Vis dezmierdat și uitat sub o pernă,
Glasul tău slab mă trezește în noapte
Și îmi alungă noi visuri inapte
Să mă transpună în viața eternă.

Te furișezi, printre gânduri, în minte
Și mă ridici, pe noi aripi, în zboruri
Printre-amintiri ce se-ntorc din decoruri
Care-au rămas neuitate și sfinte.

Visul meu drag, ce mă-‘nalți printre stele,
Vino, de poți, și veghează-mă-n somnul
Care îmi pune la aripi atele,

Adu-mi imagini cu noi acuarele,
Adu-mi iubire, alungă-mi nesomnul,
Te rog, rămâi visul viselor mele!

Din vol. "Oare"

Te chem cu notele suspin
pe care, azi, le-am dezgropat
din anii scurși pe-un țărm străin,
sălbatic și uitat.

N-aș fi crezut că vor mai fi
cum le știam, cum au mai fost,
atât de dulci, atât de vii,
cu-același tainic rost.

Dar iată-te, venind ușor
în fața ochilor uimiți,
un înger trist, ocrotitor
al celor părăsiți.

- Oprește-ți cântul, am venit!
Credința ta a biruit.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Urmează-mă acolo unde cerul
Păstrează locul gândurilor noastre
Adăpostit de ploile salmastre
Din clipele ce-și cântă efemerul!

Urmează-mă și florile albastre
Vor fi cuprinse toate-n colierul
De zile-n care nu pătrunde gerul
Iar ochii-ți vor avea sclipiri de astre!

Urmează calea mea și, mână-n mână,
Tot raiul mult dorit îl vom parcurge
Și vom găsi a viselor fântână

Din care gândurile noastre demiurge
Își vor lua iubirea ca stăpână
În clipele-mpreună ce s-or scurge.

25 feb. 2021

Să dau cu banul, să nu dau cu banul …
Habar nu am , dar mi-ar plăcea ideea
S-o las mai la noroc și vorba-ceea:
Să știu pe loc ce n-am aflat tot anul.

Cum, nu-i așa? E altfel? E cu ceasul?
Ce să-mi aducă el, o bâiguială
Cum că i-aș fi perechea ideală …
Păi ce, aș depăși, așa, impasul?

Eu vreau să știu concret, să am în față
Răspunsul clar și fără vreo-ndoială
Din aia cu durere stomacală
Ori cu un tâlc ascuns, de minte creață.

Cum e, voi ști, căci banul meu vorbește:
De-i marca-n sus, pe mine mă iubește.

Din vol. “Dor de lele”

E doar un gând și-l port ca pe o taină  
ascunsă printre straturi de tăcere,
așa cum, uneori, o nouă haină,
maschează-n bucurie o durere.

Va fi mereu un gând, lipsit de graiul
ce ți-ar aduce vorbe nerostite
din care-ai înțelege cum e Raiul
de dincolo de corpuri dezvelite.

Îți mângâi pielea fină cu blândețe
și îți alint privirile cu mine,
iar buzele-mi își poartă-a lor tandrețe
pe trupul alb, cu formele divine.

Te recompun din amintiri răzlețe
și te iubesc în gândul meu cu tine.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Te simt neliniștită de o vreme:
Privirea ți se-ndreaptă către zări
Cu doruri care cer alte-alinări
Și-ncearcă să rezolve noi dileme.

În pașii tăi văd o îngrijorare,
Și nu mai seamănă cu pașii-acei
Pe care îi priveam cum, pe alei,
Veneau spre mine plini de încântare.

Să fie timpul care cerne clipe
Cel care s-a oprit când a văzut
Că pe-o iubire n-are de cernut?

Ea poate, singură, să se risipe?
Alung din minte gândul neplăcut,
Căci știu că totul … doar mi s-a părut.

Din vol. "Oare"

Fă-mi sufletul să râdă, fă-l să spere,
Încearcă să-l pătrunzi și să-i aduni
Din neștiutul inimii genuni
Bucățile ascunse prin unghere!

De poți c-o șoaptă dulce a-l atinge,
Lumina lui, ușor, va tresări
C-un licăr nou, de suflet zori de zi
Și va putea-ntunericul a-l stinge.

Va deveni puternic și-ți va cere
Mai mult să-i fii, mai multe să îi dai
Din tot ce altădată însemnai

Și îți va fi răsplată și plăcere
În zborul tău de-ntoarcere în Rai,
Sălbatică și tandră mângâiere!

Din vol. “Eterna căutare”

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când ești în jur, în gânduri și-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu știe ce e dorul!
Cum ar putea, când știe că îmi ești
aceea ce,-n credințele lumești,
din inima-mi privește viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e și nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine și te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

Din vol. “Oare”

În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze așternute pe cărare,
M-am întrebat: “Sunt eu de vină, oare?”
Și aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase și cernite,
M-am întrebat: “Sunt, tot eu, vinovat?”

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
“De cruntul ger, de vină, eu să fiu?”

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, știu,
Dar și o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a ști că-i viu.

Din vol. “Eterna căutare”

Voi merge cu tine, de mână,
spre zări înspre care-mpreună
păși-vom pe umbre de lună,
când ziua cu noaptea se-ngână.

Vom merge pe maluri de ape
în straie pierdute-n culoarea
de stele căzute în marea
la care-au venit să se-adape.

Vei merge în brațele mele,
iar pașii-mi vor fi doar repere
spre umbra ciudată de lună

ce merge spre marea cu stele
spre clipe fierbinți, de plăcere,
spre-a dragostei noastre cunună.

Din vol. "Oare"