Cândva, te voi ierta, dar nu acum
Când stai, atât de calmă și senină
Acolo-n, inima de tine plină.
Va fi târziu, când voi pleca pe-un drum
Pe care toți plecăm, plecăm oricum.

Am să-mi trimit iertarea pe Pământ
Iar tu, eliberată-atunci de mine,
O vei primi, în suflet să-ți aline
Și dor, și suferințe, suflet frânt,
Lipsit de-al unei inimi vechi veșmânt.

Am să te iert, iubita mea, știi bine!
Te voi ierta de tine și de mine.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Hai să jucăm un joc, iubita mea!
Câștigi sau pierzi, e tot o sărutare,
Iar de ne va plăcea și vom mai vrea,
Ne-alegem, noi, o miză și mai mare.

Ia spune-mi tu, cu cărțile pe masă
și fără să trișezi, privind la mine,
când te-am condus eu prima oară-acasă,
m-ai strâns în brațe tu, sau eu pe tine?

Ok, ai câștigat, ia un sărut…
E rândul tău, ia vezi, că plânge masa
Și chiar acum, de parcă-i un făcut,
Privirea ta, știi tu, “that face”, duioasa,

Mă face să mă simt în altă lume,
În care răul e necunoscut,
Iar eu sunt fericit și plin de glume;
Iubito, nu mai joc, mă dau bătut!

Din vol. "Parfum ... vesel"

Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te știam: frumoasă;
Erai la ușa mea, sunând,
Și te-am poftit în casă.

- De ce ești trist? – m-ai întrebat –
Privirea ta e sumbră.
- Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu ești doar o umbră.

-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în brațe să mă iei,
A vrut să-ți fie bine.

- Greșeala ei, greșeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.

Acum și-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ți fiu
Decât o amintire.

Din vol. "Călător prin gânduri" 

De te-am trezit la viață, te du, nu te opri
La ziua când seninul începi a-l desluși
Cu ochi salvați din lumea tenebrelor de-apoi
Prin care se înșiră doar umbre, în convoi. 

Te du, plutindu-ți zborul pe cerul nesfârșit,
Albastru-n ziua-ți nouă, cu Soare în zenit!
Îndepărtează-ți calea de lacrimi și de rău,
De tot ce ți-ar aduce durere-n drumul tău!

Să-ți fie fericirea neîncetat îndemn
În cântul tău ce poate fi altora un semn
Că viața se trăiește, e-un dar la tine-ajuns
Din veșnicia-n care Lumina a pătruns!
 
Înaltul să îți fie și ție Paradis,
Ca îngerilor care îmi trec, ades, prin vis,
Neîntinați, cu aripi lucind imaculat
Deasupra lumii noastre-ntinată de păcat!

Îți cântă nemurirea în umbletul boem
Pe-un cer în care-albastrul să-i fie recviem
Acelui ce, prin viață, un timp îți apăru!
Lui, nu-i cânta! Îl uită! De te-ai trezit, te du!


Din vol. “Eterna căutare” 

Sunt mare, sunt aspru, sunt cel mai temut
prin cărțile-n care sunt super-erou.
Priviți-mă cum între buze mi-ascut
vestitul pumnal ce-mi e armă și scut,
acolo-n filmările de pe platou.

Sunt ninja în rolul pe care-l repet
în fața oglinzii, acasă, căci vreau
să-mi zică, prin presă, “actorul complet”,
așa că privesc niște filme pe net,
mă simt un războinic deplin și chiar … -Au!

Na, fir-ar să fie, că m-am înțepat!
Și … uite că-mi curge și sânge. Ce fac?
Să-mi pun o batistă, să țin apăsat,
că, poate, se-oprește. Mă simt dezarmat. 
Un antitetanos? Nu vreau, e … cu ac.

Din vol “Hai, pa!” 

Mă pierd în faţa frumuseţii tale,
Nu mai găsesc nici vorbele banale

Şi tac mereu şi multe-aş vrea să-ţi spun,
Încerc zadarnic gândul să-mi adun.

Mai trece-un timp iar eu abia-ndrăznesc
Să-ţi spun, zeiţa mea, cât te iubesc.

Tu mă priveşti, ca-ntr-un final de dramă,
De pe măsuţa unde stai... în ramă.

Din vol. "Parfum ... vesel" 

Închid orice fereastră către lume
iar mintea, în genunchi o fac s-aștepte,
căci vreau ca inima să mă îndrume,
și să mă-nalț, din nou, pe-acele trepte
spre neștiut, dar într-un loc anume.

Mi-e dor și-mi fac un pod format din gânduri
în care ea-mi apare și mă poartă
prin lumi săpate-n timp, ca mici intrânduri,
ascunse, netrecute pe vreo hartă,
nescrise, dar citite printre rânduri.

E și reală, e și plăsmuire,
dar este ea, așa cum am iubit-o,
așa cum e, doar o închipuire,
iubirea ce reală am simțit-o,
perechea mea în marea nemurire.

Ajungem, împreună, în ținutul
în care poți ajunge doar în visuri
ce te îndeamnă spre necunoscutul
din alte lumi, numite paradisuri,
în care în prezent, e doar trecutul.

Am lacrimi în priviri când văd căsuța
și muntele ce-l port în amintire,
pridvorul, scaunele și măsuța,
laguna încărcată de iubire,
coliba de pe plajă și bărcuța.

Îmi simt fiori în inimă, iar podul
prin care gândurile-mi sunt legate
se rupe. Mintea e, din nou, zăvodul
cu simțuri agere, sofisticate,
temut străjer, ce-și ocrotește codul.

Din vol. "Oare"

Dacă-ți sunt albastru când îmi ești căprui,
Nu privi spre urma șarpelui-penel
Ce se zvârcolește-n ochii nesătui
Care, din nisipuri, îți promit castel.

Dacă-n prag de visuri lași un ultim gând
Și-are-n el albastru, îl vei regăsi
Așteptându-ți pașii înapoi trecând
Spre o zi în care primul îți va fi.

Dacă drumul vieții lin te va purta
Pe albastrul mării, sub un cer senin,
Nu veni cu norii, nu o tulbura
Cu furtuni ascunse-n cupe cu venin.

Lasă-te purtată-n brațe prin destin
De acel ce știe că nu le opui
Strălucirii – umbre, zâmbetelor – chin.
El îți e albastru când îi ești căprui.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Privesc, din cerul unui vis,
Un trup ce doarme liniștit,
Părând că-n viață-i mulțumit,
Iar tot ce ar mai vrea, a scris:

E-o rugă scrisă pe-nserat
Din gândurile care-au fost
Prin ce va fi și noul rost
Când sufletu-i va fi plecat.

Destinataru-i Dumnezeu
Și-i scrie doar c-ar vrea să fie
Nu suflet într-o pribegie
Prin depărtatul Elizeu,

Ci vânt, Ei lacrima să-i ia,
Când se va scurge pentru el,
Ori înger gata de duel
Cu viața, dac-o va durea.

“Iar când se va-ntâmpla, odată,
S-o chemi, în fața Ta să stea,
Mă lasă, Doamne, lângă Ea
La Dreapta Judecată!”

Din vol. “Aripi de azur”