Îmi întortocheasem pașii peste dalele din burg
Încercând să intru-n ritmul inimilor deșirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde pașii toți se scurg.

Prin tic-tacul lor frenetic, pașii mei, mânați de dor,
Își descătușau dorințe în zdrobirea de sub tocuri 
Vechi de când creșteau ca iarba ce se transforma în blocuri
Dintre care se ridică praful zilelor ce mor.

Se-adânceau pe dale umbre din apusul răstignit
Pe o mare de sentințe în alegeri disperate
Să se-nghesuie-n pustiul de adâncuri neumblate
Nici cu pasul, nici cu inimi care bat încetinit.

Și, din toate câte urcă spre amestecul din cer,
Doar o singură dorință pare că se răzgândește,
Ca un vis ce, dintre toate, se răzbună și-l trezește
Pe acela ce-l croise într-un bloc de cartier.

Se oprește și se miră: “Cum, spre ceruri, toate curg?
E atâta viață-n lume, când ești suflet pe Pământ!
Cum să te ridici la ceruri, să fii sclav purtat de vânt?”
Și-a plutit, ușor, dorința, către dalele din burg.

Din vol. “Eterna căutare”

Pe vremea perelor din plop 
şi micşunele-n sălcii,
privea, cu jale, un ciclop 
un dinte-n baza hălcii.

- Au, fir-ai tu să fii! Te-ai dus 
înfipt ca prostu-n carne,
şi-acum, din gură ce-am de spus 
îmi trece prin lucarne,

De şuier vorbele, când scot, 
ca porcul care zboară,
sau ca balonu’ cu azot 
când e-nţepat de-o cioară

Și nu ştiu, zău, ce-o să mă fac 
de faţă cu Marghioala
că, poate,-aşa, n-o să-i mai plac 
şi-o s-o apuce boala,

Că ea mi-a zis: “Aşteaptă, tu, 
nu merge la dinţar!”,
da’ eu m-am dus acolo cu 
întregul cont bancar.

M-a bibilit, m-a curăţit 
de tartru şi de bani,
dar şi toţi dinţii mi-a clintit 
de-mi cad ca la puştani.

-Marghioalo, ai dreptate, tu, 
dar şi eu, căci, din plop
îmi cad de toate – pere, nu! – 
în cap ... sau, nu! Pe clop.

Ori mi se pare mie-aşa 
de când, în cea căpiţă,
dinţara, bună cum era, 
n-a scos ... o vorbuliţă.

Din vol. “Hai, pa!” 

În accidentul de pe drum,
Mașina lui a ars, e scrum,
Iar el, șoferul norocos,
Rănit ușor, e furios
Pe toți ... și nu oricum,

Căci el, ca mare interlop,
În neamul lui, mascul de top,
Cu ceafa groasă, burdihan
Și aer mândru, de golan,
Nu știe de vreun hop.

Că-i vina lui, de ce-ar conta,
Când știe el pe cineva
Cu care a mai câștigat,
De obicei nemeritat,
Și bani, și altceva?

Avea viteză? Asta e!
Așa îi place lui. Și ce?
O să câștige, că nu-i prost,
Un alt bolid, căci a mai fost
Prin d-astea.“Știu eu, bre!”

Cu pile bune, avocat,
Cu doi-trei martori de prin sat,
De-ai lui, din ăia de doi lei,
Știuți de toți ca derbedei,
E gata aranjat.

C-un plan pe dată hotărât,
S-a pus pe treabă, iar pârât
A fost Ion și ... porcul lui
Ce hoinărea pe drum, hai-hui ...
Și-i de ajuns atât.

“Azi-noapte, porcul l-am ferit:
Când l-am văzut, l-am ocolit ...
Am martori, uite, ăștia doi,
Erau acolo-n păpușoi
Când pomul am lovit.”

Ion, adus de procuror
În față la judecător,
Tăcea și nu scotea nici pâs,
(Doar sala mustăcea a râs,
Știindu-l ... cu umor.)

Și a vorbit: “Drept să vă spui,
Era un porc al Iacă-Cui,
Dar l-am crescut, l-am îngrășat
Și, cam demult, de la Ignat,
El nu mai e, chiar nu-i!

Dar nu vreau să vă mint, căci – vai! –
Îmi amintii că mai mâncai
De dimineață, un cârnat
Din bietul porc. Să fi zburat
Ghițucă-al meu spre Rai?”

Din vol. “Hai, pa!” 

