Atâta putere e-n mine,

încât nu îmi pasă că el

nu vrea să mai vină defel

să-mi spună, măcar, că-i e bine.



A fost ca o rază de soare

intrată în sufletul meu,

mi-a fost, în iubire, un zeu,

dar și bucuria ce doare,



Căci frica din mine adună

fragmente din tot ce-am pățit

în viața ce-am dus-o, nebună.



Ea face ca tot ce-am simțit

cu toți cei cu care-am trăit,

s-aducă doar nori de furtună.



Din vol. “Călător prin gânduri”

Dansează cu mine, iubire,

Plutește în brațele mele,

În visuri, în ceruri, în stele,

Împrăștie-n jur fericire.



Dansează pe stropii de ploaie,

Pe razele moi de sub lună,

Dansează, cu mine-mpreună,

Un dans care inimi înmoaie.



Că-i blues ori o samba nebună

Sirtaki, merengue, lambada,

Cu tine în brațe, e bună,



Și-mi pare că-ți cânt serenada

Ce-n liniștea nopții răsună,

În drepturi iubirea să pună.



Din vol. “Oare”

Pășeam desculț prin colb de drum de țară

Și fredonam ceva nedefinit

Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,

Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.



Eram ușor ca pasărea ce zboară

Și mă simțeam asemeni unui psalt

Ce, dinspre cer, aude o vioară

Cu strunele-acordate prin înalt.



Simțeam că pot orice, că pot obține

Un loc al meu în sufletul visat

Și-n ochii-aceia cu priviri blajine

Pe care-n dorul meu i-am sărutat.



Le simt și-acum trecând ușor prin mine,

Desculțul dintr-o margine de sat.



Din vol. “Eterna căutare”

Mă lași să mă-ncălzesc la focul tău?

Mi-e mâna rece, sufletu-mi de gheață,

Prin gânduri, șoapte vagi se pierd în ceață

Și-o umbră-mi face semn spre pieptul său.



E prea curând! Mă lași să-mi încălzesc

Și mâinile, și visurile toate,

Și ce-a rămas din viață, de se poate?

Îmi dai căldura ta, să mai trăiesc?



M-atrage, simt nevoia unui foc,

A unei inimi care, dintr-un hău,

Să îi găsească sufletului loc



Acolo unde nu există rău

Și viața nu-i hazardul unui joc.

Mă lași să mă-ncălzesc la focul tău?



Din vol. “Aripi de azur” 

De unde vii? Din care gând ascuns,

de care n-am știut și-acum îl văd,

îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd

și, la-ntrebare, să găsesc răspuns.



Și … cine esti, îmi spui? Aș vrea să știu

cum de-ai venit. Ești zâna din povești?

Așa îmi pari atunci când îmi zîmbești

sau când în brațe-mi vii, al tău să fiu.



Știu, ești aceea care-am vrut să fii,

ești steaua, nimfa, tot ce am visat

și am dorit alături să îmi vii.



Încerc, privindu-te, a-mi aminti

trecutul sau o lume ce-am uitat

și-n care te iubeam. Nu pot. Tu știi?



Din vol. "Chipul iubirii"

Când pe dansul nopții se aștern secunde

care-aduc sărutul viselor în doi,

simți cum taina vieții-n suflet îți pătrunde,

îndreptându-ți pașii către cânturi noi.



Vraja lor te-atrage, ritmul lor te cheamă

înspre rătăcirea printr-un univers

diferit de-acela care se destramă

și se pierde-n hăuri, de uitare șters.



Pașii vor plutirea peste ringul care

îți primește umbra și-o învață iar

să parcurgă timpul de eliberare

cu seninătatea gândului hoinar.



Dacă dansul nopții-n suflet îți pătrunde,

Te vei pierde-n lumea dulcilor secunde.



Din vol. “Aripi de azur”

Străbat dimensiuni prin porți celeste

deschise mie-ntr-un etern acces

de ceea ce nici azi n-am înțeles

de ce, și cum, și nici chiar … cine este.



Și trec din viață-n viață, poartă-n poartă,

prin lumi de-o clipă-n care mai trăiesc

atât cât să cunosc și să iubesc

exact cum îmi dictează câte-o soartă.



E totul programat - așa îmi pare;

să schimb ceva nu pot și mă complac

în lumi ce doar în timp mai au schimbare.



Dar … cine-s eu? Sunt doar o întâmplare

ce trece prin portaluri, fără leac

și făr-a ști ce-i scris în Cartea Mare.



Din vol. “Călător prin gânduri”

Iubito, știi pe unde-mi este capul!

Tu urcă și-oi vedea că printre nori

E-un îngeraș cu ochii doritori

Ce și-a-nghițit întreg, albastru, hapul.



Hai, urc-o treaptă! Bravo! Încă una…

Ajungi tu pân’ la urmă. Te aștept

C-un dor ce se bălăngăne prin piept

În inima ce bate ca nebuna.



Ce-om face-apoi … pe nimeni nu privește

Și numai norii martori îi vor fi

Iubirii mele care crește … crește …



Mai repede nu poți? Te-aștept, cheri,

Iar de nu vii, mai are balta pește,

Și-oi pescui ceva. Oi pescui …



Din vol. “Dor de lele”

Privesc oglinda apei la izvorul
pierdut în valea dintre două gânduri
ce vin și deformează, rânduri-rânduri,
poemul trist ce-i cere ajutorul.

Sunt rime dintr-o apă tulburată
de-o talpă neatentă dintre visuri
căzute prin uitare în abisuri
din care se rupseseră odată.

Sunt versuri ce se simt neîmplinite
și își ascund privirile-ngrozite
în valuri mici, alunecând pe-o undă

pe căi ciudate și nedefinite
și caută în suflet să pătrundă
în dragoste-mplinită și profundă.

Din vol. "Oare" 

Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi

Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

Din vol. “Călător prin gânduri”