De mă smulg din vraja ce mi-ai pus pe viață,
Îmi presar pe urme prafuri scânteind
A plecări de clipe dintr-un timp ce-ngheață
Când, spre veșnicie, brațul îmi întind.

Ție-ți las aroma visurilor mele,
Plinul meu de tine, gândul ce-ai iubit
În cămări de suflet și-n visări de-acele
Care-aprind culoarea unui asfințit.

Îți mai las argintul razelor de lună
Și strânsoarea blândă-a brațelor de vânt,
Șoapta din alintul ce voia să-ți spună:
“Vraja ta e raiul meu de pe Pământ”

Am să plec, iubito, voi păși pe mare,
Norii-mi vor fi dale, cerul tot – al meu,
Printre stele, pașii-mi vor croi cărare
Spre nemărginirea unde-i Dumnezeu.

Nu-ți voi spune-adio, nu aștept ca, tristă
Ori îngrijorată, să-mi întinzi o mână
Și să-mi spui că Raiul doar aici există:
Eu – sub vechea vrajă, tu – pe veci, stăpână.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Cu ce-ți mai hrănești amintirile azi:
Cu roua din ochi și nimicul din jur?
Cu grija, când mergi, că te-mpiedici și cazi
Ori numai le treci printr-al inimii ciur?

Legate-n cotloane cu fire de gând,
Le ții adunate, le mângâi duios,
Ți-e foame de ele, mereu ești flămând,
Batrân singuratic și nesățios!

Abia de mai vezi pe cărarea ce-apuci,
Iar pașii-ți sunt mici, și nesiguri, și triști,
Dar totul e clar când privirea ți-o duci
Prin lumea ce-a fost, unde altfel exiști.

E tânăr și mersul, iar pașii vioi
Te poartă prin lumi din trecutul de basm,
Cu oameni alături de care cu boi,
Fecioare-n catrințe și inimi în spasm,

Iar tu, pe cărarea spre-un tainic izvor,
Aștepți ca o ie venind pe sub brazi
Să-ți fie un leac pentru marele dor
Ce încă-ți hrăneșe-amintirile azi.

Din vol. “Călător prin gânduri” 

Dau pagini de gânduri şi-aleg o moşie
la care, pierdut în al vieţii tumult,
n-am fost de un timp ce îmi strigă: “Prea mult!
Aşază-ţi hârtia pe masă şi scrie!”

Ascult … şi imagini încep să apară,
se-aştern în cuvinte-mbibate cu fum
din vatra-ngropată-n mormanul de scrum
iar lacrimi, în suflet, încep să mă doară.

Se-aprinde o flacără, arde în mine,
şi jurul devine mai viu, mai real,
se-adună-amintiri dintr-un vechi ritual:
“Ce mulţi sunt acolo! E vară! E bine!”

O pâine-aburindă se-aduce la masă,
rămâne-n prosoape căneala de ţest,
o rugă se-ndreaptă, grăbită, spre est,
în timp ce aroma-i se-mprăştie-n casă.

Apar şi ceşcuţe, iar ţuica, grăbită,
dispare din ele, căci cana cu vin
se-aşează, cuminte,-aşteptând un festin
aşa cum era doar în casa iubită.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Există oare-o lume în care mai trăiesc
Acelea dintre gânduri ce-au încolțit cândva,
Când ele, dintre toate, știau că te doresc
Și-mi deveneau cuvinte? Privirea le scria.

Mi le citeai, ferice, vedeam cum le citești
În ochi lucind a rouă, pe buze care vor
Fierbinte apăsarea în care simți că ești
Un trup cu două inimi unite-ntr-un fior.

Eu cred în lumea-ceea de gânduri strălucind,
Eterne ca iubirea, o lume fără praf
Depus pe-o amintire ce s-a pierdut jelind
O viață mult prea scurtă și fără epitaf.

Iar dacă ea există prin gânduri de demult,
Aș vrea să cred că unul, citit în ochii tăi,
E fericit și astăzi și-aș vrea să îi ascult
Dorința de-altădată și-a’ inimii bătăi,

Căci gândurile mele, acelea de acum,
Pulsează pentru tine și-ar vrea ca tu să ai
Privirile-ațintite spre ele, ca și cum
Doar ele-ar ști cărarea spre-al gândurilor rai.

Din vol. “Cântecul visurilor”

La focul din mica poiană, 
sub stele ce plâng a târziu,
culeg de prin bezne-o dojană
și-o rază oftând argintiu.

Prind oful de Lună-n batista
întinsă pe inima mea
ca noaptea ce-ncheie conchista
pe cerul c-o ultimă stea.

Îmbrac întuneric de noapte,
pe cap, am oftatul ca nimb,
în ceruri am Calea de Lapte
și-n minte am gânduri de schimb.

Sunt gata! – aștept să-mi apară
ceva: o idee, un pod
pe care să pot face iară
cu urma trecutului nod.