Ce-ar fi să ne fim
unul altuia
flori?
Eu ți-aș putea fi
un trandafir,
iar tu mi-ai fi, mie,
floarea florilor.
Să ne fim aripi?
Eu ți-aș fi aripa stângă,
tu mi-ai fi aripa dreaptă
și, împreună,
am putea desena
pe cer
dansul îngerilor.
Nu?
Atunci, hai să ne fim:
tu, mie, tu,
eu, ție, eu.

27 apr. 2017

Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis,
În lumea în care doar eu am acces,
O lume lipsită de-orice compromis,
În care îmi place și-o caut ades.

Adâncu-mi e leagăn luminii ce-o port,
E poarta prin care spre visuri alerg,
Îmi este putere, credință, suport,
Și locul în care mi-e bine când merg.

Când totul în jur îmi devine abis,
Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis.

Din vol. “Eterna căutare”

Era a cincea roată și-a plecat
La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare,
Dar ditamai în funcție, cu stare ...
Mă rog, i-a dat un post călduț, de stat.

Căci boi erau să tragă ... cât au tras,
Iar cele patru roți s-au învârtit ...
Un timp, nu mult, pân’ s-au îmbogățit
Și au lăsat-o-n carul de pripas.

Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea
Un car falit, cu boii ăia doi?
S-a dus rapid, ca roată de altoi
La car cu bani grămadă ... la saltea.

Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun,
Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit
Și noul car de muncă-a fost scutit
Pe câțiva ani – de-un jude, presupun –

Ce ghinion pe roata cea drăguță!
Păi, chiar așa, să nu se-nvârtă ea,
Nu să trăiască bine, cum ar vrea,
Dar nici măcar ca-n vechea ei căruță?

Din vol. “Hai, pa!”

Inima ți-e raclă, sufletul închis,
Pe trecut ai pune lacăt de uitări,
Viitoru’-ți este fără așteptări,
Gândul tău e,-n ziuă, noaptea din abis.

Nu știi ce te-ndeamnă, dar încerci să ștergi
Praful dinspre viață, colbul apărut
Peste-un timp în care drumul tău pierdut
Ți-a ascuns cărarea, te-a oprit s-alergi.

Mâna, ca o slugă a trufașei minți,
Se întinde, șterge nevăzutul fad,
Gândul îți devine primul sol nomad
Care-ți duce-n lume calde juruinți.

Ar putea să-ți fie noul început,
O a doua șansă, viața ce-ai visat,
Clipe mai senine, suflet mai curat,
Viitor mai liber, liber de trecut.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Te simt mai aproape c-o viaţă,
iar inima-mi bate în piept
lovind în pereţii de gheaţă
ce-o-nchid în destinu-i nedrept.

Îţi simt nemurirea prin stâncă
şi-aştept ca blestemul străvechi
să-şi piardă puterea căci, încă,
mai cred în destine perechi.

Eram într-o viaţă-mpreună,
sortiţi nemuririi în doi,
dar neguri au vrut să răpună
iubirea sădită în noi.

În viaţa eternă pe care
nimic n-a putut să ne-o ia
îmi ești, de milenii, visare,
te simt, ești în inima mea.

Din vol. “Eterna căutare” 

Cândva, te voi ierta, dar nu acum
Când stai, atât de calmă și senină
Acolo-n, inima de tine plină.
Va fi târziu, când voi pleca pe-un drum
Pe care toți plecăm, plecăm oricum.

Am să-mi trimit iertarea pe Pământ
Iar tu, eliberată-atunci de mine,
O vei primi, în suflet să-ți aline
Și dor, și suferințe, suflet frânt,
Lipsit de-al unei inimi vechi veșmânt.

Am să te iert, iubita mea, știi bine!
Te voi ierta de tine și de mine.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Hai să jucăm un joc, iubita mea!
Câștigi sau pierzi, e tot o sărutare,
Iar de ne va plăcea și vom mai vrea,
Ne-alegem, noi, o miză și mai mare.

Ia spune-mi tu, cu cărțile pe masă
și fără să trișezi, privind la mine,
când te-am condus eu prima oară-acasă,
m-ai strâns în brațe tu, sau eu pe tine?

Ok, ai câștigat, ia un sărut…
E rândul tău, ia vezi, că plânge masa
Și chiar acum, de parcă-i un făcut,
Privirea ta, știi tu, “that face”, duioasa,

Mă face să mă simt în altă lume,
În care răul e necunoscut,
Iar eu sunt fericit și plin de glume;
Iubito, nu mai joc, mă dau bătut!

Din vol. "Parfum ... vesel"