Pe drumul dintre dealuri cu ricine și oi înzorzonate cu ciulini, trec umbre așteptate-n vizuini de ochi sticloși ca niște cruci de gheață împodobind statui, la fel cum într-o piață, pe placul nimănui, mercurialul pune preț pe dimineață.
Se-aude, parcă, plânset de copil trezit nemângâiat din somnul său și singur în părerile de rău din gând îndepărtat, din gând steril.
Iar umbrele acelea din drumul dintre dealuri, cunosc durerea-ceea și-ntind mai iute pasul, nemaisimțind ciulinii în drumul către glasul ce-i strigă și-i așteaptă ca pasărea ce-n ziuă visează-a nopții șoaptă.
Ciulini din depărtarea cu-arome de ricină, tresar când bucuria se-aude-n vizuină, în joacă-amestecată cu pene de găină.
Măi dragă, eu, cu trei mandate, Sau, cum zic unii, două și juma’ Am stat mereu cu mâinile curate, În timp ce toți din jurul meu fura’.
Și n-am jignit poporul nicio clipă -Era unu’, Brucan, care-o făcea- Că nu făceam de vorbe vreo risipă Și vă spuneam doar… tot ce vă plăcea.
Și-acum tot asta fac, fin’că e timpul, Peste puțin, în urnă să-l băgați Pe membrul ce credeți că, în răstimpul De când îl știți, n-a fost printre-acuzați.
E cam neliniștită cucuveaua Căci, de o vreme se aude-un zvon Cum că ar paște-o, în curând, beleaua Să cânte cu o alta-n unison.
N-aș vrea să mai răpesc din timpul vostru Așa că, la final, vă dau un sfat: De vrea o păsărică votul nostru Și-l dați, veți fi, măi dragă, în ... Europa.
Să fie vina toamnei ce știu că îi plăcea, A razelor de Soare și-a strălucirii lor În trecerea prin norii ce par a le veghea Căderea spre pământul de ele cerșetor?
Ori, poate-atâtea frunze ce cad, și cad, și mor, Să fie vinovate și gândul să-mi dezmierde Cu amintiri din vremea când florile de dor Priveau, cu duioșie, spre zări cuprinse-n verde.
Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat Doar vântul ce înclină și umple de fiori O lume-n care toamna iubirea a lăsat Ca ultimă lumină a ultimelor flori?
Nu știu de vină cine-i, dar e ceva lumesc Și-n visul meu apare, mai des decât oricând, Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc De roza ce se-nalță prin florile de gând.
Căutam într-o seară Dintr-un mijloc de vară Prin grădini și terase Un amic ce jurase Că vine la șase.
Obosit de-alergare Și poftind la mâncare M-am gândit că uitase Și-am luat mici – vreo șase- Sătul, cu burta plină -Căci mai era lumină- Mi-am amintit de vase Ce nimeni nu spălase, Da, ați ghicit, tot șase!
Gândurile-mi tot zburau La colegii ce fumau În liceu pe la veceu, Iar la ușă tocmai eu, Cum credeți? – de șase.
La ora de română, Cu mărțișoru’-n mână, M-am dus la profesoară Și – pentru-a câta oară- Mi-a dat același … șase.
Acum scriu ca un poet, Schimb piciorul, schimb discret Ritm, măsură, număr vers; Pentru astea scot brevet, Ca să știu că-n Univers Sunt cel care are șanse… - Uite-o asonanță: șase -.
Daniel Vișan-Dimitriu 