Și vine un cer de iluzii,
se sfarmă în gânduri șuvoi
cu unde ce-așteaptă perfuzii
din ce-o mai fi scris pentru noi. 

Din vol. “Eterna căutare”

Păreau atât de obosiţi,
În fundul curţii tolăniţi,
Că-n fumul acru, de grătar,
Ea îi vedea ca pe-un calvar
Pe nesimţiţi.

Veniseră la ziua ei
Cu “La mulţi ani!” şi pupicei
Din ăia aruncaţi în vânt
Şi-apoi, la masă, cu avânt!
Ce derbedei!

Şi au mâncat, şi au băut,
Au vrut grătar şi l-au cerut
Căci, de! – ei sunt de la oraş,
În weekend, zile de relaş.
S-a abţinut.

Abia târziu, pe înserat,
Când sticlele s-au terminat,
Şi-au amintit c-au de condus
– Femeile, că ei ... s-au dus –
Şi au plecat.

A stat mult timp la curăţit
Şi s-a gândit, s-a tot gândit:
“Cum, după zile de gătit,
Să nu le-ajungă ce-am muncit?”
S-a dumirit.

A vrut, în aerul curat,
Aşa cum e la ea în sat,
Să stea la umbra unui nuc ...
Şi, uite ce-a ieşit: bucluc,
Căci s-a fentat.

Ea n-a avut, atunci, habar
Că e, de-o vreme, un tipar:
La orăşeni, în mintea lor:
Când văd verdeaţă sau izvor,
E – clar! – grătar.

Din vol. “Hai, pa!” 

A-nceput, de-o vreme, 
Iarba să răsară
Peste-nsingurarea clipelor boeme
Din adâncu-n care totul va să piară.

Și se-nalță-n lume
Mlădioasă, oarbă
Care s-ar întinde cerul să-l sugrume
Cu întunecatul răsărit de iarbă.

Își înfige spice
Într-un zbor de fluturi
Care sângerează-n ropotul de bice
Stropi de buze arse-n roiuri de săruturi.

Rădăcina ierbii
Sapă, sapă, sapă
Ca în sânii toamnei, prin pădure, cerbii
Când împlântă coarne-n ochiul ce-i adapă.

Șuieră prin clipe
Armonii stinghere
Care-ncearcă,noaptea, zorii să-nfiripe
Și-n adânc să-nchidă iarba ce nu piere.

Din vol. “Eterna căutare”

Privește-i ochii și ascultă
Durerea din tăcerea lor:
E prea adâncă și prea multă
Uitare-n tulbure izvor.

Aceiași ochi priveau odată,
Atât de ageri și curați,
C-o dragoste nemăsurată,
Spre tine și spre cei doi frați.

Și v-a crescut privirea-ceea.
Creșteați frumos, creșteați cu ea,
V-a fost un far în odiseea
Ce-n viață vi se așternea.

S-a ofilit când, fiecare,
Din fața ei a dispărut
Și-o ușă-n pragul de uitare
I s-a deschis. Voi, n-ați știut.

Privirea ei nu vă mai știe:
E goală, dusă-n lumea sa
Și vă-ntrebați: cum o să fie
Căsuța-i veche … fără ea.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Ai lăsat să cadă pe destinul meu
Clipe de lumină, ani de încântare,
Visuri printre care mi-ai făcut cărare
Și m-ai dus cu tine-n țărmul elizeu.

Mâna ta-mi presară pașii-ntr-o grădină
Unde-n iarba verde se ascund petale
Cu aroma fină-a gândurilor tale,
Calde, neatinse de păcat sau vină.

Îți urmez cărarea, drumul în destin
Și îți simt, în mine, răsuflarea vie
Care mă atrage, care mă îmbie
Să-ți așez pe mână ultimul suspin.

De va fi acela pentru tine greu,
Iartă-mă, iubito, altfel nu pot fi,
Căci n-a fost o clipă, nu a fost o zi
Scrisă fără tine în adâncul meu.

Din vol. “Eterna căutare”

Îți voi prinde gându-n plasa mea de vânt
Și-l voi duce-n visuri, mie să îmi fie
Gândul în oglindă, pe un alt Pământ,
Cu un Soare-albastru, Lună colilie,
Stele roșii toate, ceruri verzi veșmânt,
Iarbă de-o culoare roz-liliachie.

Gândul tău, acolo, răsfățat de ape
Fi-va susur dulce-al dragostei izvor,
Picur de iubire strecurat sub pleoape
Care-n lumea-ceea, strălucind a dor,
Lunecă ferice, neputând să sape
Șanțuri pe obrazul veșnic zâmbitor.

Tu - captivă mie, eu – captivul tău,
Ne vom fi dorință, ne vom fi cuvânt,
Ne vom fi și munte, ne vom fi și hău
Într-o altă lume, sub un cer mai sfânt,
Fără timp de-o viață, fără jugul său,
Prins și el în mreaja - plasa mea de vânt.

Din vol. “Eterna căutare”