M-am rătăcit în zona dintre clipe în care timpul capătă culoare și pare că-i o viață oarecare în care-un suflet vrea să se-nfiripe. Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă, și nu vedeam nici nori, nici cer albastru, lumina nu venea de la vreun astru, și totul îmi părea o dioramă În care totul zace-n nemișcare, și-n liniște doar un tic-tac se-aude, al inimii ce pare să asude resuscitând o clipă care moare, secvență a eternițății nude, în timpul scurt, ce viața o include. Din vol. "Oare"
Ce-ar fi să ne fim unul altuia flori? Eu ți-aș putea fi un trandafir, iar tu mi-ai fi, mie, floarea florilor. Să ne fim aripi? Eu ți-aș fi aripa stângă, tu mi-ai fi aripa dreaptă și, împreună, am putea desena pe cer dansul îngerilor. Nu? Atunci, hai să ne fim: tu, mie, tu, eu, ție, eu. 27 apr. 2017
Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis, În lumea în care doar eu am acces, O lume lipsită de-orice compromis, În care îmi place și-o caut ades. Adâncu-mi e leagăn luminii ce-o port, E poarta prin care spre visuri alerg, Îmi este putere, credință, suport, Și locul în care mi-e bine când merg. Când totul în jur îmi devine abis, Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis. Din vol. “Eterna căutare”
Era a cincea roată și-a plecat La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare, Dar ditamai în funcție, cu stare ... Mă rog, i-a dat un post călduț, de stat. Căci boi erau să tragă ... cât au tras, Iar cele patru roți s-au învârtit ... Un timp, nu mult, pân’ s-au îmbogățit Și au lăsat-o-n carul de pripas. Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea Un car falit, cu boii ăia doi? S-a dus rapid, ca roată de altoi La car cu bani grămadă ... la saltea. Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun, Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit Și noul car de muncă-a fost scutit Pe câțiva ani – de-un jude, presupun – Ce ghinion pe roata cea drăguță! Păi, chiar așa, să nu se-nvârtă ea, Nu să trăiască bine, cum ar vrea, Dar nici măcar ca-n vechea ei căruță? Din vol. “Hai, pa!”
Inima ți-e raclă, sufletul închis, Pe trecut ai pune lacăt de uitări, Viitoru’-ți este fără așteptări, Gândul tău e,-n ziuă, noaptea din abis. Nu știi ce te-ndeamnă, dar încerci să ștergi Praful dinspre viață, colbul apărut Peste-un timp în care drumul tău pierdut Ți-a ascuns cărarea, te-a oprit s-alergi. Mâna, ca o slugă a trufașei minți, Se întinde, șterge nevăzutul fad, Gândul îți devine primul sol nomad Care-ți duce-n lume calde juruinți. Ar putea să-ți fie noul început, O a doua șansă, viața ce-ai visat, Clipe mai senine, suflet mai curat, Viitor mai liber, liber de trecut. Din vol. "Călător prin gânduri"
Alunec printre gânduri ca o rază ce, printre ramuri, își urmează calea spre un lăstar ce-și încetează jalea când simte cum pe frunte i se-așază. Nu știu nici eu, nici ea, nici lumea toată, ce voi găsi la margine de gânduri, dar merg și merg, lăsând în urmă rânduri ce par lăstari pe-o ramură uscată. E, oare, bucurie, e tristețe în raza care mângâie în joacă lăstarul care crește-n frumusețe? Va fi o floare care o să placă și raza l-a hrănit cu-a sa blândețe, apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă… Din vol. "Oare"
În visul meu, sunt fulgerări de-o clipă în care, dintre ceţuri, îmi apari ca umbra unui gând ce se-nfiripă din vagi iluzii, dar, mereu, dispari. Le-am strâns pe toate, clipele acele atât de aşteptate prin visări şi le păstrez în gândurile mele, ascunse-n mângâieri şi alintări. Mă tot întreb: în inimă, sădite, ar creşte alte clipe, s-ar mări? - căci eu le-aş vrea mai multe, înmiite, dar, de le-nchid acolo, ar trăi? Aş vrea să ştiu răspunsul sau … o vrajă ca sufletul să-l pun grădinii strajă. Din vol. “Eterna căutare”
Te simt mai aproape c-o viaţă, iar inima-mi bate în piept lovind în pereţii de gheaţă ce-o-nchid în destinu-i nedrept. Îţi simt nemurirea prin stâncă şi-aştept ca blestemul străvechi să-şi piardă puterea căci, încă, mai cred în destine perechi. Eram într-o viaţă-mpreună, sortiţi nemuririi în doi, dar neguri au vrut să răpună iubirea sădită în noi. În viaţa eternă pe care nimic n-a putut să ne-o ia îmi ești, de milenii, visare, te simt, ești în inima mea. Din vol. “Eterna căutare”
Cândva, te voi ierta, dar nu acum Când stai, atât de calmă și senină Acolo-n, inima de tine plină. Va fi târziu, când voi pleca pe-un drum Pe care toți plecăm, plecăm oricum. Am să-mi trimit iertarea pe Pământ Iar tu, eliberată-atunci de mine, O vei primi, în suflet să-ți aline Și dor, și suferințe, suflet frânt, Lipsit de-al unei inimi vechi veșmânt. Am să te iert, iubita mea, știi bine! Te voi ierta de tine și de mine. Din vol. “Călător prin gânduri”
Hai să jucăm un joc, iubita mea! Câștigi sau pierzi, e tot o sărutare, Iar de ne va plăcea și vom mai vrea, Ne-alegem, noi, o miză și mai mare. Ia spune-mi tu, cu cărțile pe masă și fără să trișezi, privind la mine, când te-am condus eu prima oară-acasă, m-ai strâns în brațe tu, sau eu pe tine? Ok, ai câștigat, ia un sărut… E rândul tău, ia vezi, că plânge masa Și chiar acum, de parcă-i un făcut, Privirea ta, știi tu, “that face”, duioasa, Mă face să mă simt în altă lume, În care răul e necunoscut, Iar eu sunt fericit și plin de glume; Iubito, nu mai joc, mă dau bătut! Din vol. "Parfum ... vesel"
Daniel Vișan-Dimitriu 