Tot curg, mă scurg, și nu pot să-mi opresc
Atâtea curgeri, înspre tine, toate,
Pe drumuri vii, de suflete gravate
În hărți ce, niciodată, nu greșesc.

Mă urmăresc privirile din mal
În mersul meu, când leneș, când năvalnic,
Atunci când munții mă încearcă, falnic,
Și îmi transformă curgerea în val.

Mă-ndrept spre tine, undele îmi curg
În șoapte încărcate cu iubire,
Iar tu le-aștepți în zorii de amurg,

Prin strălucirea clipei din privire
În care dulcea ta ademenire
Mă cheamă și m-așteaptă și … mă scurg.

Din vol. “Eterna căutare” 

E una dintre babele lui Marte
ce caută să strice câte-un plan
pe care, uneori, îl faci taman
de la Crăciun sau chiar de mai departe.

Nici anul ăsta ea nu se dezminte
și încontinuu astăzi ne-a plouat,
așa că sunt puțin cam supărat
pe baba asta rea și fără minte.

Îmi pun pe aragaz de-o țuică fiartă,
cu foi de dafin și puțin piper
și, după ce-o să beau o ceașcă, sper

s-o văd pe babă că e gata moartă,
iar mâine-aș vrea să-mi intre-așaaa, pe poartă,
o babă de vreo treizeci și ... Eu cer.

Din vol. "Parfum ... vesel" 

Mai ninge în luna lui Marte,
și-n mine sunt sloiuri, e ger,
prin suflet îmi taie-un hanger
și-n două bucăți îl împarte.

Mai ninge și nu stă o clipă,
m-apasă povara de nea
pe gânduri ce-ncep a zbura
în rece și neagră risipă.

Se-amestecă-n fire de marte,
sub cerul lipsit de culori,
ninsoarea cu văluri de moarte.

Atârnă, pe-un șnur de fiori,
un alb ce doar negru-mi împarte
în zilele-n care mă dori.

Din vol. "Cântecul visurilor"

Sunt vinovat, iubito, recunosc,
Ți-o spun cerând în ochii-ți îndurare,
În apăsarea buzelor iertare,
Și-n suflet doar căldura ce-o cunosc.

E-o vină veche, nu e trecătoare,
Nu-i foc de paie și nicicând n-aș vrea
Să plece, să se schimbe vina mea
Și să-mi devină alta, mult mai mare.

De poți, mă iartă, spune-mi cum să fac
Să pot cu ea în mine să trăiesc!
În fața ta, nu pot să mă prefac.

S-o recunosc și s-o mărturisesc?
De-o-mpart cu tine, oare, te împac
Având aceeași vină? Te iubesc.

Din vol. “Cântecul visurilor”

În zborul meu, am aripi de cuvinte
Născute din iubire prin descânt
Și strălucind ca primul jurământ
Pe care-aș vrea să mi-l aduc aminte.

E-atât de vechi, încât din amintire
Nu pot să-l deslușesc, nu pot să-i știu 
Cuvintele, nici cui am vrut să-i fiu
Acel ce i se-nchină din iubire.

Ce-mi amintesc, e doar privirea ei
Și vocea, și parfumul de demult,
Ce se-mpletea cu-aromele de tei.

O-aud și azi și-mi place s-o ascult
Așa cum îmi plăcea în anii-acei
Când în cuvinte nu credeam preamult.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Te simt, acum, iubito,
Îți sunt deja în gânduri;
Știu, vrei câteva rânduri
Din ziua ce-am trăit-o.

Acum îți scriu: sunt bine,
Muncesc și uit de toate…
Aproape … cât se poate.
Aș vrea să fiu cu tine,

Să mergem împreună
Călcând pe compromisul
Ce îmi deschide-abisul,

Și-n dragoste nebună
Să ne-mbătăm în visul
Cu noi și o lagună.

Din vol.  “Oare”

Când gânduri se revarsă în tăcere
și nu vor neștiute să rămână,
nu le certa, ajută-le și cere
să fie ca o apă din fântână.

Mai limpezi vrei să fie ca izvorul?
Doar tu poți face asta, printr-o pace
pe care-o poți avea, cu ajutorul
cuiva ce n-ar putea a se preface.

Consultă-ți sufletul - și fă-o bine -
iar, dacă simți căldura lui, lumină,
iubirea ce, în piept, n-o poți reține,
atunci, ca pe o apă cristalină,

trimite-ți gândurile, fără teamă,
spre ceea ce, cu dragoste, le cheamă.  

Din vol. “Călător prin gânduri”

Firavul gând al clipei care trece
în universul celei ce va fi,
s-a tulburat și-a hotărât să plece
spre zori tiviți cu-argint, ce vor veni.

Îi va străbate luminat de-o rază
ce-i va purta speranța spre pământ
și va simți cum ritmuri noi pulsează
în fiecare fulg purtat de vânt.

Va fi tot iarnă, frig, dar o căldură
îi va atrage zborul din văzduh
și-i va topi tăria din armură
în creuzetul vorbelor de duh.

Nu va putea de-acolo să mai plece
Firavul gând al clipei care trece.

Din vol. “Aripi de azur”

Aș vrea să vii cu mine, de-ai putea,
În lumea ce mi-am construit în minte,
Să o admiri și tu, să iei aminte,
Și apoi să te-ntorci în lumea ta.

Vei înțelege totul și aș vrea,
Atunci când simți că mult prea mult m-atrage,
Să-ncerci, cu tot ce poți, a mă distrage
Din gândul ce mă-ndeamnă a pleca.

Ți-am dat o hartă, știi să mă găsești,
Ești singura care-ar putea să vină
În lumea care pare să-mi convină

Și să mă scoți, spunând cât mă iubești,
Că vrei să fii, pe veci, a mea regină,
Sau, poate, doar că vrei să mă-nsoțești.

Din vol. "Oare"

Ne întâlnim prin timp și spații vaste,
Nemuritori și tineri, dar bătrâni,
Urmașii zeilor a tot stăpâni,
Atrași de-atâtea, între noi, contraste.

Tu ești lumina arderii intense,
Eu sunt un întuneric înghețat,
Tu ești căldura, focul ce-a curmat
Răceala galaxiilor imense.

Ne întâlnim, ne-atragem, ne dorim,
Ne contopim în ere calde, reci,
Așa cum numai noi putem și știm.

E-atâta timp de când călătorim
Pe ale Universului poteci,
Încât iubirea noastră nemurim.

Din vol. "Chipul iubirii"