar la un singur pas? Să mă îndrept spre ultimul popas? Să fie vremea vorbelor postume? E doar un pas, dar simt adânc fiorul Produs de teama de necunoscut, Și nu știu ce aș vrea, sau ce am vrut, Dar vreau să știu ce-aduce viitorul. Iar, dacă poarta e spre-o altă viață Cu viitorul devenit prezent, Trecutul va fi marele absent Din amintirea, poate,-o dimineață. Mi-ar fi de-ajuns o singur-amintire Din tot ce am avut aici frumos? Nu! –pasul nu mi-ar fi de vreun folos De mi-ar schimba a vieții hărăzire. Dar, vezi, m-atrage parcă o căldură Și simt un suflu nou, întinerit, Venit din vremea-n care am iubit, Iar pasul meu ar fi o aventură. Voi face, poate, alte lungi escale, Mă-ntorc dinspre apus, spre răsărit, Las poarta-ntr-un capitol de sfârșit, Cu gânduri zise … existențiale. Din vol. "Oare"
Ecoul clipelor din recviemuri
În podul casei vechi, privind în jur, Îmi simt în piept rumoarea unor vremuri Ce prind treptat, în amintiri, contur Și se înalță-n voci din recviemuri. Abia se-aude un vacarm tăcut Ce urcă și se-agață de o grindă Ca un fuior de lână din trecut Rămas netors de-o mână suferindă. O rază-n care firele de praf Își caută dormirea viitoare, Se-ntinde către liniștea din vraf A cărților lăsate în uitare. A fost o vreme-a lor, aveau un rost Și aduceau în suflet bucurie, Erau, în lupta vieții, avanpost Și un atu în tot ce-a fost să-mi fie. Din amintiri ce capătă contur În chipuri ce renasc de printre vremuri, Prin vechiul pod, mi-e greu să mai îndur Ecoul clipelor din recviemuri. Din vol. “Cântecul visurilor”
Sonetul stropilor de gând
Mi s-a lipit de ploaie gândul și cade-n picuri de culoare în lumea viselor hoinare ce îl primește, alinându-l. Mi s-a-mpărțit în curcubeie cuprinse-n stropi de bucurie, în a naturii feerie, c-o altă primăvară zeie. A fost un gând, acum sunt multe pierdute-n alte mii și mii, ce, prin culori, par să exulte, căci toate-s calde, toate-s vii și-ncearcă ploaia s-o asculte în ritmul stropilor zglobii. Din vol. "Călător prin gânduri"
Daniel Vișan-Dimitriu 