Mergeam, târziu, prin noapte și-ntuneric
Spre casă, dinspre parc, prin cimitir,
Dar m-am oprit puțin ca să admir
Un monument ce îmi părea himeric.

Eram și obosit, căci seara toată
O petrecusem cu amicii mei
Și ne-am distrat, am râs și de acei
Ce ocupau o masă-alăturată.

Ei, toți, vorbeau prea mult și cam prea multe,
Și de politică, și despre țară,
Vorbeau aprins, nu doar așa-ntr-o doară

Și tare, ca tot omul să-i asculte.
Deodat’-o voce ca din vremi oculte:
- Bă, n-ai să-mi dai și mie o țigară?

Din vol. “Parfum… vesel”