Tic-tac! - se-aude-n mine,
c-afară e toc-toc! -
și, Doamne, ce pot face
doi pantofiori! Ce foc!
Dar cine îi mai vede
cu ce se-nalță-n ei,
căci, zău, nu-mi vine-a crede
cum chinul la femei
o ia, așa, agale,
direct în ochii mei
și urcă, și coboară,
prin mine-n sus și-n jos,
iar gândul, parcă zboară,
dar zboară păcătos…
și nu e el de vină:
e chinul … din pantofi
ce-mi face neuronii
anemici și distrofi.
E mare chinul, basta!
Am să mi-o scot din minte,
căci nu vreau, vara asta
să-mi fie … prea fierbinte.

Din vol. “Dor de lele”