Era crescut de mic și îngrijit
ca fiu al unui mare campion
ce nu știa ce-nseamnă abandon
la cursele de cai ce l-au călit
în Albion.
Iar mama lui, pur sânge englezesc,
fusese-n tinerețe-o mare stea,
ba chiar și-acum, bătrână, tot putea
s-arate celor ce o îngrijesc
valoarea sa.
Căci fiul ei, un mânz promițător,
era de-acum, doar la un an, frumos,
puternic, ne’nfricat, ambițios,
și se vădea a fi un luptător
periculos.
Iar Prince era nu doar un nume dat
la naștere, așa cum l-a primit,
era chiar numele cel potrivit
urmașului atât de talentat
și de iubit.
Acum, el vede ochii-ngrijorați
ai unui medic, tânăr specialist
în boli precum a lui și, sufletist,
îi mângâie cu vorbe ca-ntre frați.
E foarte trist,
Căci boala lui a început demult,
din noaptea când o ploaie l-a surprins
și i-a adus în sânge foc nestins
ce-l mistuie și-l afectează mult.
Se simte-nvins.
Iar Lady, cum o știe el de mic,
e tristă și mai plânge-atunci când el
refuză și grăunțe, orice fel,
nu poate să mănânce mai nimic,
iar orz, defel.
Dar azi, i-a amintit, în lung discurs,
de-nvingători, de tatăl, mama sa
și l-a convins că numai dacă vrea,
în lupta lui, ca-n orice alt concurs,
Va câștiga.
Foaie verde-n lung și lată,
Vine weekendul pe dată
Să îmi spună că-i în stare
Să îmi fie sărbătoare
Și, de vreau, pot sta în pat,
Nu hai-hui în lung și-n lat.
Frunză verde-n doru’ lelii,
Cum să stau când sâcâielii
Ce m-așteaptă două zile
N-am ce-i face, nici cu pile,
Nici c-o vreme de năpastă,
Când e vorba de nevastă?
Foaie verde de-a de doping,
N-am ce face: merg la shoping,
Cum să dau cu oiștea-n gard?
O să ușurez din card,
Că-s doar bani și, de-am noroc,
Mai trăiesc și-i pun la loc.
Frunză verde (ioc) pe ram,
Doamne, ce nevastă am!
Când îi vine vreo idee,
Eu sunt pui de erbacee
Cu o frunză (ciuciu) lată
Și, de ea, amorezată.
Iubita mea,
Azi, mă semnez I-on
deși, tu, draga mea,
mă știi de John,
dar, vezi tu, John e-o singură silabă,
pe când I-on e dublu, literar,
c-așa vor unii, că au mintea slabă,
și vor să lase-n urmă, când dispar,
ceva cum la români nu se pronunță,
ci numai regulile lor enunță.
Păi eu, fiind născut de Sânziene,
o zi cu cruce, roșu-n calendar,
am dreptul, astăzi, să mă cheme John,
aici, în State. Pentru voi, I-on,
că până și prin satele oltene
de I-onel se-aude tot mai rar,
că nu mai e un nume de bon-ton.
Așa că, draga mea, te pup!
I-on.
De-ar fi atât de dură, ca piatra, înghețată,
Ar însemna că-n mine e-un frig ce nu mai trece,
Că sângele își plânge culoarea alterată
De sloiuri ce se-adună și nu mai pot să plece.
De-ai ști că încă poate să fie cum a fost:
Fierbinte, exaltată, puternică și vie,
Bătând în ritmul vieții cu singurul ei rost,
Ai încălzi-o-n palme și … ți-ai păstra-o ție?
Ai vrea să se întoarcă acela dinainte,
Cel ce-ți revine-n visuri, acela ce eram:
Îndrăgostit de tine și poate fără minte,
C-o inimă prea mare? A fost, dar … n-o mai am.
Se-nalță, născute din liniștea nopții,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranță în zbor spre lumină,
balanțe de gânduri ce par echinocții.
Se ’nalță spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de cețuri și nori cenușii,
de doruri pierdute pe țărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.
Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceață apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-așteaptă pe cea de pe urmă.
Erau îndrăgostiți - definitiv! -
… de bere, vodcă, whiskey și cognac,
dar mai luau, rapid, operativ,
și câte-un vinișor mai slab, de leac.
Erau atât de veseli! Se iubeau
și el pe el, și ea pe ea, normal,
se alintau din ochi atunci când beau,
căci străluceau … spre albul-roșu-pal.
Se retrăgeau, ades, în casa lui,
c-avea de toate-n ea, chiar și un pat
cu perne și cearșafuri (cam gălbui),
dar nu conta: fusese botezat
Cu alcoolul dublu rafinat,
cu bere, șliboviță, sau cu vin,
să nu mai spun că … și ce au mâncat
făcea din patul lor ceva divin.
Iubirea lor tindea spre ... infinit,
dar într-o zi, spre prânz, când s-au trezit,
pe el, părând, la cap, mai chinuit,
l-au încercat mustrări de neoprit
Și, mai tușind, mai horcăind, i-a zis:
- Iubito, spune-mi sincer, c-am uitat:
azi-noapte, am dormit sau am înscris?
Iar dacă da, cu scorul, cum am stat?
- De când te știu, ești nul mereu la scor,
iar la pahare ești … pe minus, rău,
dar, pentru asta, știi că te ador,
că ești … iubitul meu cel trăncălău.
- Adică tu, ca scorpie ce ești,
știai că noi, aici, nimic-nimic,
ai profitat, spunând că mă iubești,
dar spui abia acum, să mă oftic?
- Nu, dragul meu, în timp ce turuiai,
cu glas împleticit, de pehlivan,
eu ți-am urat, mereu “Noroc!” să ai,
dar n-ai avut … să mă gândesc … de-un an.
Daniel Vișan-Dimitriu 