O cucerise iute, c-o brăţară, Şi-n gemete îşi consuma amorul -Îşi alesese foarte bine dama- Când, brusc, a auzit: "Prea ca la ţară!"; Şocat, dezamăgit, nu şi-a dat seama Că iarăşi ... n-a închis televizorul.
Era de râs prin sat, la Gura Văii Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă; Era bătrân pe lângă toți flăcăii Ce se-adunau să bea (făceau și larmă).
Era de-un leat cu ei doar ... pe la minte Și, cot la cot sau bere după bere, Turnau întruna bancuri, iar Axinte, Patronul cârciumii, striga: “Muiere,
Mai vino cu un rând, că plânge masa!” ...Și se distrau în noapțile de vară. Doar că era Nebuna, Ofticoasa, Pe care-o deranjau și zi, și seară,
Că nu putea dormi de gălăgie; Zicea că nu putea ieși la budă De frica lor, că s-ar putea să fie Ori violată, ori văzută nudă,
Căci vara, în canicula cea mare, Ea nu suportă peste ea vreo treanță, Că-i cam voinică și transpiră tare, Iar la căldură n-are toleranță.
Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii Să-i joace-o festă, dar așa - completă, Să fie un exemplu-n Gura Văii: S-o fotografieze pe babetă.
S-au înarmat cu camere și blițuri Și s-au ascuns prin pomi și-n niște șanțuri; Erau toți veseli, după multe sprițuri, În noapte, ca fantome fără lanțuri.
Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară În toată goliciunea, fără teamă, I-au dat-o lui Mărin c-așa votară, Și doar el știe să se bage-n seamă.
A început Mărin cu miorlăitul, De-ai fi jurat că-i datamai motanul Avea volum, știa afurisitul Cum face un mârtan ce-și ceartă clanul.
Nu au trecut nici două-trei minute De când băieții așteptau s-apară, Că se-auziră țipete acute Și, în papuci doar, a ieșit afară.
Așa-ceva, veți crede că-i poveste Cu blițuri, râset, urlete sau șoapte, Dar baba, pân’ să prindă ei de veste, Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.
Ei s-au ales cu câte o amendă, Dar pozele au circulat tot anul, Povestea s-a tot spus, e-acum legendă C-un mare personaj: Mărin Motanul.
Daniel Vișan-Dimitriu 