Mai ninge în luna lui Marte,
și-n mine sunt sloiuri, e ger,
prin suflet îmi taie-un hanger
și-n două bucăți îl împarte.

Mai ninge și nu stă o clipă,
m-apasă povara de nea
pe gânduri ce-ncep a zbura
în rece și neagră risipă.

Se-amestecă-n fire de marte,
sub cerul lipsit de culori,
ninsoarea cu văluri de moarte.

Atârnă, pe-un șnur de fiori,
un alb ce doar negru-mi împarte
în zilele-n care mă dori.

Din vol. "Cântecul visurilor"